Fuziune prin absorbţie între PNL Ialomiţa şi Partidul Ialomiţenilor

• cei 1.600 membri ai Partidului Ialomiţenilor vor deveni membri PNL

Biroul Permanent Judeţean interimar al Organizaţiei Judeţene PNL Ialomiţa a luat decizia de fuziune prin absorbţie cu Partidul Ialomiţenilor. Membrii Partidului Ialomiţenilor (PI) vor deveni, în urma procesului, membri PNL, din nou. Obiectivul este ca PNL să ia cel mai mare număr de voturi în Ialomiţa, iar acum începe construcţia acestui deziderat.
Astfel a anunţat, în cadrul unei recente conferinţe de presă, Dragoş Soare (preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene PNL Ialomiţa). „Se revine la matcă, se revine acasă. Este un moment, spun eu, care încununează patru ani de muncă şi înţelepciune acumulată. Avem nevoie să ne unim forţele. Cu ocazia acestei fuziuni şi acestei readuceri acasă a colegilor şi prietenilor noştri de la Partidul Ialomiţenilor – cu care n-am fost niciodată adversari, noi am rămas de fiecare dată în opoziţie cu PSD şi cu partidele de pe stânga – portofoliul de primării al PNL creşte cu încă două, anume Primăria Bucu şi Ion Roată, prin viceprimarul care ţine loc de primar interimar până la viitoarele alegeri, alături de încă 23 de consilieri locali. Evident că în urma acestei fuziuni vom avea capacitatea să ne creştem forţa de negociere pentru obţinerea a cât mai multe poziţii de viceprimari în Ialomiţa. Vom întări rândurile PNL, astfel încât, în 4 ani de zile, să putem să câştigăm Consiliul Judeţean. Obiectivul nostru declarat este în continuare primăria municipiului reşedinţă de judeţ, oraşele din Ialomiţa, dar şi CJ Ialomiţa…Vrem ca peste patru ani de zile lumea să nu mai aibă semne de întrebare vizavi de opţiunea politică. Vreau ca PNL să ia cel mai mare număr de voturi în Ialomiţa, iar acum începe construcţia acestui deziderat. Mă bucur tare mult că în cadrul Partidului Ialomiţenilor a fost unanimitate, că putem să ne unim forţele şi asigur că echipa asta va merge ca ceasul elveţian de-acum încolo, pentru că relaţia se bazează mult pe comunicare, încredere şi seriozitate. Noi n-am încheiat niciodată comunicarea cu Partidul Ialomiţenilor, am rămas, o parte dintre membrii PNL, într-o relaţie deschisă cu liderii acestui partid. În momentul de readunare a energiilor, decizia a venit din partea amândurora, dacă vorbim de liderii acestor partide”, a precizat Dragoş Soare, specificând că Ion Drăguşin (primarul comunei Bucu, preşedintele Partidului Ialomiţenilor) va primi o funcţie în cadrul Biroului Permanent Judeţean, probabil de vicepreşedinte. Fuziunea este un proces laborios, care trebuie trecut prin Instanţe şi în cazul acesta mai durează.
(Continuarea in editia tiparita a ziarului IMPACT)

( Diana ARON )

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )