Iniţiativă legislativă privind eliminarea diferenţelor salariale între personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar
Recent, la Camera Deputaţilor a fost depusă o iniţiativă legislativă de modificare a Legii Educaţiei care prevede eliminarea diferenţelor salariale între personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar. Mai exact, consilieri juridici, consilierii, experţii şi referenţii – din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene sau al Municipiului Bucureşti – vor fi incluşi în categoria personalului didactic auxiliar. Iniţiatorii proiectului sunt 31 de deputaţi ai PNL, PSD, UDMR şi minorităţi. Deputatul PNL Luminiţa Barcari susţine, în expunerea de motive, în numele iniţiatorilor, că există diferenţe de salarizare între personalul nedidactic din cadrul inspectoratelor şcolare şi personalul didactic auxiliar din şcoli, fapt care creează frustrări şi nemulţumiri justificate. „A fost o întreagă discuţie. De ce? Pentru că eu, la un moment dat, am postat pe Facebook iniţiativa mea legislativă. Am atras atenţia că tot personalul din Inspectoratul Şcolar, în afară de inspectorii şcolari – şi aici mă refer la secretar, jurist, personalul de la resurse umane şi aşa mai departe – în momentul de faţă este considerat personal nedidactic. Dacă se face o paralelă, în unităţile de învăţământ, personalul nedidactic este format din îngrijitori, muncitori. Personalul didactic auxiliar este alcătuit din secretar, contabil. Mai mult a fost o reparaţie morală, pornind de aici. Nu poţi la aceeaşi pregătire, aceleaşi studii pe unii să-i consideri personal nedidactic şi pe alţii didactic auxiliar. Eu am propus doar modificarea legii în sensul în care personalul din Inspectoratul Şcolar să fie trecut în rândul personalului didactic auxiliar. Eu nu am propus modificarea legii salarizării. Dar, în momentul în care ei vor fi consideraţi personal didactic auxiliar, trebuie să meargă pe aceeaşi grilă de salarizare. Am văzut şi multe reacţii negative din partea unor persoane. Eu acolo am dat un exemplu de salarizare la un nivel maxim. Un salariu maxim brut la care ar putea ajunge un contabil, de exemplu, cu gradaţie de merit. Personalul didactic auxiliar are dreptul să depună dosar, printr-un concurs, pentru obţinerea gradaţiei de merit. Personalul nedidactic din inspectorate niciodată nu ar fi putut accesa o gradaţie de merit”, a precizat la Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa.
Exemplul dat în expunerea de motive este că un administrator financiar (contabil) care lucrează într-o şcoală încasează 8.804 lei brut; un secretar – 8.035 lei brut; administrator de patrimoniu – 6.155 lei brut, în timp ce un consilier juridic, auditor, consilier sau expert (din compartimentele de contabilitate, reţea şcolară, salarizare sau normare, achiziţii, informatizare, secretariat sau arhivă) din cadrul inspectoratului şcolar are un maxim posibil de 5.894 lei brut. Asta în vreme ce de-a lungul timpului, atribuţiile, responsabilităţile şi volumul de muncă al personalului nedidactic din inspectoratele şcolare judeţene a crescut constant, salarizarea rămânând nemodificată. Practic, prin fiecare ordin al ministrului educaţiei se stabilesc noi obligaţii sau atribuţii pentru această categorie de personal, ajungându-se la un volum de muncă care nu mai poate fi realizat fără a sta ore întregi peste program, deseori fiind nevoit să fie prezent la locul de muncă chiar şi în zilele de repaus săptămânal, fără a fi însă remunerat corespunzător. „Ideea este că, vai, de unde am luat eu valorile acelea. Am dat nişte exemple. Nu înseamnă că eu propun acel nivel de salarizare. Nu. Ei vor fi incluşi în acea grilă cum sunt incluşi toţi cei consideraţi până acum personal didactic auxiliar. Diferenţe foarte mari de salarizare nu există. Dar, cât am fost inspector şcolar general, de exemplu, a plecat secretara IŞJ la o şcoală pentru că avea un salariu mult mai mare acolo. Şi cine era secretar la Inspectorat de când venea până pleca, muncea. Nu putea să plece de acolo. Adică, avea un volum foarte mare de muncă, iar noi pierdeam oameni buni fiindcă se duceau către alte posturi mai bine plătite. Şi acum, de ce să nu recunosc? Eu le-am promis colegilor mei, văzând că sunt nişte frustrări că, la aceleaşi studii, acelaşi volum de muncă, uneori şi mai mare, ei sunt consideraţi personal nedidactic şi plătiţi conform altei grile. Era o discriminare şi de aceea foarte mulţi colegi şi de la alte partide au semnat această iniţiativă. Cred că mult mai mulţi ar fi semnat, i-am luat pe colegii cu care sunt în Comisia de Învăţământ, apoi am fost nevoită s-o predau, aşa cum cere procedura. Dar sunt convinsă că dacă m-aş fi dus şi pe la alţi colegi, sigur ar fi semnat-o”, a mai adăugat Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa.
Ramona BUTNARIU