„Îndemnul nostru către toţi românii este să iasă masiv la vot şi să voteze speranţa, adică Alianţa Dreapta Unită”

Reprezentanţii Alianţei Dreaptă Unită s-au reunit luni, 3 iunie, în Ialomiţa, pentru a fi alături de candidaţi, ialomiţenii din Urziceni, Slobozia, Manasia, Gârbovi şi toate localităţile judeţului. Cu acest prilej, au organizat o conferinţă de presă pentru a le transmite oamenilor un mesaj de schimbare şi speranţă. Dat fiind că este ultima săptămână, care se încheie cu punctul culminant, duminică 9 iunie 2024, ziua când au loc alegerile europarlamentare şi locale.

Evenimentul a avut loc în Parcul Central din comuna Gârbovi, cu participarea lui Cătălin Drulă (preşedintele Uniunii Salvaţi România – USR); Dan Barna (vicepreşedintele USR); Vasile Popa (primarul comunei Gârbovi); Octavian Săvoiu (preşedintele USR Ialomiţa); Eugen Dubălaru (preşedintele Forţa Dreptei Ialomiţa), membri şi simpatizanţi USR.
Prima intervenţie a avut-o Cătălin Drulă care a scos în evidenţă importanţa acestor alegeri. „Vor fi 5 buletine de vot şi îndemnul nostru către toţi românii este să iasă masiv la vot şi să voteze speranţa, adică Alianţa Dreapta Unită. Vrem să ne bucurăm, împreună, în seara de 9 iunie. Dacă nu ieşim la vot, se vor bucura cei care au făcut rău României în ultimii trei ani: Ciucă, Ciolacu, regimul Iohannis. Şi ştim cât de mult rău au făcut, cu scumpiri, datorii, instabilitate fiscală, mediul economic care o duce din ce în ce mai greu. Este un regim care a pus stăpânire pe România şi fură cu portbagajul, cu contul şi pe unde pot. Mesajul pe care ni-l spun oamenii din stradă este acelaşi peste tot în România: Dezamăgire. Pentru că oamenii şi-au pus încrederea în Iohannis că va aduce o guvernare de dreapta şi va face paşi în bine pentru România. Dar, au fost trădaţi. Nedreptate. Oamenii simt că este o mare nedreptate în societatea noastră, că cei care au puterea, PSD şi PNL, în loc să o exercite – aşa cum face primarul Vasile Popa aici în Gârbovi, să sfinţească locul, să facă treabă pentru comunităţi – cea mai mare parte din ceea ce fac este să fure această ţară şi să pună în practică acea vorbă proastă: Cine-mparte, parte-şi face. Speranţă. Oamenii vor să spere, să aibă în ce să creadă şi schimbare. Asta este ceea ce ne spun oamenii, pe stradă, că vor schimbare. Există multă reticenţă şi multă teamă, induse de aparatele groaznice de propagandă ale marilor partide, cu banii pe care îi pompează peste tot, cu ameninţările puse în practică. Ştim că vor să fraudeze şi alegerile, să numere din doi în doi voturile Alianţei Dreapta Unită şi pentru asta au făcut tot. Şi-au pus câte patru, cinci reprezentanţi, în secţiile de vot, când noi avem unul sau, prin excepţie, maxim doi. Tot ce au făcut în legătură cu organizarea acestor alegeri a fost în sfidarea democraţiei. Putem să-i învingem şi să trecem peste toate aceste obstacole doar împreună, prin mobilizare la vot. Sondajele, cercetările sociologice, ne arată opinia şi arată bine. Arată că Alianţa Dreapta Unită este singura forţă în creştere, în timp ce aceşti comasaţi – PSD-PNL- sunt în scădere, respinşi de România, în prăbuşire, de aceea fiind aşa de disperaţi. Dar sondajele măsoară opinia. Realitatea la vot, voturile, mandatele în Parlamentul European, primarii, Consiliile Locale şi Judeţene, preşedinţii de Consilii Judeţean, se decid de către cei ce participă la vot. Iar PNL şi PSD au făcut totul ca oamenii să nu iasă la vot. Să fie scârbiţi de politică, să nu mai vrea să meargă la vot, să spună că toţi sunt la fel. Păi pe ei nici măcar nu-i deranjează cum îi consideră lumea, dacă reuşesc să proiecteze asta şi asupra celor care sunt cinstiţi şi fac altceva în politică. Transmit acest mesaj din comuna Gârbovi, condusă cred şi de către cel mai tânăr primar din judeţul Ialomiţa. Este fantastic ce a reuşit să facă Vasile Popa aici, cu sprijinul nostru când am fost la guvernare, prin programele la care a lucrat USR, dar mai ales prin munca lui şi a echipei sale. Ne aflam mai devreme în biroul dumnealui şi ne arăta proiect după proiect, cu o pasiune pentru a schimba comunitatea în bine. Chiar şi parcul, unde ne aflăm, este făcut în ultimii ani, centrul comunei, curtea şcolii, care arăta groaznic. Atunci când ne aflam în Guvernul României am sprijinit toate comunităţile din România, am făcut programe de dezvoltare. Pentru noi nu a contat niciodată altceva, decât să facem bine comunităţilor. Am adus PNRR de 28 miliarde euro, un program a cărui elaborare a fost coordonată de vicepremierul Dan Barna. Îmi face mare plăcere să îi dau cuvântul şi să îi mulţumesc pentru munca depusă în această construcţie politică, în Guvernul României şi pentru această ţară”, a declarat liderul USR.

„Se poate să scăpăm de povestea asta eternă cu PNL şi PSD şi apoi cu PSD şi PNL”

Vicepreşedintele USR şi-a manifestat, prima dată, bucuria, pentru faptul ca a avut posibilitatea de a reveni la Gârbovi. „Cred că am venit cel puţin o dată pe an, în tot mandatul lui Vasile Popa, aici, la Gârbovi. Este o bucurie să văd cum acest tânăr, acest om, care şi-a asumat conducerea Primăriei, a reuşit să scoată, la propriu, comuna Gârbovi din noroi. Ne uitam pe imagini, căci acum sunt camere de filmat în întreaga comună. Şi, ne arăta imagine după imagine: Aici erau gropi, niciun fel de asfalt. Acolo era o clădire în ruină, şcoală, parcări, spaţii publice, parcurile. Toate acestea arată că acolo unde sunt oameni cinstiţi, unde primarii USR au avut ocazia să administreze o comunitate, lucrurile s-au schimbat spectaculos. La fel s-a întâmplat în Timişoara, unde primar este Dominic Fritz, la Braşov, la Allen Coliban. La fel e în Bacău, la Lucian Viziteu, la Elena Lasconi, în Câmpulung. În Bucureşti, în Sectorul 2, Radu Mihaiu a făcut lucruri spectaculoase, parcuri ce erau înainte foste gropi de gunoi. Se poate, oameni buni. Se poate şi stă în puterea dumneavoastră şi aici în Ialomiţa, şi în Gârbovi, unde e necesar, să mergeţi mai departe. Se poate să scăpăm de povestea asta eternă cu PNL şi PSD şi apoi cu PSD şi PNL, care ne tot mint că vor face bine pentru oameni data viitoare. Mergeţi la vot pe 9 iunie şi votaţi Alianţa Dreaptă Unită. Votaţi USR, aici în Gârbovi. Vasile Popa cred că este un exemplu, că se poate ca Primăria să te respecte. Sunt sigur că în următorul mandat, lucrurile vor merge mai departe. Am foarte mare încredere în Vasile Popa şi în echipa lui de aici. Vă încurajez şi vă îndemn să mergeţi la vot, să votaţi USR şi lista lui Vasile Popa, tocmai pentru a avea un consiliu cu care să poată să facă lucrurile necesare. Ca această localitate să meargă mai repede decât altele spre Europa, spre modernitate şi către condiţiile alea ca în afară, cum spun cei care au călătorit. Mulţumesc foarte mult, Vasile. Eşti o confirmare a faptului că efortul pe care l-am făcut noi în Guvern şi-a găsit materializarea în teritoriu şi îţi urez mult succes”, a subliniat Dan Barna.

„Eu consider că doar dacă nu vrei, nu faci”

Primarul comunei Gârbovi, Vasile Popa a mulţumit colegilor, de la nivel central, pentru vizita în localitate şi susţinerea arătată. De asemenea, a ţinut să mulţumească parlamentarilor USR şi tuturor celor care au pus umărul la proiectele solicitate de administraţia publică locală. ,,Aici este vorba de continuitate, pentru că am încercat să rezolvăm proiectele vechi lăsate de administraţia publică locală anterioară. Am rezolvat problema cu apa, asigurând acest serviciu, 24 din 24 de ore, populaţiei. Pe partea de fond funciar, am intabulat toate străzile, fiindcă nu puteam să accesăm fonduri naţionale şi europene pentru extinderea canalizării şi asfaltării. Sunt lucruri elementare care trebuiau asigurate locuitorilor comunei şi nu au fost făcute de vechile administraţii. Am intabulat şcoala şi grădiniţa pentru că, la fel, nu puteam să accesăm fonduri europene. Am obţinut finanţare pentru mobilier şi echipamente digitale, tot pe PNRR. Am înfiinţat parcuri, am asfaltat şi trei străzi, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin anexa 7, de la bugetul local. Şi mai multe cuvinte nu pot să spun, fiindcă faptele vorbesc de la sine. Eu consider că doar dacă nu vrei, nu faci”, a punctat Vasile Popa, primarul comunei Gârbovi. „Ne dorim să schimbăm şi alte comunităţi, să oferim o alternativă pentru judeţ. Avem o listă foarte bună de consilieri judeţeni, un candidat foarte bun la Urziceni. Alianţa Dreapta Unită, USR, a mers la aceste alegeri locale, în ciuda timpului scurt de pregătire, cu candidaţi în toată România. Acoperim 85% din populaţia României, în ciuda obstacolelor enorme. Ne-au fost scoşi, efectiv, candidaţi de pe lista de vot. Aşa că, pe 9 iunie, aveţi pentru ce să mergeţi la vot”, a completat Cătălin Drulă, liderul USR.

„Cred cu tărie că pot să fac lucrurile mai repede şi mai bine”

Candidatul la Consiliul Judeţean Ialomiţa, Eugen Dubălaru (antreprenor şi preşedintele Forţa Dreptei Ialomiţa) a mulţumit şi el gazdei, primarului de la Gârbovi. Totodată l-a felicitat pentru importantele realizări din comună. „În primul rând, mulţumesc frumos gazdei noastre. Te felicit, Vasile. Cred că eşti unul dintre motivele pentru care eu am intrat în politică. Eşti un exemplu de bună practică în judeţ şi cred că se poate. Aşa cum ştiţi este campanie şi stăteam şi mă gândeam la un lucru. Cred că am parcurs mai mult de o sută de kilometri, în ultimele săptămâni, pe jos. Am mai cutreierat acest judeţ şi înainte, fiindcă am acţionat voluntar pentru nişte proiecte de calitate în judeţ, dar niciodată nu am stat atât de mult de vorbă cu oamenii. Îmi este greu să înţeleg de ce, până în acest moment, nu există apă curentă şi canalizare în absolut toate localităţile, din judeţul Ialomiţa. Mă gândeam că, eu, dacă aş fi fost primar, nu aş fi cumpărat un scaun în Primărie, până nu rezolvam problema apei şi a canalizării în judeţ. Poate că sunt tânăr, am mai zis. Poate că vin din mediul privat, acolo unde lucrurile se mişcă repede. Poate asta se întâmplă, poate mediul administrativ este mai lent. Ştiu lucrul acesta. Dar, eu cred că, aşa cum se vede şi la Gârbovi, există modele de bună practică şi tocmai acesta este un alt motiv pentru care am intrat în politică. Cred cu tărie că pot să fac lucrurile mai repede şi mai bine. Vreau să îmi pun experienţa pe care am câştigat-o – atât în mediul privat, ca antreprenor şi ca reprezentant al antreprenorilor în România, experienţa de accesare de fonduri europene – vreau să pun această expertiză pentru a face lucruri bune în Ialomiţa. Ăsta este principalul motiv pentru care am intrat în această cursă electorală la alegerile locale din Ialomiţa. Aşa că vă aştept pe toţi, pe 9 iunie, la vot. Votaţi Alianţa Dreaptă Unită! Votaţi Vasile Popa, căci trebuie să continue proiectele începute. L-am cunoscut de puţin timp, dar am rămas plăcut surprins. Vă mulţumesc domnule preşedinte pentru susţinere. Votaţi europarlamentarii Alianţei Dreapta Unită”, a încheiat şirul discursurilor Eugen Dubălaru, candidatul Alianţei Dreapta Unită Ialomiţa pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Cristina ANDREI

 

Partidul UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – filiala Ialomița
Executat de DAN PRESS SRL
CUI mandatar Financiar Coordonator: 21240009

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )