În atenţia absolvenţilor promoţiei 2022!

Având în vedere că anul şcolar 2021 – 2022 este aproape de final, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Ialomiţa reaminteşte absolvenţilor promoţiei 2022 că pot beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în vederea facilitării accesului pe piaţa muncii.
De asemenea, absolvenţii pot beneficia de indemnizaţie de şomaj cu condiţia să se prezinte la AJOFM Ialomiţa, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, în vederea înregistrării în baza de date ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.
„Prin absolvent, al unei instituţii de învăţământ, se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat legal. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, termenul de 60 de zile curge de la data de 27 mai 2022, conform Ordinului nr. 5.549 din 05.11.2021 privind structura anului şcolar 2021 – 2022”, a precizat Aura Dobrin, purtătorul de cuvânt al AJOFM Ialomiţa, specificând că, absolvenţii pot fi decăzuţi din dreptul de a beneficia de indemnizaţie de şomaj, dacă nu se prezintă la agenţie pentru a fi luaţi în evidenţă, în termenul mai sus menţionat.
Cuantumul indemnizaţiei de şomaj acordată absolvenţilor este de 263 lei/ lună, care se acordă pe o perioadă de 6 luni. Documentele necesare pentru dosarul persoanei în căutarea unui loc de muncă sunt: act de identitate, în original şi copie;
actele de studii şi de calificare sau adeverinţă din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie.
Pentru orice relaţii referitoare la serviciile oferite de AJOFM Ialomiţa sau legate de dreptul la indemnizaţie de şomaj, absolvenţii se pot adresa Agenţiei locale Slobozia, cu sediul în Bulevardul Matei Basarab, bloc F1, parter, telefon: 0243. 230224 sau la punctele de lucru din Urziceni, Ţăndărei şi Feteşti.

Diana ARON

 

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )