Guvernul României a luat noi măsuri pentru descentralizarea accesului la fondurile europene, din cadrul Politicii de Coeziune

În cadrul Programului Operaţional Tranziţie Justă, autoritatea de management poate delega exercitarea unor funcţii către organismele intermediare constituite la nivelul agenţiilor pentru dezvoltare regională Sud-Muntenia, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru şi Sud-Est. De asemenea, în cadrul Programului Operaţional Educaţie şi Ocupare, autoritatea de management poate delega exercitarea unor funcţii către organismele intermediare organizate la nivelul regiunilor şi la nivelul Ministerului Educaţiei.
Astfel a subliniat, recent, europarlamentarul Dan Motreanu (vicepreşedintele PNL), specificând că, posibilitatea delegării atribuţiilor către organismele organizate la nivelul regiunilor este prevăzută şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Incluziune şi Programul Operaţional Sănătate. „Politica de coeziune este una din cele mai importante şi mai complexe politici ale Uniunii Europene, având ca principal obiectiv reducerea decalajelor economice, sociale şi teritoriale între diversele regiuni şi state membre ale Uniunii Europene. În cazul României, din cele 16 programe, opt sunt naţionale şi opt regionale. Programele naţionale vizează domenii esenţiale: sănătatea, dezvoltarea durabilă, tranziţia justă, infrastructura de transport, incluziunea socială, digitalizarea, educaţia şi ocuparea forţei de muncă. Cele opt Programe Operaţionale Regionale, cuprinse în Politica de Coeziune 2021-2027, însumează proiecte în valoare de 11,4 miliarde de euro. De exemplu, Programul Regional Sud-Muntenia este în valoare de 1,57 miliarde de euro. Regiunea include judeţul Giurgiu şi alte şase judeţe din această zonă a ţării”, a precizat europarlamentarul PNL.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )