Instruire pentru evaluarea implementării controalelor cu privire la pesta porcină africană
În perioada 22 noiembrie – 10 decembrie, în zece judeţe din România, s-a desfăşurat misiunea de audit DG (SANTE)/ 2021 – 7501 pentru evaluarea modului de implementare a controalelor din domeniul sănătăţii animalelor cu privire la Pesta Porcină Africană (în special legat de activităţile de eradicare). Urmare a acestui audit, în zilele de 20 decembrie şi 21 decembrie, a avut loc, la Slobozia, la sediul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, o instruire privind concluziile misiunii de audit din domeniul Pestei Porcine Africane. La eveniment au participat reprezentanţi ai Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţele auditate, respectiv Argeş, Arad, Braşov, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Hunedoara, Olt, Sibiu, Timiş și Vrancea. A fost prezentă și delegaţia de specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, condusă de vicepreşedintele dr. Laszlo Nagy – Csutak.
În cadrul întânirilor de lucru, au fost susţinute prezentări de către prof. dr. Doina Daneş, referitoare la unele actualizări privind PPA. De asemenea, reprezentanții ANSVSA au avut prezentări legate de concluziile preliminare ale auditului şi completarea instrucţiunilor privind efectuarea anchetelor epidemiologice în cazurile de PPA. Directorul executiv al DSVSA Ialomiţa a prezentat aspecte referitoare la modul în care s-a procedat în cadrul verificărilor privind biosecuritatea în exploataţii, investigaţiile de laborator şi ancheta epidemiologică în cazul suspiciunii de boală dar şi la confirmarea acesteia, eşantioanele probelor prelevate de la porcine înaintea uciderii, morţii acestora sau în timpul uciderii, precum şi studii de caz.
Totodată, fiecare judeţ în parte a prezentat problematica punctuală relevantă din experienţa acumulată, beneficiind de clarificări atunci când a fost necesar.
Petruța RIDICHE