„Eu cred că este cazul să trecem peste răutăţi, căci s-a ajuns, la nivel de Călăraşi, la nişte cuvinte care nu prea îşi au locul”

Chiar dacă la nivel central, conducerea partidului a bătut palma cu PSD, în teritoriu, liberalii călărăşeni continuă să facă opoziţie, până când situaţia se va concretiza. Fireşte, numai atunci când demersurile nu reprezintă cu adevărat interesele cetăţenilor. Dacă proiectele avansate au fost spre beneficiul comunităţii, liberalii nu s-au opus ci, din contra, au pus umărul la implementarea acestora.

Astfel a declarat, în cadrul unei recente conferinţe de presă, George Chiriţă, liderul grupului de consilieri judeţeni ai PNL Călăraşi. „Consilierii judeţeni ai Partidului Naţional Liberal au fost în Opoziţie – după cum bine se ştie – şi aşa vor rămâne până la concretizarea unei colaborări. Dar, noi  nu am avut niciun raport negativ împotriva proiectelor de hotărâre de la nivel judeţean. Am încercat întotdeauna să analizăm proiectele care erau în beneficiul comunităţilor, să le amendăm acolo unde trebuie, după care au fost aprobate. Am avut câteva amendamente raportate la modul de lucru al executivului Consiliului Judeţean, care a fost mai mereu pe repede înainte. Au fost nişte şedinţe ordinare şi extraordinare în care era necesară analizarea unor particularităţi, ale proiectelor de hotărâre, mai în amănunt. Tot ce a fost pentru binele comunităţii, noi am aprobat, mai ales că traversăm o perioadă specială, pe care nu am mai trăit-o până acum, această pandemie. Deci, noi am avut o colaborare bună cu Consiliul Judeţean Călăraşi”, a precizat consilierul Chiriţă, specificând că, cea mai mare parte a banilor, în această perioadă, a fost direcţionată către sistemul de sănătate. A fost aprobată finanţarea unor proiecte de investiţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi (în echipamente şi alte nevoi), la Spitalul TBC şi pentru celelalte unităţi sanitare din judeţ.

Revenind la coaliţie, vizavi de schimbarea prefectului şi a subprefecţilor, deocamdată, nu s-a semnat niciun protocol în acest sens. Însă, liberalii nu văd motive întemeiate pentru ca actualul prefect să fie schimbat. „La momentul acesta, noi avem prefect desemnat, anume pe domnul Valentin Barbu. Nu avem niciun motiv să-l schimbăm. Deocamdată nu putem să stăm de vorbă, referitor la acest aspect, decât după semnarea unui protocol clar între cele două partide. Eu cred că este cazul să trecem peste răutăţi, căci s-a ajuns, la nivel de Călăraşi – urmărind conferinţele de presă – la nişte cuvinte care nu prea îşi au locul. Nu pot să-mi imaginez că un oarecare domn, nu are importanţă numele, poate acuza fără să existe un fond, că senatorul face, că prefectul face. Nu am înţeles de ce se rezumă la aceste declaraţii de presă. Dacă ar avea ceva în spate, ar fi mai indicat să le semnaleze acolo unde trebuie, nu să le lanseze doar aşa ca să submineze nişte poziţii sau oameni. Noi încercăm să ieşim mână în mână, să facem ceva pentru comunităţi, sau să ne denigrăm, să vedem care e mai puternic sau bun de gură? Lucrurile trebuie să aibă o limită. Declaraţiile politice sunt OK, dar cu argumente, nu doar cu jigniri”, a mai adăugat George Chiriţă, liderul grupului de consilieri judeţeni ai PNL Călăraşi.

Marius BĂDRĂGAN

 

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )