Iohannis, primul turist al ţării, zbor deasupra unui popor colonizat

Recent, senatorul neafiliat Rodica Boancă (vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului Lege Educaţie Unitate – LEU) a făcut o declaraţie politică în plenul Senatului, intitulată „Primul turist al ţării, zbor deasupra unui popor colonizat”.
În declaraţia cu pricina, senatorul a subliniat că a întâlnit şi români fericiţi. În toată vâltoarea prin care trec românii, să supravieţuiască zilei de mâine, în România există cel puţin doi cetăţeni împliniţi, mulţumiţi de viaţa pe care o duc. Este vorba despre nimeni alţii decât preşedintele Klaus Werner Iohannis şi soţia acestuia. Dacă pe plan intern românii sunt îngrijoraţi de coşul zilnic tot mai scump, de biruri şi impozite din ce în ce mai mari, preşedintele unora a plecat să se relaxeze prin Africa împreună cu prima doamnă. Fireşte, cu celebra escală la Sibiu, că doar nu pleca singur, căci în România, vremea a devenit deja urâtă. Preşedintele a călătorit în Africa, într-o vizită oficială, în 4 ţări, timp de zece zile. Klaus Iohannis a vizitat Kenya, Tanzania, Capul Verde şi Senegal, timp de 10 zile, între 14 şi 23 noiembrie. „Dacă ar fi să ne luăm după Administraţia Prezidenţială, acesta ar fi «primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează dinamizarea relaţiilor României cu Africa, pe baze noi, în acord cu statutul actual al ţării noastre». Totuşi, noi observăm altă premieră, cu implicaţii mult mai serioase la nivelul bugetului de stat: este singurul preşedinte European care zboară numai cu avioane private, bani plătiţi din fondurile publice, în condiţiile în care aici la sol, partidele aflate la guvernare, PSD-PNL, se luptă la baionetă (că doar au furat startul campaniei electorale) să găsească bani la buget pentru a mări pensiile cetăţenilor care au muncit peste 35 de ani, patronatele fac presiuni ca din 2024 guvernul Ciolacu să nu mai crească taxe, iar Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, trage un semnal de alarmă că «ne-am întins mai mult decât ne este plapuma»”. În atare context, cel care trebuie tras «la sol» este Preşedintele nostru care, în mai puţin de jumătate de an, a cheltuit aproape toţi banii alocaţi pentru deplasările externe – peste 25 de milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro). Bugetul iniţial total pentru 2023 a fost de aproximativ 27 de milioane de lei. Până la sfârşitul lunii septembrie, preşedinţia cheltuise 30 de milioane de lei – cu trei milioane în plus faţă de bugetul alocat. La începutul lunii noiembrie, Guvernul a suplimentat bugetul Administraţiei Prezidenţiale cu peste 7,5 milioane de lei din Fondul de rezervă, fiind evitată astfel rectificarea bugetară. Cum se face că aceste cheltuieli sunt mascate şi girate de către Guvern, cum are domnul Preşedinte Iohannis tupeul şi neobrăzarea de a ieşi public să declare că toate costurile acestor călătorii sunt secretizate întrucât aşa este legea? Poate domnul Preşedinte să ne spună şi numărul acestei Legi?”, a precizat senatorul Rodica Boancă, specificând că, cetăţenii sunt din ce în ce mai deranjaţi de această lipsă de respect. Aceasta vine şi cu un exemplu elocvent, din miile de comentarii pe care le scriu cetăţenii: „Instituţia Preşedintelui României este unul din pilonii democraţiei şi statului de drept. Statul de drept înseamnă transparenţă în cheltuirea banului public. Poate domnul Iohannis a uitat în toţi aceşti ani de huzureală pe bani foarte mulţi, dar el este singurul demnitar din statul român ales cu cel mai mare număr de voturi posibil. Dacă a fost ales cu cel mai ridicat număr de voturi posibil, înseamnă că domnul Iohannis are şi cel mai ridicat grad de responsabilitate faţă de alegătorii domniei sale. Eu nu l-am votat, dar genul acesta de conduită cu reflexe de tip silovik, mie îmi dă fiori. Un preşedinte, care le întoarce spatele celor cărora le cheltuieşte banii, este un preşedinte, pe care mă bucur sincer că nu l-am votat. Nu te poţi numi preşedinte, dacă refuzi să dai socoteală poporului. Dacă refuzi să dai socoteală poporului cum îi cheltui banii te poţi numi dictator sau infractor, dar nu preşedinte! Într-o democraţie, într-un stat de drept adevărat, preşedintele este un exemplu de civism şi respectare a legii şi mai ales a cetăţenilor care l-au votat. DACĂ PRIMUL OM ÎN STAT REFUZĂ SĂ COMUNICE CETĂȚENILOR CUM LE CHELTUIE BANII, ATUNCI CETĂȚENII SUNT ÎNDREPTĂȚIȚI SĂ NU MAI PLĂTEASCĂ TAXE UNUI STAT SFIDĂTOR, TIRANIC ȘI CORUPT”.
Totodată, jurnaliştii de la „Recorder” au publicat şi ei, la un moment dat, o anchetă jurnalistică „Deasupra tuturor. Cât costă zborurile pe care Klaus Iohannis le ţine secrete”. Aproape 13.000 de oameni îi cer preşedintelui desecretizarea costurilor efectuate cu închirierea de avioane private. „Probabil că numărul cetăţenilor ce vor dori să ştie pe ce cheltuieşte preşedintele lor banii, va creşte şi atunci va catadicsi Klaus Iohannis să răspundă… sau nu. Ne va ignora aşa cum a făcut-o în ultimii 3 ani Primul Turist al Ţării. În final, îi cer Preşedintelui României să prezinte poporului un raport de activitate cu toate realizările sale din ultimii 9 ani, precizând ce investiţii a atras în România în urma vizitelor numeroase în ţări de pe tot Globul! Constat cu durere că acest Preşedinte ne-a costat: educaţia ţării, sănătatea, economia, turismul, deoarece toate s-au depreciat, în timp ce Iohannis a hrănit cultul propriei personalităţi! Oare câte şcoli, spitale, centre de excelenţă în învăţământ, salarii pentru profesori şi medici bine pregătiţi sau promovare pentru România am fi putut plăti din banii cheltuiţi pe traseele prezidenţiale?”, a mai adăugat, la finalul declaraţiei politice, senatorul ialomiţean.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )