Europarlamentarul Dan Motreanu susţine aderarea României la Schengen şi accesarea fondurilor europene

Recent, alături de alţi colegi români, europarlamentarul liberal, Dan Motreanu a participat la o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi şefa Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, Iulia Matei. Întâlnirea s-a desfăşurat la sediului Reprezentanţei României la UE şi printre subiectele discutate s-a numărat continuarea demersurilor pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Parlamentul European a votat, săptămâna trecută, o rezoluţie prin care se reafirmă sprijinul pentru aderarea României. Rezoluţia prevede posibilitatea trimiterii Austriei în judecată la Curtea de Justiţie a UE şi a oferirii de compensaţii financiare pentru România şi Bulgaria. „Am discutat despre războiul din Ucraina şi perspectiva tranzitului cerealelor, în noul context al retragerii Rusiei din acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră. UE analizează extinderea culoarelor de solidaritate. România trebuie să ia măsuri pentru protejarea propriilor interese.
Accesarea fondurilor europene de către România a fost un alt subiect de pe agenda întâlnirii. Am analizat şi alocarea fondurilor pentru Republica Moldova. Parlamentul European a aprobat, în luna mai, suplimentarea asistenţei macrofinanciare pentru Republica Moldova cu 145 de milioane de euro. Tranziţia la economia verde şi adaptarea la schimbările de mediu a fost un alt subiect. Această tranziţie trebuie să se facă doar împreună cu fermierii şi vom accepta doar propuneri care nu vor afecta producţia agricolă”, a precizat Dan Motreanu, europarlamentar PNL.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )