„Întotdeauna m-am gândit, când cineva a venit la mine, că eu sunt ultima lui scăpare”
Toţi primarii aleşi se gândesc, în primul rând, la cei pe care îi reprezintă şi i-au desemnat să fie administratorii zonelor unde au candidat. Şi, abia apoi acţionează din punct de vedere politic. Cel puţin, astfel a subliniat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, primarul Stelică Gheorghe, cel care conduce, cu dăruire, de mulţi ani comunitatea din Ciulniţa. Niciodată nu a pregetat să-i sprijine pe cetăţeni, atunci când aceştia i-au solicitat ajutorul, chiar dacă poate că unii au încercat să-i înşele buna credinţă. „Întotdeauna m-am gândit, când cineva a venit la mine, că eu sunt ultima lui scăpare. De multe ori poate că am greşit, că se întâmplă şi situaţii când poate te mai păcăleşte cineva. Dar eu am mers pe ideea că nu mă păcăleşte pe mine, ci pe sine, dacă recurge la aşa ceva. Eram copii şi de multe ori vedeam pe cineva că se face că şchiopătează asemenea celor cu adevărate probleme la picioare. Şi, se întâmpla ca după câteva zile să-şi rupă piciorul sau mâna. Niciodată nu e bine să iei în derâdere ceva sau să râzi de cineva care are o problemă. Aşa şi cu situaţiile acestea. Când tu te plângi că ai o problemă şi n-o ai, o vei avea. Nu imediat, dar o vei avea. Trebuie să fii conştient de faptele tale. Eu mă gândesc că dacă un om a venit la mine, nu a avut la cine să mai ajungă pentru a-i fi rezolvată situaţia”, a precizat primarul Stelică Gheorghe, specificând că, în măsura posibilităţilor, a încercat să soluţioneze problemele. Când nu a fost posibil, a căutat măcar să le explice oamenilor cum trebuie să procedeze legal pentru a-şi rezolva problemele. Iar uneori, i-a sfătuit chiar în detrimentul său. „Am căutat să le explic, să le spun şi să nu-i las să facă greşeli, chiar în detrimentul meu. Mă refer la probleme de genul că primarul nu trebuie să se certe cu oamenii şi trebuie să facă numai bine. Eu nu am ce să le fac când vor să recurgă la ceva ilegal. Nu-i las să arunce gunoiul la întâmplare, să construiască ilegal. Căci mai târziu, altcineva poate face succesiune sau ei au nevoie de un act să meargă la Bancă şi nu au documente corespunzătoare. Ori dacă eu i-am pus de la început să facă actele cum trebuie, le va fi mai uşor ulterior. Dacă aş fi trecut cu vederea, sigur ar fi spus apoi: Băi, mi-a spus prostul ăla de primar, că mai bine îmi zicea de la început că trebuie să fac aşa, făceam şi era bine. Se supără la început când le spun că nu se poate, că trebuie să facă altfel. Dar, mai târziu, îmi mulţumesc. Când nu pot să ajut pe loc, le cer timp să mă documentez. Fireşte, se mai întâmplă să uit, că nu sunt robot. Şi, le spun să mă sune. Dar, dacă ţine ceva de mine, întotdeauna am căutat să rezolv şi să-i ajut pe oameni. Nu am atât de mult timp pe cât mi-aş dori. Şi, de multe ori, în momentul în care văd că n-am reuşit să fac ceea ce avea deja în plan, mă enervez. Iar lucrurile acesta, cu timpul, îţi dăunează, că asta este situaţia. Nu eşti de fier şi se adună. Nu avem, într-adevăr, timp. Dar, atât cât avem, căutăm să fim în slujba cetăţeanului, nu sclavul lui…Avem câteva reguli. Nu există cineva mai presus decât ceilalţi…Eu ajut pe toată lumea, fără deosebire, dar într-un mod diferit. Nu e discriminare, ci procedez legal. Când cineva este bun cetăţean – în sensul că nu face necazuri, se implică în problemele comunităţii, îşi achită taxele şi impozitele – pentru asemenea oameni sunt prezent 24 din 24. Oricând, la orice oră, mă sună, caut să le rezolv problemele. Şi pentru ceilalţi oameni facem la fel. Dar, dacă tu creezi probleme, vin oamenii şi te reclamă că le-arunci mizerii în curte, că ai amenzi, că nu plăteşti taxele, faci scandaluri…şi pentru tine sunt primar şi te ajut, dar scriu acolo: 30 de zile. Adică, sunt oamenii ceilalţi care sunt în faţă. Cum să fac eu o diferenţiere pentru cel care este corect şi nu a creat probleme comunităţii? Ce să-i spun bătrânului care vine de la începutul anului, plăteşte taxele şi nu supără pe nimeni? Măcar atât pot să simtă şi oamenii corecţi. Ţi-e ruşine faţă de asemenea oameni să ai o altă atitudine. Mă doare sufletul când nu pot să ajut pe cineva”, a mai adăugat primarul comunei Ciulniţa.
Ramona BUTNARIU