Iniţiativa legislativă cetăţenească, sprijinită de Partidul Umanist Social Liberal, a strâns, deja, 18.000 de semnături
Iniţiativa legislativă cetăţenească privind „recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”, sprijinită de Partidul Umanist Social Liberal, se bucură de un real succes în rândul oamenilor, un număr important semnând, deja, pentru acest proiect.
Până în prezent, s-au strâns 18.000 de semnături, din totalul de 100.000, necesar pentru depunerea iniţiativei. Campania de strângere de semnături, demarată de PUSL, se desfăşoară în aproape toată ţara şi se aşteaptă ca proiectul să poată fi depus la Parlament înaintea începerii următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie.
Iniţiativa legislativă are drept scop promovarea egalităţii în faţa legii şi îşi propune să contribuie la identificarea discrepanţelor dintre averile importante şi veniturile legale declarate şi direcţionarea celor ilegale către obiective de interes public: grădiniţe, şcoli, spitale. „Este un proiect pentru aflarea adevărului, pentru că am văzut atât de multe cazuri în care unii s-au îmbogăţit peste noapte, iar oamenii cinstiţi au asistat, neputincioşi, la acest
fenomen. Adoptarea acestei iniţiative legislative ar permite recuperarea de către bugetul de stat a sumelor nejustificate şi utilizarea lor în folosul românilor”, a declarat deputatul PUSL, Graţiela Gavrilescu, preşedintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
Ramona BUTNARIU