Dreptul la educație încălcat: Salvați Copiii România susține protestul elevilor pentru transport gratuit
Organizația Salvați Copiii România se alătură protestului organizat de Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București și Ilfov, atrăgând atenția asupra încălcării dreptului la transport gratuit la școală și avertizând Guvernul României asupra consecințelor grave ale acestui aspect asupra dreptului egal la educație al elevilor din țară.
De ani de zile, elevii și asociațiile lor luptă pentru respectarea acestui drept fundamental, însă eforturile lor întâmpină obstacole persistente. În ciuda solicitărilor repetate și a avertismentelor Asociației Elevilor din Constanța, susținute de Salvați Copiii, legislația și măsurile adoptate de autorități nu au reușit să rezolve problema transportului gratuit pentru toți elevii în mod echitabil.
Hotărârea Guvernului nr. 810/2023, menită să clarifice situația din noua Lege a Învățământului Preuniversitar (Legea 198/2023), este considerată de Salvați Copiii ca fiind contrară legislației europene și neadoptată corespunzător cu consultarea societății civile. De asemenea, lipsa de implicare și viziune a consiliilor județene în gestionarea transportului public județean reflectă o neglijență sistemică gravă în respectarea dreptului elevilor la transport gratuit.
Salvați Copiii atrage atenția asupra nevoii de reglementări clare și coerente pentru compensarea echitabilă a operatorilor de transport, subliniind că suma forfetară stabilită pentru elevii care nu beneficiază de transport public este adesea insuficientă. Astfel, familiile se confruntă cu costuri suplimentare de deplasare a copiilor către școală, accentuând povara financiară deja semnificativă a educației.
Într-o țară în care peste 1,5 milioane de copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, Salvați Copiii subliniază că dreptul egal la educație este vital pentru combaterea abandonului școlar și a deprivării materiale severe. Rata abandonului școlar rămâne îngrijorătoare, iar fenomenul neparticipării școlare afectează sute de mii de copii.
Prin această scrisoare deschisă, Salvați Copiii își exprimă solidaritatea cu cererile legitime ale elevilor și solicită Ministerului Educației și consiliilor județene să adopte soluțiile propuse de aceștia pentru îmbunătățirea cadrului legal existent. Cu riscul crescut de sărăcie și excluziune socială, copiii români merită o educație echitabilă și accesibilă, iar Guvernul României trebuie să trateze cu seriozitate această problemă pentru binele viitorului țării.
Cristina ANDREI