Dragoș Soare a câștigat șefia PNL Ialomița

Dragoș Soare a câștigat președinția PNL Ialomița, cu 170 de voturi, în defavoarea Luminiței Barcari, care a obținut 100 de voturi.

Vineri, 16 iulie, Casa Municipală de Cultură Slobozia a fost gazda conferinței de alegeri a președintelui Organizației Partidului Național Liberal (PNL) Ialomița. Toți delegații liberali din toate filialele localităților ialomiţene, în număr de 300, au decis, în urma conferinței, cine va prelua șefia PNL pe județ.

La conferință au participat Luminița Barcari, deputat PNL, Dragoș Soare, primar Slobozia, Raluca Turcan, ministru al Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, deputat PNL, Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, Dinu Alexandru, vicepreședinte PNL Ialomița, Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL, deputat PNL, Diana Morar, deputat PNL și Virgil Guran liderul senatorilor PNL.

Până să înceapă procesul de votare, susținătorii celor doi candidați au luat cuvântul, pe rând, după care au urmat și discursurile acestora.

Violeta Alexandru a început prin a vorbi despre ceea ce presupune meseria sa și cât de important este respectul dintre membri într-o echipă. „Un ministru sau un om din administrația centrală, într-o manieră sau alta, se descurcă să-și găsească un loc, chiar și cu un mandat slab. Am avut un an cumplit, în care nimeni nu avea cum să anticipeze ce se va întâmpla. Am făcut tot ce a fost posibil și vă asigur. Sunt la a șasea deplasare în teritoriu, iar în toate se discută despre bani. E normal. E vorba despre investițiile și nevoile pe care membrii din sală le cunosc mai bine decât mine. Stimați colegi, dvs. sunteți îndreptățiți să primiți acești bani. Indiferent de vârstele pe care le avem, nu trebuie să ne dezbinăm între noi, toți suntem colegi etc. Am văzut oameni mai în vârstă care au idei mai actuale decât cei tineri și am întâlnit cazuri și invers. Este o chestiune de respect să accepți ideile fiecărui coleg”, a punctat deputatul PNL.

În continuare, Raluca Turcan a vorbit despre rezultatele PNL în Ialomița, care, chiar dacă nu au fost, întotdeauna, așa cum au dorit membrii organizației, vor exista în continuare. De asemenea, a accentuat că deciziile pe plan județean nu privesc decât județul. „Am făcut campanie, din casă-n casă, pe străzi, și pentru Luminița Barcari și pentru Dragoș Soare. Mi-am dorit mult să obținem președinția Consiliului Județean aici și am fost în comune, alături de Luminița, așa cum am fost în comune alături de Dragoș Soare. Aceste alegeri nu sunt nici despre mine, nici despre Dragoș, nici despre Luminița. Sunt despre ceea ce poate să rezulte în organizația PNL Ialomița pentru a servi ialomițenilor. Aceste alegeri sunt despre oamenii din afara PNL care se uită la noi, cum ne formăm echipa, ca să-i servim mai bine. Tot aud valorizându-se rezultatele. Fraților, hai să punem accent pe rezultate. O să demonstrăm că rezultatele contează în Partidul Național Liberal”, a specificat ministrul Muncii.

Rareș Bogdan a transmis și el câteva cuvinte membrilor PNL Ialomița, cărora le-a mulțumit pentru alegerile făcute, precizând că înseamnă foarte mult câștigarea Primăriei Slobozia de un PNL-ist. Totodată, a ținut să menționeze că nu este dispus să atace niciun membru al Partidului Social-Democrat (PSD) și că face față ușor conflictelor. „Vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră și a celor care se află în spatele dumneavoastră. Pentru că nu știu dacă dumneavoastră de aici realizați ce a însemnat câștigarea Primăriei Slobozia, pentru Partidul Național Liberal, pentru imaginea publică și pentru doborârea unei redute de 30 de ani. Despre asta e vorba. Despre guvernare, despre ceea ce facem, pentru că oamenii ne-au dat puterea. Nu voi ataca pentru că nu mă bat cu Dragnea. Nu mă bat nici cu cei din PSD și nu voi ataca la persoană pe nimeni. Eu în conflicte sunt ca peștele în apă, dar cred că acum nu despre asta e vorba. E vorba despre a arăta ce poate să facă o echipă”, a declarat europarlamentarul.

„Întotdeauna am pus interesul partidului înaintea interesului meu personal”

Când a venit rândul Luminiței Barcari, aceasta a ținut să mulțumească membrilor din sală. Atât pentru susținere, cât și pentru semnalarea problemelor și comunicarea eficientă. A adăugat că se bucură de fiecare rezultat și că are siguranța că PNL va obține scoruri importante în 2024. „Mă bucur că ne întâlnim cu toții în această zi de sărbătoare pentru filiala PNL Ialomița, după o atât de lungă perioadă și grea, într-adevăr, în care pandemia ne-a întrerupt cursul firesc al vieții. Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru dăruirea, sufletul și importanța pe care mereu le-ați acordat Partidului Național Liberal. Sunt mândră de voi toți, primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri județeni. Pentru rezultatele obținute în alegerile din 2020, rezultate nu pe măsura așteptărilor, dar pentru care am muncit foarte mult împreună. În ultimele luni am străbătut săptămânal sute de kilometri în județ, vorbind cu fiecare dintre voi și identificând problemele cu care vă confruntați. Recunosc că am găsit o organizație județeană în derivă și mulți dintre voi mi-ați spus cu tristețe că de la alegerile din 2020, nimeni nu v-a mai contactat și nu v-a mai transmis informații. M-ați încurajat să preiau președinția filialei județene, pentru că ați văzut în mine un om implicat și dedicat valorilor liberale. Și iată că vin astăzi în fața dumneavoastră și vă propun un proiect prin intermediul căruia să construim împreună o organizație puternică, în care fiecare să aibă un rol și un loc bine stabilit. Refuz categoric să mă gândesc că în 2024, din cauza unor înțelegeri făcute pe sub masă cu PSD, vom pierde. Știu că nu va fi ușor.Dar sunt un om de echipă și îmi place să muncesc alături de oameni și pentru oameni. Întotdeauna am format echipe puternice și omogene. Profesor fiind, îmi place să-mi motivez elevii și să le dau încredere în forțele proprii. Ca director, inspector și secretar de stat în guvernul Orban am muncit alături de echipele pe care le-am format, pentru că exemplul personal inspiră colegii și îi face să te urmeze. Adevăratele victorii se obțin prin respectarea oamenilor și a regulilor, prin munca în echipă, prin transparență și comunicare constantă, toate acestea în bună înțelegere și colaborare între oamenii din PNL Ialomița. Întotdeauna am pus interesul partidului înaintea interesului meu personal. În 2020, am fi putut câștiga Consiliul Județean. Asta, dacă PSD nu se concentra pe câteva localități puternice în care am pierdut într-un mod inexplicabil. Am avut cu 3 % peste scorul partidului la președinția Consiliului Județean Ialomița. Și acest lucru l-a determinat pe domnul președinte Ludovic Orban căruia îi mulțumesc pentru încrederea acordată”, a relatat candidata.

„Am muncit la firul ierbii pentru acest partid”

La rândul său, Dragoș Soare a vorbit despre eforturile pe care le-a depus în demersul său, atât profesional cât și în viața politică, și și-a arătat siguranța că, peste patru ani, PNL va face istorie. „Dragi colegi, la nivelul tineretului național liberal, am muncit la firul ierbii pentru acest partid, fără să cer nimic. N-am reușit să recâștigăm mai multe primării. Am luat un partid. Pentru că nu l-am cerut și mi-a fost dat. Am negociat cu cei care au câștigat în interesul Partidului Național Liberal, nu în interesul meu. Astăzi avem un vicepreședinte de Consiliu Județean. Eu am tras cât am putut cu dinții de rezultate. Am muncit ani de zile. Am făcut o poziție în Consiliul Județean, în condițiile în care în 2017, colega mea, doamna Barcari a renunțat la funcția respectivă pentru a își păstra poziția la nivelul inspectoratului școlar. M-am luptat și de foarte multe ori cu colegi de ai mei și oameni din societate. Mă felicitau pentru pozițiile pe care le-am luat în Consiliul Județean. Nu l-am lăsat pe Moraru să cheltuie banul public, să risipească. Am făcut eveniment public, am strâns semnături pentru Pasajul de la Drajna. Ne-am luptat așa, am câștigat primăria Slobozia. N-am câștigat-o cu povești și cu mișmașuri, cum spun alții. Am câștigat-o prin muncă ani de zile prin mesaje. Fiecare membru al Partidului Național Liberal care a venit către mine și a avut nevoie să fie sprijinit, a avut parte de sprijin. Am încercat să găsim pentru fiecare câte o poziție și vom găsi pentru toți. Vrem să câștigăm în 2024. Avem experiența câștigului. Trebuie să ne gândim foarte bine. Știm să câștigăm. Dumneavoastră decideți, nu decide nici Ludovic Orban, nici echipele care au venit să ne susțină, nici primul ministru Cîțu. Vă asigur că în 2024 câștigăm Primăria Sloboziei, Consiliul Județean și celelalte alegeri în județul Ialomița pentru prosperitatea județului”, a evidențiat primarul.

În urma câștigului, acesta a subliniat că mereu a mers la sigur când a fost vorba de câștig și că urmează să își pună ordine în idei, pentru a implementa o nouă strategie pe care să se bazeze pe viitor. „Întotdeauna am mers la victorie. Întotdeauna am muncit să obțin aceste victorii pe care le-am obținut în cariera mea politică și profesională. Evident că am avut emoții, pentru că cine nu muncește nu are emoții. Eu am pus foarte mult suflet pentru acest partid și să aduc rezultate și energie. Evident că și competiția internă m-a consumat foarte tare, pentru că asta este lupta. O competiție politică te macină, te obosește, dar la final gustul victoriei este extrem de dulce. Colegii mei m-au văzut peste tot, eu am muncit pentru partidul ăsta și am adus un rezultat după 30 de ani excepțional, câștigând primăria Sloboziei. Urmează o resetare a strategiei și un nou drum pe care trebuie să mergem. Un drum care trebuie să ne ducă la victorie. Luminița Barcari va fi în echipă pentru că intră de drept în Biroul permanent județean și evident, este parlamentarul nostru. Mă bucură foarte tare susținerea pe care am primit-o astăzi. Este o susținere care ne dă posibilitatea să construim pentru 2024, pentru că ne așteaptă niște ani foarte grei. Ne așteaptă niște bătălii politice foarte dure și pe care vrem să le câștigăm”, a declarat noul președinte al Organizației PNL Ialomița.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )