Evaluarea Naţională, primele rezultate

Ministerul Educaţiei a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională în perioada 22 – 25 iunie 2021.

Rata de participare pe judeţ a fost de 96,54% la Limba română, ceea ce înseamnă un total de 1733 de candidaţi prezenţi, din 1795 de absolvenţi înscrişi şi de 96,26% la Matematică, mai exact 1728 de candidaţi prezenţi. Dintre aceştia, 1230 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Acest lucru înseamnă o rată de promovare de 71,2%.

La prima probă, de Limba şi literatura română, 1438 de candidaţi, adică un procent de 82,97%, au obţinut note peste sau egale cu 5, iar 2 candidaţi au fost notaţi cu 10. La proba de Matematică, 999 de candidaţi, adică un procent de 57,81%, au note peste sau egale cu 5, iar 7dintre ei au obţinut nota 10. Nu au fost cazuri de elevi eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

Rezultatele au fost publicate fără să apară numele şi prenumele candidaţilor, pe baza unui cod unic alocat şi comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD/GDPR).

Pentru elevii care au considerat că ar putea primi, după o recorectare, note mai mari, au avut la dispoziţie intervalul orar 16:00 – 19:00 din data de 29 iunie şi intervalul orar 8:00 – 12:00 din data de 30 iunie pentru a depune contestaţii.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie). Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfăşurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.

Petruţa RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )