„În niciun caz, nu se pune problema de echipa lui Claudiu şi echipa lui George”

Pe data de 27 martie, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a convocat un congres pentru alegerea unui nou lider al formaţiunii politice. Congresul vine în contextul în care, între George Simion şi Claudiu Târziu a izbucnit un conflict ce s-a lăsat cu acuzaţii grave de ambele părţi. Membrii AUR au ales să meargă pe formula cu un singur preşedinte, vicepreşedinte şi un preşedinte de onoare, pentru că este una consacrată în ţară. Reprezentanţii partidului au pornit în politică încercând să nu urmeze ceea ce fac ceilalţi şi se văd singuri împotriva tuturor. Au intrat în politică pentru a arăta că există şi altfel de posibilităţi, structuri, paradigme. Iniţial, s-a pornit în această formulă de doi copreşedinţi, pentru că sunt două persoane care au făcut posibilă înfiinţarea partidului. Pe de o parte, George Simion promova mişcarea unionistă şi cu oamenii din spate, iar pe de alta, Claudiu Târziu venea cu coaliţia pentru familie şi cu tot arsenalul lui de activist civic. Deci erau doi activişti civici care şi-au pus la comun resursele. Aşadar, a fost firesc ca fiecare să aibă un cuvânt de spus în conducere. Vor avea în continuare ambii un cuvânt de spus în conducere, pentru că din echipa lui George Simion face parte şi Claudiu Târziu. Acesta are, în continuare, o funcţie foarte importantă, după a subliniat senatorul AUR Filiala Ialomiţa, Rodica Boancă, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, la Radio Fresh FM.
Decizia membrilor AUR de a avea un singur preşedinte a plecat mai mult de la perspectiva românilor, care sunt obişnuiţi cu această formulă.
„Preşedintele de onoare în cadrul AUR este un om care mereu va avea un cuvânt de spus în toate deciziile majore. Nu este doar aşa de formă. Preşedinte de onoare, dar nu în sensul că se află acolo pe listă, ci cu funcţie executivă. Trebuie să existe o unitate şi o coerenţă foarte puternică în mişcările pe care o să le avem, pentru că vom duce lupte foarte grele. Din ce se apropie alegerile, dintr-aia, tunurile vor fi puse mai tare pe noi. Toată lumea trebuie să pună umărul şi să îşi cunoască foarte bine rolul. Acum, George Simion este, până la urmă, liderul pe care populaţia şi toţi membrii l-au recunoscut aşa. Iar decizia aceasta vine şi la solicitarea membrilor AUR. Să fie un singur preşedinte, pentru că, în România, foarte greu s-a perceput şi înţeles modul nostru de conducere. Pentru că ăsta e narativul colectiv. Aşa vor românii. Trebuie să fie un lider către care să te poţi îndrepta. Aşa, la un moment dat, oamenii erau şi debusolaţi: unde, care, cum, cine face ce? Iar aşa, fiecare ştie ce are de făcut şi cu ce se ocupă. Cred că lucrurile vor funcţiona foarte bine. Deci, în niciun caz, nu se pune problema de echipa lui Claudiu şi echipa lui George. Claudiu este în echipa lui George. Aşadar, rămâne o singură echipă”, a explicat senatorul Alianţei pentru Unirea Românilor, Filiala Ialomiţa.

Petruţa RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )