„Eu nu am plecat niciodată din PNL. Am fost şi sunt membru PNL”
• spune Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa • aceasta revine în Grupul Parlamentar PNL al Camerei Deputaţilor
Aşa cum se ştie, pe parcursul anului 2021, PNL a trecut prin mari şi grele încercări, fapt ce a determinat o scădere în sondaje. Asta, după ce la cârma partidului a ajuns Florin Cîţu, care a venit cu o altfel de abordare, catalogată, de o parte dintre lideri, drept o politică a pumnului în gură şi bătutului în masă. Imediat după Congresul PNL, 17 parlamentari s-au delimitat de acţiunile actualei conduceri. Printre ei s-a numărat şi Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa. Conform unei demisii, înregistrate la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, parlamentarul ialomiţean a devenit deputat neafiliat, aspect pe care l-a anunţat public. Însă, aceasta a rămas membru PNL.
Recent, Luminiţa Barcari a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor să ia act de revenirea sa, ca membru în Grupul Parlamentar PNL. În urma redobândirii calităţii de membru, Luminiţa Barcari îşi va relua activitatea în Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor, conform pregătirii profesionale. Referitor la acest aspect, deputatul ţine să puncteze foarte corect nişte lucruri, pentru că oamenii înţeleg probabil diferit demersul. „Eu nu am plecat niciodată din PNL. Am fost şi sunt membru PNL. Ce s-a întâmplat atunci când Ludovic Orban, împreună cu mai mulţi parlamentari, a tras un semnal de alarmă, în legătură cu un anumit stil managerial – dacă pot spune aşa – al noii echipe de conducere a PNL? Deci, pur şi simplu, noi am vrut să punctăm anumite aspecte ale activităţii conducerii PNL, de care nu eram foarte încântaţi, ca să mă exprim elegant. Atunci, ne-am dezafiliat. Adică am rămas membri PNL, dar nu mai eram în Grupul Parlamentar. Apoi, în momentul în care cei 16 deputaţi şi senatori, în frunte cu Ludovic Orban, au demisionat din PNL, eu nu am putut să fac acest pas. De ce? Pentru că, între timp, am fost contactată de mulţi membri ai Organizaţiei, de primari PNL, consilieri. Majoritatea m-au rugat să rămân, fiindcă sunt singurul parlamentar PNL şi ei nu ar mai fi fost reprezentaţi. Ştim că PNL, PSD şi UDMR formează coaliţia de guvernare. Şi, dacă ei mi-au cerut să rămân, ca să-i mai sprijin, eventual cu anumite proiecte începute, nu am putut să fiu insensibilă la aceste rugăminţi. Până la urmă, eu nu am ajuns în Parlament ca independent, ci susţinută de o întreagă organizaţie. Deci, acest lucru a cântărit foarte mult în decizia mea finală, anume de a reveni la grup. Dacă nu reveneam, dar nici nu-mi dădeam demisia, rămâneam cam singură, dezafiliată. Ori, pentru fiecare parlamentar este nevoie să fie într-un grup, fiindcă activitatea sa e susţinută de o mulţime de oameni care fac parte din personalul tehnic”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Luminiţa Barcari, specificând că sunt anumite proceduri şi, dacă eşti dezafiliat, ajungi un om al nimănui pe acolo.
Sub nicio formă nu s-au făcut presiuni, din partea vreuneia din tabere, pentru a pleca sau rămâne în PNL. Au fost doar nişte discuţii principiale, venite din ambele părţi. În ceea ce-l priveşte pe Ludovic Orban, nici nu se pune problema de a recurge la presiuni. Este un om rezonabil, care înţelege că, până la urmă, decizia fiecăruia a fost luată în funcţie şi de organizaţie. „Nu eu, ca persoană, am hotărât că merg sau nu mai departe. Pe de altă parte, au fost şi discuţii. Am cântărit foarte bine argumentele pro şi contra. Am ales să fac Opoziţie din interior. De ce nu? Foarte mulţi parlamentari s-au opus unirii cu PSD, pentru a forma o coaliţie de guvernare, dar au rămas în PNL să-şi spună cuvântul atunci când este cazul”, a mai adăugat Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa.
Ramona BUTNARIU