Ecoaqua Călăraşi nu are probleme financiare şi continuă să investească pentru comunitate

Fiindcă în spaţiul public s-a vehiculat ideea cum că operatorul regional de apă şi canal Ecoaqua Călăraşi ar avea probleme financiare, în cadrul unei recente conferinţe de presă, directorul Eduard Grama a ţinut să dezmintă zvonurile. Potrivit acestuia, societatea nu are dificultăţi şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale. Nu îi lipseşte profitul şi acest lucru nu se va modifica nici în perioada următoare. Şi, aşa cum s-a promis, profitul va fi direcţionat, în principal, către investiţiile din municipiul şi judeţul Călăraşi. Proiectele derulate de societate sunt în grafic. Lucrările din Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM) vor fi deschise în perioada 26-31 mai şi la începutul lunii iunie. „Sunt trei lucrări de execuţie şi vor mai urma. Au fost întârzieri din cauza actualizărilor, aplicate conform legislaţiei. În Călăraşi, lucrările pe POIM încep anul acesta în luna august sau septembrie. CL 1 este lansat, îl deschidem pe 26 mai…La nivelul municipiului Călăraşi, am finalizat montarea de apometre pe casa scării, în municipiul Călăraşi, la blocul N31 pentru 200 garsoniere. Apometrele au costat 40 lei, bucata. În prezent, angajaţii societăţii intervin la blocurile K13 şi K15, lucrarea urmând a fi finalizată în luna iunie. Fireşte că, procesul de montare a apometrelor va continua. Am acţionat prima dată acolo unde au fost probleme majore. Aşa cum am promis, municipiul va avea apometre inteligente cu telecitire, până la finalul lunii august…De asemenea, avem în lucru cinci străzi pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare. Acestea se execută din bugetul propriu şi nu fac parte din proiectul pe POIM. Este vorba de Fundătura Cazărmii, Bârsei şi altele din zona căii ferate şi variantei”, a precizat directorul Eduard Grama.
Prioritară pentru operatorul de apă şi canal este şi tânăra generaţie. Căci, în opinia conducerii, îmbinarea tehnologiei şi educaţiei reprezintă un punct de pornire ideal în dezvoltarea comunităţii şi a tinerelor generaţii, dornice de îmbunătăţire a procesului lor de învăţare. Pe acest considerent, în data de 10 mai 2023, Ecoaqua Călăraşi a lansat o platformă bazată pe inteligenţă artificială – Călăraşi Education powered by Ecoaqua. Evenimentul a avut loc în Sala „Barbu Ştirbei”, la acesta fiind prezenţi 800 participanţi. „Considerăm că evenimentul a fost un real succes, datorită participării şi interesului însemnat manifestate. O echipă din cadrul operatorului de apă şi canal, împreună cu Mari Voivozeanu, a pus la dispoziţie copiilor această platformă gratuit. Platforma este dedicată elevilor de şcoală gimnazială şi liceu. Am preferat să nu-mi dau prime la sfârşitul anului, aşa cum vechea conducere în mod frecvent îşi asigura 30-40 mii de euro. Am considerat că trebuie să întoarcem acest sprijin către comunitate. În continuare, împreună cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, vom genera proiecte pentru comunitate. Ne vom axa, în special, către educaţie, una dintre priorităţile judeţului Călăraşi…Ca să închidem orice fel de speculaţie, informez că vlogger-ul Selly, care a fost prezent la lansare, a primit 3.000 de euro, conform unui contract legal încheiat. Noi am suportat cheltuiala, fiindcă lansarea platformei ne aparţine” a mai adăugat directorul SC Ecoaqua Călăraşi, specificând că atunci când vine vorba despre viitor şi dezvoltarea educaţiei, trebuie recunoscute meritele elevilor care excelează. Şi asta, chiar s-a întâmplat, la lansare fiind premiaţi elevii cu rezultate deosebite. Mai exact, au fost premiaţi elevii din echipa de robotică a Centrului Judeţean de Excelenţă Călăraşi, aflată sub coordonarea prof. Gica Dumitrescu, ing. Dan Cotcoriciu şi ing. Bogdan Ghiţă, parte din echipa Bibliotecii Judeţene Călăraşi, Danube Robotics Junior. Anume Lavinia Dedu şi Răzvan – Matei Dedu (Colegiul Economic Călăraşi); Bogdan-Vlad Gherghinciu (Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călăraşi); Matei-Ioan Mănescu (Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călăraşi); Ioana Stoiculescu (Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Călăraşi); Alexandru – Gabriel Ţuţuianu (Colegiul Economic Călăraşi); Raul – Gabriel Varga (Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călăraşi). Recompensată a fost şi echipa de Robotică a Colegiului Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi Danube Robotics, sub îndrumarea prof. Gica Dumitrescu şi prof. Daniela – Viorica Vintilescu, respectiv Gabriel-Alexandru Constantin; Alexandru-Nicolae Gheorghe; Vlad-Cristian Gheorghiu; Sebastian-George Iorga; Andrei Ivan; Maria – Larisa Mirică; Giulia – Cristina Niculae; Cristian-Mihai Şerban; Ionuţ – Valentin Ştefan.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )