„Investițiile în infrastructura școlară au fost semnificative”

Astăzi, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi următoarele patru puncte. În primul rând, s-a discutat despre siguranța elevilor şi personalului didactic în noul an școlar. La acest punct, s-a avut în vedere şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar. Este vorba despre o serie de măsuri dispuse și de verificarea indicatorilor din PTCA. Pe marginea subiectului, a luat cuvântul inspector șef adjunct al IPJ Ialomița, Sebastian Savu. Cu privire la activitățile desfășurate premergător deschiderii noului an școlar 2022-2023, a informat inspector școlar general adjunct Nicoleta Coteș. De asemenea, s-a discutat și despre pregătirea unităților de învățământ din punct de vedere igienico – sanitar, punct pe care l-a atins în discursul său directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, Marinela Radu. Referitor la situaţia unităţilor de învăţământ din punct de vedere al autorizaţiilor de securitate la incendiu, a luat cuvântul inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, Laurențiu Bâcu.
Prefectul județului Ialomița, Marin Constantin, a punctat importanța contribuției tuturor instituțiilor competente în domeniul educației, care este din ce în ce mai semnificativă. „De câteva săptămâni, toate instituțiile implicate în procesul de învățământ au demarat pregătirea pentru începerea noului an școlar. Nu sunt toate lucrurile perfecte, însă se fac eforturi pentru siguranța din toate punctele de vedere a elevilor. Trebuie să recunoaștem că investițiile în infrastructura școlară au fost semnificative. Școala de astăzi nu se mai compară cu școala de acum 30 de ani, este clar o evoluție vizibilă din acest punct de vedere. Din păcate, rezultatele școlare nu par a fi pe o curbă ascendentă, cel puțin aceasta este percepția. Iar uneori percepția poate să fie mai gravă decât realitatea, pentru că intervine inevitabil neîncrederea oamenilor în instituția de învățământ. Vă rog pe toți să facem front comun și să ne aducem contribuția în întreg procesul de învățământ, astfel încât copiii județului să primească tot ce este mai bun în școli“ a precizat acesta la finalul ședinței.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )