Ialomiţa va avea trei concurenţi la „Trofeul Tinereţii” 2021

Județul Ialomița va avea trei concurenți la ediția 53 a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești „Trofeul Tinereții” – Amara 2021.

Zilele acestea, au fost aleși concurenții care vor cânta pentru a avea „Trofeul Tinereții” la Amara, desfășurat în perioada 3-5 septembrie. Este vorba despre Cristina Frățilă (16 ani), Robert Iosifescu (23 de ani) și Alina Nădrag (18 ani).

Festivalul va fi prezentat de Liana Stanciu. În prima zi, concurenții vor fi acompaniați de Trupa condusă de Dan Dimitriu. Seara se va încheia în acordurile Trupei FreeStay, Adda & Band și Ionuț Gabriel Cândea, câștigătorul Trofeului Tinereții – Amara 2019.

Responsabilitatea stabilirii premiilor, de a doua zi, aparține juriului format din Viorel Gavrilă, Dan Dimitriu, Virgil Iaru și Mihaela Teodorescu.

Ceilalți concurenți, în ordine alfabetică, sunt: ​​Andrada Gabriela Bădărău (17 ani), din Neamț, Carla Florentina Boboc (16 ani), din Dolj, Maria Romina Ciocoiu (18 ani), din Neamț, Victor Dorian Ciutacu (22 de ani), din Brăila, Ana Maria Doană (16 ani), din Dolj, Alessandro Mucea (17 ani), din Neamț, Iulia Perpelea (18 ani), din București, Dominique Simionescu (19 ani), din Sibiu și Mihaela-Teodora Sitoiu (19 ani), din Vâlcea.

Valoarea cheltuielilor estimate pentru susținerea acestui eveniment se ridică la 500.000 de lei. Contribuția Consiliului Județean Ialomița, reprezentat prin cele două instituții de specialitate, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturilor Tradiționale Ialomița și Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea“ Ialomița, este de 200.000 lei, diferența de 300.000 lei fiind alocată din bugetul Consiliului Local Amara.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )