Explicaţia primarului Marius Dulce privind împrumuturile şi proiectele municipiului Călăraşi
Fiindcă în spaţiul public s-a tot lansat ideea că actuala administraţie a municipiului i-a îndatorat pe cetăţeni, primarul Marius Dulce a ţinut să lămurească lucrurile. Într-adevăr, municipalitatea s-a împrumutat la Bănci, dar nu ai cum altfel să dezvolţi proiectele menite să transforme Călăraşiul într-un oraş modern. Şi, la o adică, banii vor fi recuperaţi în acest an, din rambursări. „Am contractat aceste împrumuturi pentru a crea un flux, un cash flow. Am rostogolit banii din împrumuturi, iar anul acesta, trebuie să recuperăm 60 milioane de lei pe care i-am folosit la proiectele europene. Acum ne vin rambursările de la aceste proiecte. Nu ai cum altfel să dezvolţi proiecte, pentru că timpul este prea scurt. Aşa au procedat toate oraşele. Nu aveam altă soluţie”, a precizat primarul Marius Dulce. În ce priveşte dobânda la împrumuturi, aceasta se situează la procentul de până la 2%. „Am făcut o analiză a împrumuturilor vechi, inclusiv cele trei, unde aveam o dobândă de 2,8%. Apoi, le-am mutat la altă bancă, la o dobândă de 1,6% sau 1,4%. Deci, am făcut o economie. Dar nu poţi să realizezi nimic fără împrumuturi. Dacă nu făceam aceste împrumuturi, nu rezolvam acest rostogol financiar. În sensul că noi am luat banii, am plătit facturile şi după aceea ne-au venit bani europeni înapoi. Sau au fost proiecte la care ne-au dat prefinanţări de 15%, am terminat prefinanţările şi dacă a trebuit să mişcăm repede lucrurile am plătit de la noi, iar apoi ni s-au decontat”, a accentuat alesul local, specificând că probleme au intervenit şi cu licitaţiile. Cum s-a întâmplat la proiectul cu strada Bucureşti, unde de două ori a fost reluată licitaţia, din cauză că nu s-a prezentat nimeni sau lipsea ceva, trebuiau actualizate preţurile. „La proiectul cu strada Bucureşti, de care tot se leagă toată lumea, am promisiunea constructorului că-l terminăm undeva în luna iunie, iulie. Proiectul este fazat, se merge pe bani europeni. Deci, nu avem nici un fel de problemă financiară…Apoi, proiectul cu terminalul intermodal de transport, în zona de vest (SIDERCA), l-am scos de patru sau cinci ori la licitaţie şi doar o singură dată a venit cineva şi nu a avut documentaţia completă. Şi au mai fost proiecte care au venit în ultimă instanţă, cum de exemplu cel privind managementul de trafic. Proiectul a fost scos de patru ori la licitaţie. Ultima dată a fost atribuit, cred în octombrie anul trecut, s-au dus în Instanţă, s-au judecat. Deci, lucrurile nu sunt simple şi proiectele au fost întârziate din diverse motive. Dar încă o dată vreau să spun că în administraţia pe care noi am făcut-o, contracte semnate sunt undeva la peste 70 milioane euro în acest moment. Şi, în continuare, lucrăm pentru a implementa toate proiectele, căci, aşa cum am spus în repetate rânduri, ne dorim un oraş modern”, a mai adăugat primarul municipiului Călăraşi.
Marius BĂDRĂGAN