Fructe din China şi Turcia ajunse în România, nesigure pentru consum

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, a realizat o analiză a notificărilor referitoare la retragerea de la comercializare a fructelor cu reziduuri de pesticide peste limita maxim admisă de regulamentul european, respectiv rechemare de la consumatori a acestora de pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Este vizată perioada de la începutul acestui an și până la data de 9 martie. Analiza realizată de experții  Asociației Pro Consumatori asupra celor 20 de notificări de pe site-ul ANSVSA referitoare la citricele cu reziduuri de pesticide peste limita maxim admisă de regulamentul european, coroborat cu informațiile transmise de ANSVSA pe platforma Sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje, a scos în evidență următoarele: În perioada 27 ianuarie – 11 februarie s-au vândut în 3 magazine din județele Ilfov, Constanța și Suceava, cantități de portocale neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia. Nivelul lor de clorpirifos, pesticid neautorizat în Uniunea Europeană, a fost de 3,2 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg fruct; În perioada 3 februarie – 16 februarie s-au vândut în 305 magazine Penny cantități de rodii neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia, la care nivelul de pesticid imazalil a fost de 100 de ori mai mare decât limita maxim admisă, de 0,01 mg per kg fruct; În perioada 12 februarie – 28 februarie s-au vândut în 597 magazine (Profi, Metro, Selgros, Penny, Carrefour, Mega Image) cantități de pomelo neprecizate de către ANSVSA, origine China. Nivelul de pesticid isoprocarb (neautorizat în Uniunea Europeană) a fost de 4,5 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg, nivelul de pesticid dinotefuran (neautorizat în Uniunea Europeană) a fost de 4,2 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg, respectiv nivelul de pesticid lufenuron a fost de 1,2  ori mai mare decât limita maxim admisă, de 0,01 mg per kg fruct; În perioada 7 februarie – 8 martie s-au vândut în 296 magazine (Kaufland, Profi, Carrefour, respectiv în 23 de magazine din județele Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu) cantități de pomelo neprecizate de către ANSVSA, origine China. Nivelul de pesticid clorpirifos, pesticid neautorizat în Uniunea Europeană, a fost de 5,6 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg fruct; În perioada 12 februarie – 28 februarie s-au vândut în 82 magazine Carrefour cantități de grapefruit neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia, la care nivelul de pesticid imazalil ce nu a fost comunicat de către ANSVSA a depășit valoarea maxim admisă de regulamentul european care este de 0,01 mg per kg fruct; În perioada 8 februarie – 24 februarie s-au vândut în 16 magazine din județele Brașov, Iași, Dâmbovița, Ilfov, Constanța și orașul București cantități de grapefruit neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia. Nivelul de pesticid clorpirifos care nu a fost comunicat de către ANSVSA a depășit valoarea maxim admisă de regulamentul european, de 0,01 mg per kg fruct; Notificarea din data de 7 martie referitoare la retragerea de la comercializare din 3 magazine Cora a unor cantități neprecizate de grapefruit roșu, origine Turcia. Nivelul de pesticide clorpirifos pesticid neautorizat în Uniunea Europeană, a fost mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg fruct.
Din păcate, consumatorii află de la ANSVSA după 2-3 săptămâni de la momentul achiziției unor citrice că au fost otrăviți cu pesticide care nu sunt autorizate în Uniunea Europeană, respectiv clorpirifos, isoprocarb și dinotefuran. Astfel de informări postate de ANSVSA pe site-ul său arată faptul că fructele din țări ca Turcia și China nu sunt sigure și pun în pericol viața!

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )