Eugen Dubălaru este candidatul Forţa Dreptei pentru Primăria Slobozia

Forţa Dreptei a stabilit deja candidatul pentru Primăria Municipiului Slobozia, în persoana lui Eugen Dubălaru, actualul preşedinte al FD Ialomiţa. Fireşte că vor mai avea loc negocieri cu PMP şi USR, în cadrul Alianţei Dreapta Unită, însă Ludovic Orban este convins că Eugen Dubălaru îndeplineşte toate criteriile pentru a fi desemnat.
Cel puţin, aşa a declarat, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, la Slobozia, unde a participat la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a FD Ialomiţa. „Cu siguranţă, noi am stabilit ca şi candidat al Primăriei municipiului Slobozia pe cel mai bun reprezentant al nostru, pe Eugen Dubălaru, preşedintele Organizaţiei FD Ialomiţa. Sigur că trebuie discutat în interiorul Alianţei Dreapta Unită. Dar cred că singurul argument care trebuie să conteze desemnarea candidatului comun este calitatea şi potenţialul candidatului de a câştiga alegerile pentru Primăria Municipiului Slobozia. Noi îl considerăm pe domnul Dubălaru un candidat foarte bine poziţionat. Este un om serios care a făcut ceva în viaţa lui, a demonstrat că prin forţe proprii a reuşit să pună pe picioare o companie foarte serioasă. De asemenea, este un om care cunoaşte foarte bine problemele din Slobozia şi are soluţii viabile”, a precizat preşedintele Ludovic Orban, specificând că dacă organizaţiile de pe plan local, din cadrul Alianţei Dreapta Unită – USR, FD, PMP Ialomiţa – nu vor ajunge la un consens asupra candidatului pentru Primăria Municipiului Slobozia, în mod clar, ar putea avea loc un arbitraj. Mai cu seamă că USR Ialomiţa îl promovează deja ca şi candidat pe fostul prefect Mihai Tănăsescu, lucru care creează ceva divergenţe în cadrul coaliţiei. „Cu siguranţă există posibilitatea unui arbitraj. Dar eu voi fi foarte onest şi voi spune următoarele: Noi, până acum o lună de zile, ne-am pregătit doar pentru alegerile la Parlamentul European. Am luat decizia care e validată în organismele statutare ale celor trei formaţiuni, de a constitui o alianţă pentru Parlamentul European, pentru alegerile europarlamentare. Emiterea Ordonanţei, pur şi simplu, ne-a pus într-o situaţie în care va trebui să reacţionăm. Pentru că, noi nu avem încă un set de reguli, de proceduri, care să fie cuprinse în protocol, cu privire la alegerile locale. Practic, noi suntem în situaţia în care trebuie ca în termen de două săptămâni să reuşim să ne înţelegem cu privire la candidaţi, în peste 3.200 de localităţi, plus asupra candidaţilor la Consiliul Judeţean. În condiţiile când, trebuie să fim cinstiţi, nu e o încă o alianţă care să fi început să funcţioneze la parametrii optimi, fiindcă nu a fost gândirea proiectată pentru o alianţă cu privire la alegerile locale. Dar vom încerca să depăşim orice fel de dispute, neînţelegeri, opinii diferite şi vom căutam pe baza unor criterii cât mai obiective, să luăm cele mai bune decizii…Noi ne dorim să mergem pe liste comune şi la Consiliul Judeţean, la municipii şi în cât mai multe localităţi, inclusiv în comune. Sigur că dacă vor fi câteva localităţi unde se poate ajunge la un consens, putem accepta să mergem pe liste proprii. Dar regula, din punctul meu de vedere, este să mergem în alianţă”, a punctat preşedintele FD, Ludovic Orban. „Eu sunt convins că vom ajunge la o situaţie şi ne vom înţelege. Vom găsi soluţia optimă pentru a alege candidatul cel mai potrivit care să reprezinte Forţa Dreptei la alegerile pentru Primăria Municipiului Slobozia…Aşa cum zicea şi domnul preşedinte Orban…Comasarea alegerilor a venit destul de repede şi avem un timp foarte scurt pentru a propune şi a găsi candidatul optim pentru Consiliul Judeţean. În acest moment nu pot da un nume, dar avem câţiva candidaţi pe care putem să îi luăm în calcul şi vom anunţa şi în funcţie de ce discutăm în alianţă. Purtăm negocieri, astfel încât să avem cel mai bun candidat. Obiectivul nostru comun este să avem cel mai bun candidat pentru fiecare poziţie de primar, consilier local, consilier judeţean sau preşedinte de Consiliul Judeţean, astfel încât să scoatem un scor cât mai bun în cadrul alianţei”, a completat Eugen Dubălaru.
În ce priveşte sondajele pentru desemnarea candidaţilor, Ludovic Orban spune că nu s-a recurs deocamdată la ceva profesionist. „Nu avem un sondaj de opinie care să fie efectuat în mod profesionist cu o firmă, ci doar evaluări făcute printr-o metodologie, ce nu sunt sută la sută sigure. Dar, cei care îl cunosc pe domnul Eugen Dubălaru au o părere preponderent pozitivă despre el. E adevărat că nu are notorietate de sută la sută şi încă nici nu putem să punem pe masă un sondaj neapărat profesionist. Dar aşa cum am mai spus, contează omul, contează ce potenţial are, contează cine este, ce a făcut în viaţa lui şi mai ales forţa echipei care îl sprijină. Realitatea este că echipa noastră are foarte mulţi oameni de calitate care, alături de domnul Dubălaru, pot să contribuie decisiv la un succes al alianţei”, a mai adăugat preşedintele FD.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )