Fermierii români au trimis o scrisoare deschisă Guvernului privind importurile de cereale ucrainene
Reprezentanţii Forumului APPR – Mândru că sunt fermier au trimis o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu, ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu, ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu, ministrului Finanţelor Marcel Boloş şi ministrului Antreprenoriatului şi Turismului Constantin Daniel Cadariu. Demersul urmăreşte încetarea interdicţiei privind importurile de cereale ucrainene în cele cinci state UE vecine ale Ucrainei.
În respectiva scrisoare, fermierii, reuniţi în Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FAPPR) îşi manifestă îngrijorarea extremă cu privire la efectele imediate şi consecinţele pe termen lung ale încetării, în noaptea de vineri 15 septembrie, a interdicţiei privind importurile de cereale ucrainene în cele cinci state UE vecine ale Ucrainei. „Ne-am mai adresat decidenţilor politici şi opiniei publice, în mod repetat, cu privire la situaţia critică în care se află agricultorii români, pe fondul unor cauze multiple, provocate de invazia rusă din ţara vecină – imensa presiune inflaţionistă asupra costurilor de producţie, lipsa infrastructurii adecvate pentru tranzitul unor volume mult sporite de marfă, escaladarea fără precedent a costurilor de tranzacţionare, dar, mai ales, prăbuşirea preţurilor produselor agricole şi distorsionarea gravă a pieţei din zona noastră – fie de vremea nefavorabilă, care a provocat decapitalizarea exploataţiilor agricole prin faptul că trei din ultimii patru ani au cunoscut o secetă extremă. Am atras în mod repetat atenţia că politica de liberalizare a schimburilor comerciale cu produse agricole de bază s-a întors tocmai împotriva celor mai apropiaţi vecini ai Ucrainei, cei care au contribuit hotărâtor la ajutorarea statului aflat sub agresiunea rusească. Semnificativ mai ieftine decât cerealele echivalente din statele UE, importurile de grâne ucrainene au pătruns adânc în aceste pieţe şi au exportat efectele războiului, contribuind la erodarea afacerilor din agricultură. În aceste condiţii, am luat act, pe de o parte, de măsurile introduse de Polonia, Slovacia şi Ungaria de a implementa propriile restricţii asupra importurilor de cereale din Ucraina şi, pe de altă parte, de declaraţia Guvernului României de a aştepta măsurile Ucrainei de limitare unilaterală a exporturilor către pieţele statelor vecine, după care veţi lua o decizie privind măsurile potrivite pentru protejarea fermierilor români. FAPPR şi asociaţiile membre nu au tranzacţionat niciodată convingerile lor proeuropene. În faţa solidarităţii pentru Ucraina, nu ne-am pus de-a curmezişul şi nici nu am militat pentru închiderea căilor de acces. Susţinem în continuare acordarea tranzitului mărfurilor de origine Ucraina prin ţara noastră (deşi, şi aici, se impune imperios găsirea de soluţii adecvate, dat fiind că, în urma retragerii Rusiei din Acordul de export al cerealelor pe Marea Neagră, România devine platforma logistică, cheie, de export a acestor bunuri, în ciuda capacităţii sale total inadecvate de a face faţă unor volume suplimentare). Totuşi, cu privire la ridicarea interdicţiilor impuse Ucrainei, până la mijlocul lunii septembrie, de a exporta o serie de mărfuri agricole către pieţele din regiune, în acest al doisprezecelea ceas, ne vedem obligaţi să vă atragem atenţia că aveţi obligaţia morală de a acţiona energic pentru a proteja fermierii români şi pe concetăţenii lor, consumatorii, de la un posibil dezastru. În primul rând, consecinţa imediată va fi încheierea rapidă a unor contracte de import între operatori autohtoni şi exportatori din Ucraina, care vor da un semnal în piaţă şi vor duce la scăderea rapidă a preţurilor la poarta fermei în România, preţuri care deja, în prezent, cu greu acoperă costurile de producţie. Considerăm că nu există nici măcar un singur element în declaraţia Comisiei Europene care să ne asigure că acest lucru va fi stopat printr-un mecanism eficient de monitorizare care să ducă rapid la activarea măsurilor de salvgardare. În al doilea rând, limitarea voluntară a exporturilor din partea Ucrainei este extrem de dificil de pus în practică şi de monitorizat, nemaivorbind că acestea ar trebui implementate în termen de 30 de zile, timp suficient pentru încheierea contractelor care să ducă la tranzacţionarea unor volume importante de cereale, acompaniate de scăderea preţurilor pe piaţa românească. Conştienţi de aceste pericole, omologii dumneavoastră din Polonia, Slovacia şi Ungaria au luat măsuri unilaterale de protejare a pieţei interne, cu aplicare imediată.
Ne întrebăm şi vă întrebăm: Guvernul României ce aşteaptă? Ce ar trebui să se întâmple mai rău decât ceea ce se întâmplă deja cu fermierii României pentru a vă determina să acţionaţi?
Trecem printr-un an extrem de greu la capătul unui şir de ani dificili. Avem nevoie să continuăm să producem pentru concetăţenii noştri, de aceea vă cerem să sprijiniţi producţia de hrană într-o perioadă plină de provocări. România este o ţară net exportatoare de produse agricole care nu beneficiază, în cazul de faţă, de aceleaşi condiţii precum Ucraina. Este nevoie de prelungirea interdicţiei importurilor de cereale ucrainene în România. În egală măsură, trebuie creat şi reflexul unor investiţii urgente în infrastructura de transport care să nu golească de conţinut recentele anunţuri emfatice de creştere a capacităţii de tranzit a cerealelor ucrainene. Alternativ, considerăm că sunteţi mandataţi pe deplin pentru a negocia cu Comisia Europeană reintroducerea taxelor vamale la importurile din Ucraina, conform Tratatului de Asociere aflat în vigoare. Măsurile de sprijinire a fermierilor acordate de statul român, drept compensare pentru pierderile suferite nu sunt o soluţie reala! Nu este firesc ca, într-o perioadă extrem de dificilă pentru ţară, în care micşorarea deficitului bugetar şi alinierea României la standardele UE este condiţia de bază pentru continuarea unor proiecte vitale, să adăugăm poveri pe umerii contribuabilului român. De altminteri, experienţa ne-a demonstrat că astfel de compensări, oricât de împovărătoare pentru bugetul public, reprezintă doar un procent infim din pierderile suferite în mod real de sectorul agricol. Nu în cele din urmă, fără a suna melodramatic, atragem atenţia asupra pericolului real ca, în situaţia în care mulţi producători români dau faliment, terenul agricol, parte a avuţiei naţionale, să fie acaparat de investitori străini, cu efecte grave pentru securitatea alimentară, implicit pentru stabilitatea ţării. Am aprecia în mod deosebit posibilitatea organizării unei întâlniri nemijlocite cu dumneavoastră, pentru a vă putea furniza detalii asupra celor sintetizate aici”, au subliniat în scrisoarea deschisă reprezentanţii FAPPR.
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România este un activ şi constant partener de dialog civil al autorităţilor de la Bucureşti şi Bruxelles, militând, în numele membrilor săi, fermieri de cultură mare şi unităţi care efectuează procesare primară, pentru soluţii şi măsuri de politici publice corecte şi proporţionale.
Ramona BUTNARIU