„În momentul de față, suntem în afara majorității create de către PSD și PNL, atât la Consiliul Local, cât și la cel Județean”
Momentan, în Pro România, filiala Ialomița, nu se desfășoară o activitate foarte intensă, așa cum se întâmplă și la nivel național, în partid. Este chiar o lipsă de activitate, din cauza faptului că, la nivel central, nu există o direcție clară. Nu sunt obiective concrete pe care membrii partidului să le îndeplinească și asta vine și de la faptul că primele alegeri ce urmează sunt foarte îndepărtate – anul 2024. Consilierul local din partea partidului Pro România și fost primar al municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu, nu știe să mai fi fost, vreodată, alegeri anticipate în România. „Ar trebui ca parlamentarii să voteze, iar în România, în momentul de față, fiecare își va securiza mai întâi interesul propriu de a rămâne parlamentar și apoi pe cel al cetățenilor. În momentul de față, suntem în afara majorității create de către PSD și PNL, atât la Consiliul Local, cât și la cel Județean. Avem întâlniri amicale, în cadrul partidului, cu ai noștri colegi consilieri, cu aceia ce au fost prezenți în campanie, oamenii ce mi-au stat alături în acea perioadă. Atât președintele Consiliului Județean, cât și primarul municipiului sunt într-o perioadă de început de mandat și cred că este recomandat să existe o opoziție constructivă. De ce nu se mai organizează conferințe de presă? Relația de comunicare cu electoratul lipsește cu desăvârșire, Pro România a intrat în hibernare. Nu cred că am văzut conferințe de presă la cei care acum conduc județul Ialomița și, respectiv, orașul Slobozia. Toate partidele au intrat într-o letargie. Îmi aduc aminte că, de exemplu, atât activitatea mea de când eram primar, cât și cea a domnului Victor Moraru, ca președinte de Consiliu Județean, era mult mai mult pusă sub lupă. Am văzut discuții, atât în Consiliul Local, cât și în cel Județean, susținute doar de dragul de a face opoziție. Dar totuși, cu cei cinci consilieri locali pe care îi avem în Consiliul Local Slobozia și cei șase județeni, atunci când va fi cazul, Pro România va avea o poziție fermă legată de anumite subiecte. Nu se va feri să facă inclusiv conferințe de presă în care să semnaleze anumite derapaje. Acum, nu putem spune că suntem într-o reorganizare, ci într-o perioadă de căutări. Dacă aș chema, acum, colegii de la partid din organizația Slobozia, n-aș ști ce mesaje clare să le transmit. Deoarece, în acest sens așteptăm și noi mesaje care să vină din centru. Din păcate, atât liderul național Victor Ponta, cât și cei care sunt prezenți acolo nu au o poziție și niște obiective clare în ceea ce înseamnă destinul pe care îl va avea Pro România pentru următorii ani”, a declarat consilierul local Pro România, Adrian Mocioniu, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei” de la Fresh FM.
La finalul lunii august, Biroul Executiv Național al Pro România a discutat strategia partidului pentru următoarea perioadă. Iar cu această ocazie, s-a stabilit și susținerea acordului politic transpartinic parcurs la nivelul sectorului 1, dar s-a decis și organizarea alegerilor interne în ceea ce privește consolidarea Organizației Județene. Potrivit planificărilor, noile conduceri ar trebui validate prin vot în următoarele șase luni de zile.
Această decizie reprezintă o gândire normală din acest punct de vedere. De fiecare dată, consilierul local Pro România Adrian Mocioniu a susținut că Slobozia a fost dovada faptului că un partid politic trebuie construit de de jos în sus, nu de sus în jos, cum s-a întâmplat. Totuși, Pro România funcționează pe scena politică din țară de aproape trei ani. Nu au fost niciodată alegeri locale, alegeri pentru structuri județene și așa mai departe. Totul s-a făcut prin diferite delegări de mandat. Ar fi fost, totuși, mult mai constructiv ca, înainte de alegerile locale, să fi avut aceste structuri certificate prin vot. Lipsa votului a fost un handicap. Cei care au avut mandate de coordonatori nu au fost responsabili cu votul și susținerea membrilor de partid. Pro România ajunsese, la Slobozia, chiar în pragul alegerilor electorale, să aibă undeva la 700 de membri cu adeziuni scrise la partid. Cel mai probabil, în momentul de față, din cei 700, nu mai sunt nici măcar 150 sau 200 de membri disponibili care să mai fie interesați. „Majoritatea dintre ei au venit alături de mine, în principal și mai puțin de această idee de Pro România sau fiind simpatizanți de Pro România. Au venit pentru a mă susține. Au venit pentru că este normal ca, în fiecare rundă de alegeri, candidații principali să aibă susținătorii lor. Au fost oameni care au crezut cu tărie în mine și mi s-au alăturat. Însă, în ultima perioadă, după cum spuneam, a fost o lipsă de inactivitate. Fiecare dintre ei au activitățile lor zilnice, așa cum și eu am profesia mea. Dacă i-aș chema în contextul de acum, n-aș avea ce să le transmit.
Am văzut foarte multe interviuri cu Victor Ponta în ultima perioadă, a fost și la Antena 3 și la B1. Nu are grijă de imaginea lui. Această reorganizare sau căutare de care am nevoie să aibă loc în momentul de față, eu cred că trebuie să pornească în primul rând de la dânsul.
Atunci când a anunțat că renunță la cariera politică, după câteva ore de la aflarea primelor rezultate pentru alegerile parlamentare, nu a fost de neașteptat. Este caracteristic lui Victor Ponta. El ia anumite decizii atunci când este supărat. La fel a luat și decizia de a demisiona din fruntea PSD-ului și de la Guvern. Totuși, timpul i-a dat dreptate, n-au fost întemeiate aceste decizii. Eu susțin, în continuare, că este unul dintre cei mai pregătiți oameni politici pe care îi are România. A dat exemplu de o guvernare extraordinar de bună. Haideți să ne uităm de ce suntem înconjurați acum și la ce fel de conducere am avut de la Victor Ponta până în momentul de față”, a încheiat Adrian Mocioniu, consilier local Pro România.
Petruța RIDICHE