„Fac un apel către toţi cetăţenii să nu mai hrănească urşii pe care îi întâlnesc în diferite zone”
Camera Deputaţilor s-a reunit în sesiune extraordinară şi a votat proiectul de lege care reglementează metodele de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora. Proiectul prevede o cotă anuală de urşi care vor putea fi extraşi şi va permite gestionarea problemelor în zonele cele mai afectate de atacurile urşilor.
La rândul ei, Luminiţa Barcari (deputat PNL Ialomiţa) a votat, alături de colegii ei, pentru adoptarea proiectului de lege, deoarece consideră că este o măsură necesară şi legitimă. Populaţia tot mai mare de urşi din România a dus la numeroase cazuri în care animalele au atacat persoane, au intrat în gospodării şi a culminat cu tragedia din munţii Bucegi, în care o tânără a sfârşit ucisă de urs. „Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple, iar acest proiect de lege reprezintă un pas important în această direcţie. Adoptarea acestui proiect de lege nu înseamnă că se dă liber la vânătoarea de urşi, fiind prevăzut un număr maxim pentru extracţie: 426 pentru prevenţie şi 55 în cazuri de urgenţă, când urşii reprezintă un pericol iminent. De asemenea, fac un apel către toţi cetăţenii să nu mai hrănească urşii pe care îi întâlnesc în diferite zone, acest lucru putând duce la situaţii neprevăzute care se pot sfârşi tragic”, a precizat deputatul Luminiţa Barcari, specificând că un studiu ştiinţific, comandat de Ministerul Mediului, relevă că în România ar exista între 7.400 şi 8.500 de exemplare de urşi, respectiv cea mai mare şi densă populaţie de urşi din Europa.
Diana ARON