Idei de proiecte comunitare prezentate oficialităţilor, de către studenţii Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală Călăraşi
Ca în fiecare an, studenţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi au participat la tradiţionala expoziţie „Idei de proiecte comunitare”, menită să prezinte, autorităţilor publice locale, noi posibilităţi pentru dezvoltarea comunităţii. Acţiunea a avut loc sub egida „25 de ani de învăţământ universitatea agricol în Călăraşi”.
Manifestarea a avut loc, mai exact, joi, 9 februarie 2023, la sediul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti. Au participat Daniela Creţu (directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi); Vasile Iliuţă (preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi); Bogdan Mihai (administratorul public al Judeţului Călăraşi); Marius Dulce (primarul municipiului Călăraşi); inginerul Marian Drăgan (preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi); studenţi şi profesori din cadrul facultăţii şi elevi de la liceele din Călăraşi. Programul evenimentului a cuprins prezentarea proiectelor (organizate pe standuri) de către studenţii Facultăţii, discursurile oficialilor (cu aprecierile şi recomandările acestora pentru studenţi) şi prezentarea ofertei educaţionale, elevilor din clasele terminale de liceu.
Directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi, profesorul universitar doctor, Daniela Creţu a subliniat că scopul acţiunii a fost de a se scoate în evidenţă activitatea desfăşurată, în cadrul unităţii de învăţământ, precum şi prezentarea ofertei educaţionale. „Din 2011, în fiecare an, am organizat un astfel de eveniment, în sesiunea din luna februarie. Mai puţin în 2021, căci a fost pandemia. Încercăm să nu venim cu aceleaşi idei, ci cu alte proiecte. Studenţii noştri chiar sunt interesaţi. De asemenea şi oficialităţile sunt interesate şi s-ar putea încheia un parteneriat viabil şi sustenabil. Aşteptăm din partea dumnealor această iniţiativă, pe care au propus să o demareze, să fie un succes, de ambele părţi. Scopul acţiunii este de a scoate în relief activitatea pe care o desfăşurăm în cadrul facultăţii, căci sunt proiecte de la diferite discipline. Avem, de exemplu, în anul IV, managementul proiectelor, disciplina în consultanţă, disciplina marketing, disciplinele de dezvoltare rurală, dezvoltare durabilă. De asemenea, tehnologii agricole în anul II. Ba chiar botanică, fiziologie, la cei din anul I, căci şi ei promovează ideea unei grădini botanice, o altfel de amenajare a spaţiului din curtea Liceului agricol. Toate aceste idei sunt ale studenţilor noştri, în cadrul disciplinelor pe care le parcurg în decursul anului (în primul semestru, mai exact). Vrem să arătăm că şi studenţii noştri se comportă ca cei adevăraţi, aşa cum se procedează în alte universităţi. Este un eveniment pe care abia îl aşteaptă şi noi alături de ei, căci vrem să vedem dacă ideile noastre chiar prind în comunitate. Tocmai de aceea, invităm agenţi economici şi primari din mediul rural. Avem satul Smart, oraşul Smart, firma Smart. Deci, ceea ce, la momentul acesta, am putea spune că e de actualitate. Din experienţa anilor trecuţi, pot zice că sunt proiecte care prind viaţă, în special cele din domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. De fapt unele dintre ele deja sunt proiecte în curs de implementare sau în stadiu de propunere. Spre exemplu, avem o propunere de articole pentru copii, din bumbac organic. Ei bine, acele produse cu siguranţă vor fi în viitor destul de agreate de către mămici pentru copii. Studenţii noştri care au confecţionat aceste produse, le vând deja online şi acum propun dezvoltarea într-o hală, practic extinderea afacerii respective în format fizic. Proiectele sunt triate. Deja la managementul proiectului, toţi studenţii trebuie să prezinte un proiect. Unele sunt mai slăbuţe, altele foarte bune. Evident că selectăm ceea ce este mai bun. Sau o idee inedită, chiar dacă nu este cel mai bun proiect. Studenţii îşi formează grupele şi ideile tot din partea lor vin. Le discută cu cadrul didactic şi mai departe se dezvoltă ideea de proiect. Studenţii primesc doar notă. De asemenea, cu ocazia asta, de fiecare dată invităm şi elevii de liceu, pentru a promova oferta educaţională. Îmbinăm cele două evenimente – promovarea activităţii studenţilor cu promovarea ofertei educaţionale, în rândul elevilor de liceu de clasa a XII-a”, a informat prof. univ. dr. Daniela Creţu, specificând că astfel de manifestări vor continua, căci au devenit o tradiţie deja.
Viziunea studenţilor pentru dezvoltarea comunităţii
„Expoziţia Idei de proiecte comunitare” a cuprins cele mai bune proiecte ale studenţilor, dar şi inedite. Ca întotdeauna, studenţii au demonstrat că sunt plini de entuziasm şi dornici să contribuie la dezvoltarea judeţului în care locuiesc.
Unul dintre proiectele expuse a fost cel al echipei formate din Otilia Pantelimon, Ionela Pletea şi Elena Mailat. Studentele au realizat macheta unei sere Smart, bazată pe tehnologie de ultimă generaţie. „Totul este mecanizat şi controlat. Avem panouri fotovoltaice. Ventilaţia ne ajută pentru a preveni bolile. În caz că uităm uşile deschise, fără intenţie, sistemul ne va avertiza. Totodată, solarul, având o înălţime de 15 metri, ne permite supraetajarea culturilor, ceea ce înseamnă o cantitate de recoltă mult mai mare. Deci şi profitabilitatea se poate dubla sau chiar tripla. Am adoptat această tehnologie de la vecinii noştri olandezi ce au de ani de zile astfel de sisteme care dau randament. Totodată, avem un sistem de irigare prin picurare care ne poate ajuta la minimalizarea costurilor de investiţie şi de recoltă”, a spus studenta Otilia Pantelimon. Costul investiţiei se cifrează la 141.000 euro, cu un profit anual estimat de 350.000 euro (pe roşii cherry), cu cinci angajaţi.
O altă idee a constat în realizarea unui sistem de panouri fotovoltaice destinat pentru autoconsum. „Încercăm să accesăm fonduri europene prin programul PNRR, componenta 6, energie verde. Este o metodă sustenabilă şi de viitor. Panourile fotovoltaice presupun reducerea costurilor, dar totodată ne putem ajuta de ele şi pentru încălzirea solariilor. Asta înseamnă că avem posibilitatea de a cultiva legume, pe timp de iarnă. Putem să le scoatem pe piaţă mai devreme şi obţinem venituri mult mai mari. Capacitatea panourilor fotovoltaice este cuprinsă între 450 şi 500 waţi. Pe an se consumă undeva la 10.000 de megawaţi. Valoarea investiţiei este de 20.000 de euro şi se va amortiza în decurs de cinci ani, după cum estimăm noi. Este vorba de energie pentru ferme, locuinţe, o metodă sustenabilă şi de viitor. Totuşi, avem o problemă atunci când nu este soare suficient. Contează foarte mult pentru producţia lunară, căci atunci poate să nu fie la un nivel la fel de ridicat. De aceea, veniturile lunare, tot timpul, fluctuează în funcţie de vreme. Ne rugăm să fie soare”, a detaliat studenta în anul 4, Ana Maria Muşat.
Echipa de studenţi de anul 4, formată din Elena Valentina Mailat, Cătălina Neagu, Mădălin Drăghici, Lucian Mădălin Marin şi Florin Stanciu, au prezentat proiectul unui atelier de croitorie. Acesta ar putea fi realizat cu fonduri europene, prin submăsura 6.4, care se referă la sprijinul pentru investiţii şi crearea de activităţi non agricole dedicate microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din mediul rural. „Viziunea noastră este ca acest atelier să ajungă unul dintre cele mai cunoscute pe plan regional, naţional, de a fi apreciat şi preferat de către clienţi. Misiunea, prin implementarea acestui proiect, constă în a înţelege cerinţele şi nevoile clienţilor, în a se conforma aşteptărilor acestora. Scopul atelierului este de a realiza haine pentru copii, bebeluşi şi alte articole de puericultură, îmbinând designul cu funcţionalitatea, cu simţ de responsabilitate, atât faţă de societate, cât şi faţă de mediul înconjurător. Vom finaliza proiectul prin fonduri europene, cu o sursă proprie şi vom apela şi la credite bancare. Valoarea proiectului este de 200.000 euro, atât putem accesa maxim prin fonduri europene. La aceasta se adaugă TVA-ul, care nu intră la cheltuielile eligibile şi partea de cofinanţare. Durata de implementare este 12 luni, iar profitul de 100 mii lei, pentru primul an de funcţionare”, a explicat studenta Elena Valentina Mailat.
„Există, prin dumneavoastră, ceea ce ne dorim cu toţii: performanţa de mâine”
Autorităţile au fost impresionate de entuziasmul şi ideile tinerilor, promiţându-le că îi vor sprijini aşa încât măcar o parte din proiecte să fie implementate.
Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă i-a felicitat şi le-a mulţumit că sunt preocupaţi de dezvoltarea comunităţii. „Vom prelua o parte din aceste idei pentru a le aplica în comunităţile de unde provine fiecare, fie din Călăraşi, fie din mediul rural. Există, prin dumneavoastră, ceea ce ne dorim cu toţii: performanţa de mâine. E clar, avem idei şi vom avea un viitor sigur împreună cu voi. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi realizat, dragi studenţi ai Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală. Mulţumesc doamna director Creţu şi felicitări”, a punctat preşedintele Iliuţă. Dintre proiectele expuse i-au atras atenţia mai ales proiectele integrate, începând de la creşterea animalelor, până la consum într-o pensiune. „Am văzut multe idei de proiecte care vor reuşi să prindă viaţă, dacă vor fi promovate mai departe. Am văzut proiecte cu energie solară, cele care sunt sustenabile, care pot să aducă un plus comunităţilor unde vor fi implementate. Chiar şi partea socială am văzut-o reprezentată, studenţii gândindu-se la o protecţie socială viitoare mai de calitate. Au venit cu idei noi, cu smart-uri menite să promoveze nevoia celor care sunt în asistenţă socială şi a celor ce doresc să acceseze noile tehnologii. Încurajez studenţii să vină cu idei noi. Iar noi, decidenţii unor administraţii locale – începând de la primarul Marius Dulce şi cu mine, preşedintele Consiliului Judeţean – să transmitem către toate UAT-urile din Călăraşi că avem o facultate care vine cu idei de dezvoltare pentru viitorul judeţului. Alături de mine a fost prezent şi administratorul public al judeţului, Cristi Mihai Bogdan. Ca atare, am dirijat câteva contacte, începând de la partea socială, de dezvoltare, parcuri, ca împreună să luăm ideile lor şi să încercăm să le punem într-o viitoare dezvoltare pentru comunităţile noastre… De 25 de ani, Călăraşiul se mândreşte cu generaţiile de studenţi care au trecut pragul Facultăţii de Management şi Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Ani în care, facultatea de la Călăraşi a fost în continuă dezvoltare, cu cadre didactice pregătite şi cerere pe piaţa învăţământului superior”, a declarat, după vizitarea standurilor, preşedintele CJ Călăraşi.
„Este clar că avem vizionari şi ne bucură faptul că sunt implicaţi”
Primarul Marius Dulce a apreciat, de asemenea, munca studenţilor şi mai cu seamă ideile smart. În opinia sa, expoziţia „Idei de Proiecte Comunitare” are menirea de a identifica noi oportunităţi de modernizare în sectorul agricol, dar şi implicarea tuturor actorilor care dau viaţă acestei comunităţi. Tinerii reprezintă viitorul şi trebuie susţinuţi, iar cadrele didactice ce îi pregătesc merită felicitate din plin. „Este îmbucurător că studenţii îşi dau silinţa să creeze ceva, de azi pentru mâine. Este clar că avem vizionari şi ne bucură faptul că sunt implicaţi, pentru a ne da idei şi de a le pune în practică, căutând finanţarea respectivă. Putem să facem un oraş frumos, o comună frumoasă, un sat frumos. Pentru că, toţi vorbesc şi îşi doresc o comună smart, un sat smart, un oraş şi municipiu smart. Viitorul înseamnă digitalizare, numai aşa putem să ne dezvoltăm. Noi le vom pune în aplicare, atât cât vom găsi axele respective. Deja vrem să luăm fonduri europene, pe toate axele, începând cu PNRR, POR, AFM, tot ce se deschide. Avem nevoie de oraşe mari, avem nevoie să ne pregătim pentru viitor. Noi dorim din suflet să îi sprijinim pe tineri. Dacă sunt finanţări şi legislaţia naţională este creată de aşa natură, se pot face parteneriate şi putem dezvolta proiecte împreună”, a evidenţiat primarul municipiului Călăraşi.
„Ceea ce constatăm e că studenţii, de la an la an, sunt din ce în ce mai bine pregătiţi”
La rândul lui, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi, Marian Drăgan a fost impresionat de proiectele studenţilor, recomandându-le să facă în aşa fel încât acestea să prindă contur, să apeleze la autorităţi pentru eventuale parteneriate. Apoi, trebuie apreciat colectivul de cadre didactice, foarte bine pregătit, lucru care contribuie la obţinerea unor astfel de rezultate. „În cadrul universităţii din Călăraşi, în primul rând, trebuie să apreciem cei 25 de ani de funcţionare. Este un merit al colectivului de aici. Ceea ce constatăm e că studenţii, de la an la an, sunt din ce în ce mai bine pregătiţi. Proiectele din acest an, într-adevăr, sunt exponenţiale faţă de anul trecut, mai aplicate, cu mult studiu în spatele lor, viabile. Majoritatea studenţilor prezenţi vor să implementeze aceste proiecte efectiv pe piaţa muncii, ulterior, după terminarea facultăţii. Camera de Comerţ colaborează de mult timp cu Universitatea de la Călăraşi. În sensul că avem multe proiecte în comun, în special în zona transfrontalieră. Am avut proiecte cu întâlniri directe între studenţii din Bulgaria şi cei de aici din Călăraşi. Dorim să dezvoltăm proiecte şi pe viitor. Avem o colaborare bună şi sustenabilă pentru viitor. În rest, vreau să felicit întregul colectiv de studenţi şi cadre didactice. Şi, urez La mulţi ani, Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală, filiala Călăraşi!”, a precizat preşedintele CCIA Călăraşi.
„Chiar puteţi să faceţi cu adevărat performanţă, în cadrul facultăţii noastre”
La finalul întâlnirii, în sala Amfiteatru, a Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi, directorul Daniela Creţu le-a prezentat elevilor, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” şi Colegiul Economic, oferta educaţională. La întâlnire au fost invitaţi şi foşti absolvenţi, ai facultăţii, pentru a le da sfaturi liceenilor, ca bune exemple de reuşită. „Facultatea noastră, anul acesta, serbează 25 de ani de învăţământ universitar agricol în Călăraşi. Că este mult sau puţin, eu zic că timpul este de partea noastră. Realizările absolvenţilor noştri sunt multe. Într-adevăr, este o facultate într-un oraş de provincie. Dar, cu toate acestea, oferta noastră educaţională nu este cu nimic mai prejos. La fel şi calitatea actului didactic, a actului de cercetare, pe care noi îl desfăşurăm în cadrul Facultăţii, nu sunt cu nimic mai prejos decât al facultăţii mamă din Bucureşti. De-a lungul timpului, absolvenţii noştri şi-au găsit locuri de muncă. La momentul acesta, pot spune că nici un absolvent al Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală nu a rămas pe dinafară. Arealul de ocupare al unui loc de muncă este destul de amplu. Un absolvent poate ocupa un loc de muncă începând de la departamentul de management şi marketing sau contabilitate a unei firme de orice profil, până la directori de şcoli, cadre didactice (pentru că se parcurge şi modul psihopedagogic în decurs de 3 ani de zile, din cei 4 ani). De asemenea, în cadrul facultăţii noastre, disciplinele care se studiază sunt în egală măsură tehnice, tehnologice şi economice (50% tehnice şi tehnologice şi 50%- economice). Parcurgem două limbi străine – limba engleză de afaceri (obligatorie) şi a doua la alegere – franceză sau spaniolă. În fiecare an organizăm acţiuni ca cea de acum – Expoziţia de Idei de Proiecte Comunitare a Studenţilor. De asemenea, în luna aprilie organizăm Târgul produselor pascale, în curtea Facultăţii; în luna iunie – Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor (lucrări pe care le publicăm într-un volum pentru care avem ISSN la Biblioteca Naţională). Avem şi o revistă – Studentul de Călăraşi, unde studenţii îşi exprimă gândurile, atât pe plan profesional, cât şi personal. În anul întâi – din cele 100 locuri, pe care le propunem a fi ocupate în anul universitar 2023-2024 – 40 sunt cu finanţare de la buget. Însă, începând cu anul doi, cam toţi studenţii noştri sunt înmatriculaţi pe locurile cu finanţare de la buget, deoarece în Bucureşti nu se ocupă întotdeauna toate locurile. Practica studenţilor noştri se desfăşoară atât în ţară, cât şi în afară, prin vizite de documentare. Toţi studenţii beneficiază de astfel de deplasări. Apoi, avem foarte multe burse, începând de la burse de merit, până la burse de studiu şi sociale. Sunt studenţi care au atât burse de merit, cât şi sociale sau burse de studiu şi sociale, ale căror cuantum nu este deloc de neglijat. Deci dacă un student vrea să facă performanţă, în cadrul Facultăţii, are această posibilitate, pentru că este finanţat de la bugetul statului. Mai mult decât atât, suntem o universitate foarte mare şi avem şi burse din fonduri proprii. Chiar puteţi să faceţi cu adevărat performanţă în cadrul facultăţii noastre”, le-a comunicat elevilor de liceu, prof. univ. dr. Daniela Creţu, directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi.
Ramona BUTNARIU