„Facem tot ce ţine de noi, pentru a înlătura ţânţarii de pe domeniul public”
De ceva vreme, problema ţânţarilor a devenit pentru călărăşeni una extrem de stresantă. Cu toate că Primăria Municipiului Călăraşi a tot acţionat de la începutul lunii iunie cu tratamente de dezinsecţie ( 8, 9 iunie şi 20-22 iunie 2023), nesuferitele insecte continuă să le facă oamenilor viaţa un calvar, dacă îndrăznesc să se aventureze afară, la plimbare. Fireşte că municipalitatea a mai programat încă o dezinsecţie pe domeniul public al oraşului, în perioada 26-29 iunie 2023, însă călărăşenii nu mai au răbdare. Mai mult, unii au avansat şi ideea cum că nici concentraţia nu ar fi prea eficientă.
„Călărăşenii, de fapt, nu mai au răbdare şi chiar intervine o problemă. Căci, degeaba facem noi aceste tratamente, dacă nu fac şi comunele limitrofe. Nu mai vorbim de Silistra. Avem un dialog cu ei, în sensul dacă fac acest tratament să îl execute în acelaşi timp cu noi. Am discutat încă de anul trecut cu ei, însă acum vedem că nu mai sunt atât de receptivi. Însă, noi insistăm. Timpul este extrem de capricios, a fost o primăvară ploioasă, neanticipată, cu multe furtuni, schimbări de vânt, în toate direcţiile. Şi atunci tratamentele pe care le facem, nu sunt suficiente. Trebuie să anunţăm şi crescătorii de albine, căci acestea sunt sensibile la substanţele de dezinsecţie. Putem distruge toată populaţia de albine şi atunci avem termene între 7 şi 10 zile în care ei trebuie să-şi retragă stupii din zonele unde acţionăm noi. Noi ne facem treaba, dar dacă vântul îşi schimbă direcţia, pot ajunge anumite roiuri la noi şi nu avem cum interveni imediat…Nu am fi putut interveni mai devreme, căci şi în luna martie, vremea a fost ploioasă. Atunci când ne apucăm de dezinsecţie, trebuie să avem predictibilitatea că 24 de ore nu plouă, căci în caz contrar nu îşi face efectul. La tratamentele de combatere a larvelor, apele au crescut şi a trebuit să o luăm din nou de la capăt. Am făcut acest lucru, de asta s-a stropit şi dimineaţa. Vom acţiona în continuare, ca să fie bine. Ne-am prognozat şi alte tratamente la sfârşitul acestei săptămâni”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „ Subiectul Zilei”, Marius Dulce, primarul municipiului Călăraşi, specificând că, într-adevăr, lumea mai cârcoteşte vizavi de soluţia folosită. Însă, în nici un caz, nu se stropeşte cu apă chioară, cum susţin unele persoane în mediul online. La dezinsecţie se folosesc substanţe active, anume Cipermetrin, Piperonil butoxid, Praletrin, Deltametrin şi Esbiotrin. Iar la tratamentele avio de combatere a larvelor de ţânţari şi a ţânţarilor adulţi – Cipermetrin, Piperonil butoxid, Praletrin, Deltametrin, Esbiotrin şi Bacillus Thuringiensis. Tratamentele se vor efectua în intervalul orar 21.00-05.00, în funcţie de condiţiile atmosferice, fiind posibilă prelungirea perioadei, fapt care va fi comunicat ulterior. „Eu îi invit pe cei care cârcotesc să vină, atunci când facem tratamentul la sol sau avio, să vadă ce substanţe se folosesc. Pentru că, la un moment dat, cineva scria pe Facebook: Nu ne mai otrăviţi! Nu otrăvim pe nimeni, aceste substanţe sunt verificate, nu fac rău la populaţie. Nu se întâmplă nimic. Adică, ne ducem într-o zonă de paranoia, care nu îşi are rostul. Noi facem lucrurile astea de ani de zile şi va fi bine. Dezinsecţia se va face pe întreaga zonă a municipiului. Este un plan bine stabilit şi vom ajunge peste tot. Am avut probleme şi anul trecut, au apărut anumite roiuri pe care nu am putut imediat să intervenim, fiindcă nu ne permite legislaţia. Iar atunci când sunt probleme şi un copil este alergic la înţepături, trebuie protejat cu anumite substanţe. Adică, nu putem de-acum să ne afişăm pe Facebook, că ne-a ciupit şi ne-am umflat. Eu le-aş recomanda decât să posteze pe Facebook, mai bine să meargă la un medic, să vadă dacă nu are cumva o anumită alergie, persoana respectivă, ca să poată să ia un tratament”, a punctat edilul.
Acesta spune că a vorbit cu primarii, începând de la Feteşti până la Călăraşi, inclusiv la Silistra, dar fiecare are legislaţia proprie, au şi ei anumite probleme. Toată lumea a fost afectată, de la Feteşti, până la Călăraşi, pe unde a fost apă. Cantităţile de apă au fost destul de mari, Borcea şi Dunărea au crescut, s-au inundat foarte multe zone. Mai mult de atât, circulaţia curenţilor a adus anumite roiuri de ţânţari din baltă. Şi, aşa s-a ajuns la numărul mare de ţânţari în municipiu. Însă, cetăţenii trebuie să aibă încredere, căci situaţia se va rezolva. „Noi ne-am luat măsuri, dar acum s-au supărat apicultorii, căci în toată perioada asta trebuie să ţină albinele închise. Iar e rău, cum o dai, cineva tot se supără. Dar, cei mai importanţi sunt locuitorii oraşului, căci apicultorii îşi pot găsi alte zone unde să-şi ţină albinele. Facem tot ce ţine de noi, pentru a înlătura ţânţarii de pe domeniul public”, a mai adăugat primarul municipiului Călăraşi.
Ramona BUTNARIU