Educaţie de tip a doua şansă pentru 411 tineri şomeri ialomiţeni
Consilierii judeţeni au aprobat, recent, un proiect de hotărâre privind participarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Ialomiţa la realizarea proiectului „Tineri educaţi – măsuri de sprijin pentru 411 tineri NEETs şomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistraţi în SPO care se reîntorc în educaţie în programe de tip a doua şansă, inclusiv în programe de formare iniţială, pe raza judeţului Ialomiţa”, depus în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 1. Valoarea totală a proiectului este de 4.802.607,70 lei, din care, cheltuielile eligibile de 4.051.154,70 lei fiind gestionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa (în calitate de lider de parteneriat) şi 751.453 lei, cheltuieli gestionate de către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Ialomiţa, contribuţia proprie a acestei instituţii reprezentând 15.029,06 lei. Durata proiectului este de 27 de luni.
În cadrul acestui proiect, CJRAE Ialomiţa oferă servicii de orientare, consiliere de carieră şi dezvoltarea competenţelor. Obiectivul final este creşterea nivelului de conştientizare a rolului educaţiei pentru viitorul lor socio-profesional. Proiectul va crea ca grup ţintă tinerii din mediul rural şi de etnie romă, iar echipa va include 6 mediatori şcolari. Programele se vor desfăşura în şase instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Ialomiţa: Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti, Liceul Tehnologic Fierbinţi, Şcoala Profesională Borduşani, Şcoala Profesională „Areta Teodorescu” Griviţa; Liceul Tehnologic „Înălţarea Domnului” Slobozia şi Liceul Tehnologic Ţăndărei. „Obiectivul general al proiectului constă în sporirea nivelului de conştientizare în rândul a 411 tineri NEETs şomeri, cu vârsta între 16-29 ani, înregistraţi la AJOFM Ialomiţa, în ceea ce priveşte rolul educaţiei şi creşterea cu 411 a numărului de tineri NEETs şomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistraţi la AJOFM Ialomiţa care se reîntorc în educaţie în programe de tip ADS, inclusiv în programe de formare profesională iniţială, în special a celor din categorii defavorizate, romă sau rural. Din aceştia, 268 vor finaliza Programul ADS, iar 21 vor dobândi o calificare de nivel 3. Tinerii, selectaţi de pe raza judeţului Ialomiţa, vor fi verificaţi dacă sunt înscrişi la Serviciul Public de Ocupare (SPO) şi dacă nu sunt, se va facilita înscrierea lor, apoi vor fi înscrişi la un program ADS. La finalizarea a minim 8 clase şi /sau obţinerea unei calificări, vor primi o subvenţie în valoare de 1.000 lei”, a precizat prof. Camelia Mariana Bănescu, directorul CJRAE Ialomiţa, specificând că tinerii şomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistraţi la SPO cu nivel redus de educaţie, se află într-o stare de inactivitate prelungită, iar femeile sunt cele mai afectate de acest fenomen. Prin proiect, toţi cei 411 tineri vor participa la şedinţe de consiliere şi orientare a carierei, dezvoltare personală, motivare şi creştere a stimei de sine, atât faţă în faţă, cât şi online. „Este vorba despre sprijin pentru ieşirea din starea de inactivitate a tinerilor de 16-29 ani şi atragerea femeilor pe piaţa muncii. De aceea, toţi cei 411 tineri vor fi iniţiaţi în voluntariat, fapt ce le oferă de a-şi diversifica abilităţile şi a lărgi orizontul cunoaşterii personale. Toate aceste acţiuni vor creşte angajabilitatea grupului ţintă”, a mai adăugat directorul CJRAE Ialomiţa.
Ramona BUTNARIU