ISU Ialomiţa, 27 de misiuni în doar 24 de ore
Timp de 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, au avut un număr 27 de solicitări. Astfel, responsabilii ISU au intervenit, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării şi salvării persoanelor din medii ostile vieţii, precum şi pentru acordarea primului ajutor calificat, în următoarele situaţii: 16 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; 5 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19; 3 intervenţii în sprijinul echipajelor SAJ Ialomiţa, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate; un accident rutier.
Pe 5 octombrie, două echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, la un accident rutier produs în satul Condeeşti, comuna Bărcăneşti. Un autoturism a acroşat un pieton. A rezultat o singură victimă, minoră, un băieţel cu vârsta de 7 ani, conştient. Acesta a fost monitorizat de echipajul medical la locul intervenţiei. După acordarea primului ajutor, minorul a fost preluat şi transportat la Spitalul Municipal din Urziceni pentru investigaţii medicale suplimentare.
În aceeaşi zi, salvatorii din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, produs pe raza comunei Coşereni. Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă s-a deplasat de urgenţă la locul solicitării. Salvatorii au fost sprijiniţi şi de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. A ars vegetaţie uscată pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătraţi. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere.
Tot atunci, un alt incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit pe raza localităţii Feteşti. Salvatorii din cadrul Staţiei de pompieri Feteşti au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea acestuia. Astfel, două echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă s-au deplasat de urgenţă la locul solicitării. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere.
Tot în data de 5, salvatorii din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs pe un teren agricol din comuna Valea Măcrişului. Echipajul a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă s-a deplasat de urgenţă la locul solicitării. Salvatorii au fost sprijiniţi şi de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. A ars cultură de viţă de vie pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi şi cultură de porumb pe o suprafaţă de aproximativ 5000 metri pătraţi. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere.
Pe aceeaşi dată, un incendiu de vegetaţie uscată a fost produs pe raza municipiului Slobozia. Salvatorii din cadrul Gărzii de intervenţie a oraşului au fost solicitaţi, intervenind cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. A ars vegetaţie uscată şi gunoi menajer pe o suprafaţă de aproximativ 5000 metri pătraţi. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui foc deschis în spaţii deschise.
Pe raza comunei Moviliţa de această dată, a luat foc o altă porţiune de vegetaţie uscată. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitaţi să intervină cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă s-au deplasat de urgenţă la locul solicitării. A ars o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi/hectare. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui foc deschis în spaţii deschise.
Petruţa RIDICHE