Forumul APPR face apel pentru desfăşurarea unor consultări reale pe marginea proiectului de regulament NGT
În disputa legată de poziţia României faţă de noile tehnici genomice (NGT), reprezentanţii Forumului APPR au fost acuzaţi că ar fi o voce singulară în rândul asociaţiilor de fermieri şi chiar că ar avea interese ascunse. Ori acest lucru este total fals şi ofensator, însă FAPPR a încercat să nu răspundă provocărilor de a intra într-un scandal a cărui finalitate nu ar fi dus decât la îndepărtarea şi mai mare a fermierilor de mediul asociativ. Pe de altă parte, nici nu au stat cu mâinile în sân, fiindcă subiectul NGT este de mare interes pentru fermieri, în general, nu doar pentru membrii asociaţiei. „În acest sens, am avut discuţii constructive cu Clubul Fermierilor Români şi vom colabora pentru a realiza o poziţie comună pe acest subiect. Acest lucru este foarte important, pentru că, împreună, fermierii organizaţiilor noastre lucrează aproximativ 2,5 milioane de ha. Pe de altă parte, considerăm nevalide argumentele oficiale dar şi ale unor colegi, din alte asociaţii, care susţin deschis poziţia exprimată de MADR pe subiectul NGT, în cadrul Consiliului AgriFish. Ca atare, am încercat să aflăm ce anume a condus la conturarea acestei poziţii pe care o considerăm greşită, în defavoarea fermierilor români. Până în acest moment, am purtat discuţii şi cu conducerea ProAgro, şi cu cea a APA Brăila. Nu am ascuns acest lucru, ci, dimpotrivă, am anunţat public că, împreună cu vicepreşedintele FAPPR, Theodor Ichim, ne vom deplasa la Brăila, marţi, 12 decembrie, să schimbăm idei faţă în faţă cu preşedintele APA Brăila, Bogdan Furfurică. Am considerat acest demers necesar, pentru că APA Brăila este membră în asociaţia AgroBiotechRom, care a militat şi militează deschis pentru adoptarea tehnologiilor moderne precum NGT în fermele din România. Discuţiile cu domnul Furfurică au durat circa 90 de minute şi au fost exclusiv legate de problema NGT şi alte teme din agricultură, fără referiri la persoane, fapt ce poate fi confirmat şi de către domnia sa. S-a vehiculat că ne-am deplasat la Brăila pentru a solicita îndepărtarea unei anumite persoane din APA Brăila. Este o afirmaţie gravă şi falsă. Nu ne ocupăm de asemenea chestiuni mărunte, ne interesează exclusiv binele membrilor noştri şi, în general, al fermierilor români şi al societăţii româneşti. FAPPR, pe lângă activitatea constantă de reprezentare a intereselor fermierilor la nivel naţional şi internaţional, este implicat direct în proiecte de cercetare aplicată, studii de piaţă şi organizare de consultări şi platforme de dezbatere în agricultură. De peste 10 ani organizam dezbateri, evenimente şi aducem cei mai buni specialişti internaţionali în România pentru a discuta pe aceste teme noi care vor impacta modul în care facem agricultură.
Suntem în măsură să ne susţinem propunerile şi poziţiile cu argumentele tehnice pe care le avem ca şi rezultat al unor îndelungate documentari pe aceste subiecte, care abia sunt descoperite de unii reprezentanţi ai mediului asociativ. În acest sens, facem apel la toate organizaţiile de fermieri şi la toţi fermierii neafiliaţi, preocupaţi de tema NGT, să ne contacteze, în scopul construirii unui pol comun, care să determine MADR să aibă consultări reale cu mediul asociativ”,a precizat Nicolae Sitaru, preşedintele FAPPR.
Mai mult, FAPPR a adus în atenţie o parte dintre obiecţiile esenţiale subliniate de MADR faţă de propunerea de regulament, care trebuie lămurite de către autorităţile competente, prin argumente şi interpretări juridice clare şi apoi supuse unei dezbateri publice reale, pentru o înţelegere mai bună a acestei tematici complexe.
Marius BĂDRĂGAN