În luna aprilie a anului 2022, AJFP Ialomiţa a rambursat T.V.A. în valoare de peste 4,49 milioane de lei
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Ialomiţa, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2022, conform selecţiei naţionale, T.V.A. în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate autocompensări din TVA-ul de rambursat în valoare de peste 4,24 milioane lei.
Conform celor declarate de Liliana Ciomîrtan (purtătorul de cuvânt al AJFP Ialomiţa), raportat pe fiecare subunitate teritoriala, volumul restituirilor efective de T.V.A. din luna aprilie 2022 se prezintă astfel: activitatea de colectare persoane juridice şi fizice Slobozia – 1,23 milioane lei; Serviciul Fiscal Municipal Urziceni – 2,17 milioane lei; Serviciul Fiscal Municipal Feteşti – 0,42 milioane lei; Biroul de administrare a Contribuabililor Mijlocii Ialomiţa – 1,17 milioane lei.
Agenţii economici care doresc sa obţină informaţii despre modul de soluţionare a deconturilor proprii cu sume negative de T.V.A. cu opţiune de rambursare, o pot face verificând site-ul A.N.A.F. la următorul link: https://www.anaf.ro/SolDecont/.
Ramona BUTNARIU