Indemnizaţia de şomaj precum şi alte măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă au fost majorate de la data de 1 martie 2023

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Conform prevederilor Legii nr. 225 din 26 iulie 2021, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Indicatorul Social de Referinţă (ISR) se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acest sens, indemnizaţia de şomaj şi celelalte drepturi stabilite prin Legea nr.76/2002, cu excepţia celor prevăzute la art.72-75 şi 80, care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) au crescut de la 1 martie 2023, ca urmare a majorării acestui indicator, cu 13,8%, de la 525,5 lei la 598 lei.
Indemnizaţia de şomaj precum şi alte măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă aplicate de ANOFM se vor majora.
Astfel, indemnizaţia de şomaj va creşte cu 73 de lei lunar pentru fiecare persoană (valoarea ISR în vigoare la data stabilirii acestuia, la care se adaugă, după caz, o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare).
Indemnizaţia de şomaj acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale pentru persoane cu handicap (50% din valoarea ISR, în vigoare la data stabilirii acesteia) – creştere de la 262 lei, la 299 lei lunar. Prima de inserţie acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni (de 3 ori valoarea ISR în vigoare la data încadrării) – creştere de la 1.576 lei la 1.794 lei. Subvenţia acordată angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate (o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea ISR, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate) – creşterea subvenţiei lunare, pentru fiecare persoană încadrată, va fi de la maximum 2.102 lei la maximum 2.302 lei. Stimulentul financiar lunar acordat angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor (50% din valoarea ISR în vigoare) – creşterea subvenţiei lunare, pentru fiecare persoană încadrată, va fi de la 262 lei, la 299 lei. „Precizăm că această majorare se aplică de la 1 martie şi pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date”, a precizat Aura Dobrin, purtătorul de cuvânt al AJOFM Ialomiţa.

Diana ARON

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )