„Judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman sunt dezindustrializate şi acest campus reprezintă o mare oportunitate”
Ceea ce se naşte greu, poate fi un succes. Consiliul Local Giurgiu a aprobat, la limită, proiectul campusului dual (anume cu 12 voturi ,,pentru”). Consilierii PSD nu s-au prezentat la vot, asta după ce în două şedinţe anterioare votaseră împotrivă. Prin acest gest politic, PSD arată că încearcă să se „extragă” dintr-o dezbatere atât de importantă, poate chiar decisivă pentru comunitate. PSD Giurgiu rămâne o organizaţie a intereselor personale, neinteresată de cele ale comunităţii. „Urmează să intrăm într-o competiţie dificilă pentru obţinerea fondurilor europene, iar faptul că la noi în judeţ a fost aprobat cu greu acest proiect, nu este în măsură să ne ajute foarte mult. Suntem singurul judeţ în care au avut loc conflicte, spre deosebire de Argeş, Ialomiţa şi Dâmboviţa unde reprezentanţii tuturor partidelor au lucrat împreună. Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi finanţate, la nivel naţional, zece proiecte – unul pentru fiecare regiune, plus două proiecte de rezervă care vor fi alocate în funcţie de solicitări. Pentru a obţine finanţarea prin PNRR, suntem pregătiţi să intrăm în competiţie cu proiectele depuse de alte judeţe din regiunea Sud-Muntenia. Proiectul nostru este singurul din această zonă care are o dimensiune regională, fiind asociate trei judeţe – Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman. De asemenea, avem un parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, ai cărei specialişti s-au implicat în elaborarea dosarului. Chiar dacă reprezentanţii PSD au vrut să inoculeze ideea că proiectul nu este o prioritate pentru Giurgiu, voi continua să prezint avantajele unui astfel de campus pentru regiune. Judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman sunt dezindustrializate şi acest campus reprezintă o mare oportunitate pentru ca tinerii să înveţe o meserie solicitată pe piaţa muncii. Investitorii vor veni în judeţul Giurgiu doar dacă vor găsi muncitori calificaţi”, a precizat Dan Motreanu, prim-vicepreşedintele PNL şi europarlamentar, specificând că, un astfel de consorţiu poate beneficia de finanţare din bani europeni pentru construirea unui campus profesional integrat, liceal şi universitar. Vor fi construite spaţii de învăţământ, spaţii de cazare, cantine, baze sportive, săli de lectură, bibliotecă, spaţii de recreere. Ţinând cont de cerinţele de pe piaţa muncii, se urmăreşte diversificarea calificărilor şi creşterea numărului absolvenţilor învăţământului dual. Elevii înscrişi în învăţământul dual de nivel liceal vor putea să urmeze programele de învăţământ universitar.
Cristina ANDREI