Echipa PNL Călăraşi este pregătită, din punct de vedere organizatoric, pentru alegeri

Comitetul de Coordonare Judeţean al Partidului Naţional Liberal – filiala Călăraşi a validat, marţi, 10 septembrie 2024, în şedinţă, lista de candidaţi în alegerile parlamentare, ce vor avea loc pe 1 decembrie. Au fost prezenţi 200 de delegaţi cu drept de vot care, în unanimitate, au validat listele propuse de Biroul Permanent Judeţean al PNL Călăraşi. Candidaţii pentru Parlamentul României cu care PNL Călăraşi vine în faţa alegătorilor sunt, la SENAT – Florian-Emil Dumitru, Ciprian – Andrei Olteanu; Monica –Silvia Ceauşescu şi Ştefan Stan. La Camera Deputaţilor, pe listă figurează Ciprian Pandea, Daniel Obadă; Liviu – Ionuţ Petrache; Florin Drăgan; Vasilica Dobrescu şi Ioan Puşcaşu. „Echipa PNL Călăraşi este pregătită, din punct de vedere organizatoric, pentru cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale – cât şi pentru alegerile parlamentare – şi intră în această luptă electorală cu un obiectiv extrem de clar. Anume consolidarea parcursului pro-european al ţării noastre şi a încrederii pe care călărăşenii o au în parteneriatele strategice externe ale României. Dar şi în administraţiile liberale care, cu respect faţă de lege, aduc performanţă pentru un nivel de trai mai bun”, a precizat Ciprian Pandea, preşedintele PNL Călăraşi.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )