Două locuințe cuprinse de flăcări în ultimele 24 de ore, pe raza județului Ialomița

Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele 24 de ore, aceștia au desfășurat un total de 18 misiuni. La nivel județean, 16 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
În perioada de referință, un incendiu s-a produs la o locuință din comuna Ion Roată. Trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru stingerea focului. Au ars articole de mobilier, materiale textile, acoperișul pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și documente personale. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei persoane care acuza atac de panică, ulterior aceasta refuzând transportul la spital.
Incendiile datorate instalaţiilor electrice deţin o pondere destul de mare din totalul de incendii izbucnite într-un an. De aceea, la proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor se vor utiliza numai materiale, aparate, echipamente şi receptoare omologate, cu respectarea măsurilor de protecţie prevăzute în documentaţiile tehnice de execuţie.
De asemenea, în data de pe parcursul zilei de astăzi, două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un grajd dezafectat, în comuna Bărcănești, sat Condeești. Au ars aproximativ 4 metri liniari de gard și grajdul. Cauza probabilă de aprindere a fost foc deschis în spații deschise. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei persoane care acuza atac de panică. Aceasta însă a refuzat, ulterior, transportul la spital.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )