Festivalul Internaţional de Şah, Cupa Satori Art Slobozia de la Amara şi-a spus ,,cuvântul”, chiar şi pe vreme de pandemie

The Queen’s Gambit este numele serialului care, în exact o lună de la lansare, a fost urmărit de către 62 milioane de persoane din întreaga lume, stabilind un record şi devenind cea mai vizualizată producţie de gen, realizată de o uriaşă platformă ce difuzează producţii video. Pe lângă succesul comercial, serialul a dus la o creştere fulminantă a interesului pentru „sportul minţii”. Căutările pe Google pentru şah s-au dublat, cererile de seturi de şah au crescut cu 250%, iar numărul de jucători noi a crescut de cinci ori. Este clar, în acest moment, că şahul, un sport pus, adesea, în mod eronat, pe seama pensionarilor, a redevenit la modă în rândul tinerilor.

Antrenorul secţiei de şah, din cadrul Clubului Sportiv Satori Art Slobozia, Daniel Niţu a observat acest interes care, de altfel, exista şi înainte să apară serialul mai sus menţionat. În club activează copii, pensionari, toate categoriile de vârstă. Mai nou, sunt copii de 4-5 ani în club, jucători de 76 ani. La rândul lui, antrenorul Niţu este jucător de şah, la cei 48 de ani, de categoria I şi antrenor (pe lângă Marian Gavrilă şi Cristi Popovici). Sunt foarte mulţi copii ajunşi la categoria a II-a, respectiv 17, dar şi la categoriile III, IV.

Şi preşedintele Clubului Sportiv Satori Art Slobozia, Cristian Ursu a vizionat acest serial, recomandându-l altora. Serialul prezintă o imagine frumoasă a şahului şi mulţi copii şi părinţi au ales acest sport. Din păcate, în Ialomiţa funcţionează doar două cluburi de şah, ceea ce este foarte puţin (al doilea fiind ACS Viitorul Urziceni). Însă, atât cât e posibil, şahul e promovat. Aşa încât, de la an, la an, acest sport minunat a evoluat, din punct de vedere al sportivilor, dar şi al rezultatelor obţinute.

Un exemplu elocvent, al muncii depuse, îl reprezintă Festivalul Internaţional de Şah de la Amara. Dacă prima dată, Cupa Satori s-a jucat într-o cameră, la Clubul Tineretului, s-a ajuns la cel mai mare turneu internaţional de şah din România.

Chiar dacă pandemia încă îşi face de cap, conducerea clubului a făcut eforturi pentru a organiza şi în acest an cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Şah, Cupa Satori Art Slobozia. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 12 – 14 noiembrie, cuprinzând două turnee mari la Open şi sub 1.600 Elo, trei concursuri la categoria 8, 10, 12 ani şi un turneu de începători la categoria 8, 10, 12 ani, separat. „Am avut 10 arbitri de la federaţie. A fost un turneu frumos. Au participat peste 300 de şahişti din România, Germania, Belarus, chiar şi Canada, ceva nou pentru noi. Undeva, pandemia nu ne-a ajutat, aveam jucători foarte buni din Bulgaria, Ucraina. Ne cam împiedică pandemia. Cel mai mic participant a avut 4 ani şi jumătate, din Galaţi. Cel mai vârstnic a fost un octogenar din Slobozia, Niculae Călina, de 76 de ani, jucător de categoria a doua.

Ialomiţa a participat iniţial cu 25 de sportivi din Slobozia şi Urziceni, la care s-au adăugat 12 copii de la noul club înfiinţat în Amara”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, antrenorul secţiei de şah, din cadrul Clubului Sportiv Satori Art Slobozia, Daniel Niţu.

Slobozia a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de şahişti  

Dat fiind că festivalul a ajuns la o asemenea amploare,  nevoile financiare cresc. Bunăoară, la această ediţie, organizatorii au pus ,,la bătaie” premii în valoare de 22.000 lei. Asta, graţie unui proiect depus şi finanţat de către Consiliul Judeţean Ialomiţa care, ca de obicei, încurajează toate sporturile, nu numai pe cel cu balonul rotund. Preşedintele Clubului Sportiv Satori Art Slobozia, Cristian Ursu ţine totuşi, să menţioneze şi contribuţia sponsorilor la celelalte ediţii. „Suntem la a XI-a ediţie a acestui festival internaţional de şah. De la primele ediţii – dacă vorbim de valoarea sportivilor şi a evenimentelor, pe care noi le-am organizat pe fiecare secţie – a trebuit să demonstrăm că dăm valoare, creştem o echipă de sportivi şi ducem competiţia la alt nivel. La început, am organizat aceste competiţii cu ajutorul sponsorilor noştri tradiţionali. Mi-ar face plăcere ca, într-o bună zi, să le pot spune numele acestor oameni minunaţi care, întotdeauna, au participat şi ne-au ajutat la turneele de şah. Deocamdată, dumnealor doresc să păstreze anonimatul. Ulterior, de la a VIII-a ediţie, am depus proiecte de finanţare la Consiliul Judeţean. Am încheiat parteneriate, când organizam turneul în Slobozia cu Primăria, iar aceste ediţii ne-au ajutat să creştem valoarea premiilor. Ne-au ajutat să creştem valoarea acestui turneu. Nu întâmplător vin 300 de jucători, un record în 2021, în România, în condiţii de pandemie. Deci, noi am depus un proiect, la Consiliul Judeţean Ialomiţa, pentru a XI-a ediţie, care a reprezentat o sumă pe care instituţia ne-a pus-o la dispoziţie. Conform ghidului de finanţare, am contribuit cu aproximativ 20% din sumă, în parteneriat cu Primăria Amara. Am organizat această competiţie la Amara, după ce Slobozia a devenit neîncăpătoare, pentru că numărul jucătorilor a crescut. N-am mai avut posibilitatea să organizăm competiţia în Slobozia, la Centrul Cultural <Ionel Perlea>. Ne-am gândit să promovăm, prin acest turneu internaţional de şah, Staţiunea de la Amara.  Atunci, l-am numit Turneul Internaţional de Şah Satori, staţiunea Amara. Aşa se face că, Primăria Amara a venit, de asemenea, în participare cu o sumă, ajutându-ne la creşterea vizibilităţii şi valorii acestui turneu. Sigur că da,  premiile sunt importante în şah. Am citit că, la ultimul dintre turnee, 75.000 euro a fost valoarea premiilor, la Timişoara, Arad. Sunt competiţii unde premiul întâi este răsplătit cu 7.000 de lei, dar vorbim de categorii foarte înalte. Eu zic că turneul acesta va creşte de la an la an. Domnul antrenor Daniel a avut un invitat din biroul federal, consiliul director al Federaţiei. Împreună cu domnul primar şi domnul Tiberiu Georgescu, am convenit să participăm la o licitaţie prin care să organizăm o fază a Campionatului Naţional de copii, de veterani. Nu ştiu, vom încerca şi noi. Asta înseamnă 300, 400, 500 de jucători, prezenţi timp de o săptămână la Amara, care să participe la un asemenea campionat”, a punctat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, Cristian Ursu, specificând că premiile oferite la această ediţie au fost mari, dar sportivii de top nu participă exclusiv pentru bani. Le place jocul în sine şi confruntarea la un nivel foarte ridicat. Însă, fiind vorba de copii, ei trebuie totuşi ajutaţi şi motivaţi.

Una peste alta, şahul ialomiţean este în creştere şi are mari şanse să devină o forţă de temut pe plan naţional, la nivel de  seniori. Dar, mai trebuie muncit. „Eu aş putea spune că suntem la început. Cluburile de şah din Ialomiţa sunt la început. Dacă vorbim la nivel de seniori, la nivelul unde ne aflăm, nu putem spune că suntem de speriat. Nu putem spune că adversarilor le este teamă de noi, dar suntem în creştere an de an. Copiii au crescut şi au obţinut punctaje bune de fiecare dată. Eu cred că trebuie să mai treacă ceva timp, până când putem spune că, la nivel de seniori, ne batem cu echipe sau cu sportivi care au tradiţie”, a mai adăugat preşedintele Clubului Sportiv Satori Art Slobozia.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )