Dezbatere publică pe tema revizuirii autorizaţiei integrate de mediu pentru SC Clean Tech Internaţional SRL
Recent, la Ciulniţa, s-a desfăşurat o dezbatere publică deosebit de importantă pentru comunitate. Nu doar pentru locuitorii comunei, ci şi pentru slobozenii interesaţi de modul în care SC Clean Tech Internaţional SRL îşi desfăşoară activitatea. Fiindcă, s-au confruntat cu momente destul de neplăcute, când simţul olfactiv le-a fost afectat de mirosurile pestilenţiale ce ajungeau chiar până în municipiu. Dezbaterea publică a vizat revizuirea autorizaţiei integrate de mediu pentru Fabrica de făinuri proteice. În cadrul întâlnirii, reprezentanţii firmei au prezentat paşii pe care i-au urmat, în vederea obţinerii revizuirii autorizaţiei de mediu. Astfel, compania a arătat că nu este de rea credinţă şi nu urmăreşte să creeze disconfort cetăţenilor. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că societatea sprijină activ comunitatea. Nu doar cu taxele şi impozitele, achitate, an de an, la bugetul local, ci şi sprijinul financiar oferit copiilor şi bătrânilor defavorizaţi din localitate.
Evenimentul a avut loc, mai exact, luni, 7 noiembrie 2022, la Căminul Cultural din Ciulniţa. La acesta au fost prezenţi: Gheorghe Stelică (primarul comunei Ciulniţa); Dragoş Soare (primarul municipiului Slobozia); Marius Vlădescu (directorul SC Clean Tech Internaţional SRL); Rodica Boancă (senator AUR Ialomiţa); Marilena Popescu şi Genţiana Popescu (consilieri ai Agenţiei Protecţiei Mediului – APM Ialomiţa); Georgiana Voinea (expert mediu şi avocatul companiei); angajaţi din cadrul Primăriei Slobozia, salariaţi ai Clean Tech, oameni din comună şi reprezentanţii mas media.
Consiliera Marilena Popescu a informat că societatea a solicitat la AMP Ialomiţa restituirea autorizaţiei integrate de mediu deoarece a avut două investiţii majore de amplasament. Prima investiţie a fost pentru etajare sediu administrativ, construire anexe fabrică şi realizare împrejmuire. Cea de-a doua investiţie a vizat modificarea, reabilitarea şi modernizarea; reabilitare şi extindere staţie de epurare. În procedura de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu se încadrează şi această dezbatere publică. Pe perioada mediatizării anunţului, la sediul Agenţiei au fost înregistrate 10 sesizări, la care s-a răspuns. Vineri (4 noiembrie) au fost înregistrate 72 de solicitări de amânare a şedinţei de dezbatere publică. La momentul acesta, societatea are o altă solicitare de acord de mediu la APM în derulare, pentru construirea unei linii de sânge separată, o altă investiţie.
Directorul SC Clean Tech Internaţional SRL, Marius Vlădescu a prezentat o scurtă istorie a activităţii şi în ce au constat investiţiile. În 2018, aprilie, a fost realizată achiziţia integrală de către Grupul SARIA Internaţional, în decembrie a depus pentru certificatul de urbanism pentru prima investiţie, în august 2020 – s-a obţinut acordul de mediu şi în noiembrie pentru modernizarea staţiei de epurare. În luna iulie 2022 s-a semnat procesul verbal de punere în funcţiune, pentru ambele proiecte şi s-au depus actele în vederea revizuirii autorizaţiei de mediu. „În 2020, am avut dezbaterea publică pe proiect. Am obţinut acordul de mediu şi am demarat investiţiile. Evoluţia lucrărilor de-a lungul anilor se poate vedea, după doi ani de investiţii. De ce am făcut investiţiile astea? Am avut două mari obiective: unul pe partea de mediu, pentru că avusesem o grămadă de plângeri înainte şi ştiam despre ce este vorba şi celălalt că nu aveam disponibilitatea necesară de a procesa întreaga materie primă din fabrică. Focusul pentru ambele investiţii a fost de rezolvare a problemelor de mediu, în principal. Acum am ajuns în punctul final în care am terminat investiţiile şi vrem să integrăm aceste investiţii în autorizaţia de mediu cu care noi funcţionăm”, a precizat directorul Vlădescu.
Georgiana Voinea (expert mediu şi avocatul companiei) a menţionat că, având în vedere instalaţiile ce au fost realizate, scopul s-a îndreptat către o analiză, pentru a se verifica dacă acestea respectă normativele europene: „Ideea este că aceste instalaţii necesită o perioadă de calibrare, pentru a se aduce la parametrii de funcţionare, aşa cum au fost proiectate. Deci, din punct de vedere al normativelor europene, există o conformare a instalaţiilor. Acum trebuie să le dăm timpul să se calibreze, să se efectueze măsurătorile şi confirmarea respectării parametrilor”.
Fabrica a solicitat în luna mai probe tehnologice, cu menţiunea că procesul verbal a fost semnat în iulie 2022. Actualmente se află în probe tehnologice şi dacă după 9 luni vor mai fi emise mirosuri, nu va obţine autorizaţia de mediu. Dar, producătorul instalaţiei asigură o eficienţă de 98% care reduce mirosurile la mai puţin de o parte per milion.
„Acum avem o fabrică modernă, prietenoasă cu mediul”
Primarul Stelică Gheorghe a povestit, mai pe larg, situaţia prin care a trecut fabrica, de la început şi până în prezent. Alesul local a subliniat că, lucrările pentru îmbunătăţirea producţiei, a modului de procesare, a sistemului pe care l-au adus nou, în această fabrică, fac ca problemele din trecut să se elimine. În discuţiile pe care le-a avut pe parcursul anilor – de la edificarea fabricii şi inclusiv procesarea – cei mai vechi în localitate pot să spună că la început nu au fost probleme cu disconfortul olfactiv în timpul procesării materiei respective, a subproduselor de natură animală. S-a învăţat în fabrica respectivă, practic. Adică, s-a făcut efectiv ucenicie pe ea, mergând în primii ani de la automatizarea cu care s-a început. Apoi au apărut probleme, aparatele s-au învechit şi nu au putut să ducă chiar la parametrii ce erau prevăzuţi iniţial să se menţină, până la momentul în care fabrica a fost preluată de către SARIA. Fapt pentru care, au apărut anumite situaţii neplăcute în zonă. „Grupul SARIA când a preluat această fabrică, era deja la un stadiu în care nu mai procesa la modul în care să poată elimina acel disconfort olfactiv, în anumite perioade de timp. Şi, nu doar din cauza fabricii. Ci şi a modului în care veneau şi transporturile, pentru că la anumite temperaturi intra marfa mai repede în putrefacţie. Iar abatoarele nu livrau marfa, aşa cum ar trebui să fi fost dată. Atunci, s-a luat hotărârea, pentru a elimina toate aceste situaţii neplăcute, să se facă o fabrică de capacitate mai mare de producţie, pentru a nu staţiona şi întârzia în procesul de producţie materia primă. Şi, de a elimina disconfortul olfactiv, prin înlăturarea acelor gaze – ce se ardeau în procesul iniţial de fabricaţie – printr-un sistem nou de spălare chimică al aerului viciat din instalaţii şi a merge la epurare. Mai mult decât atât, a transforma pe urmă apa epurată – prin osmoza pe care o au acolo – în apă bună de a fi reintrodusă în circuitul de producţie. Deci, acest lucru l-am observat şi am văzut că este în atenţia societăţii. Au primit girul de a lucra şi de a putea să aducă fabrica la standarde precum cele din alte ţări, care procesează subprodusele de natură animalieră, nedestinate consumului uman. Atunci, cred că a fost bine aleasă tehnologia de procesare, una de ultimă generaţie. Acum avem o fabrică modernă, prietenoasă cu mediul şi noi credem că îndeplineşte toate standardele pe care le avem la momentul actual în ţară”, a punctat primarul Stelică Gheorghe.
„Să n-aibă cineva impresia că noi vrem să nu se pună lucrurile în ordine la Clean Tech”
O intervenţie a avut şi Dragoş Soare, primarul municipiului Slobozia. În opinia sa, dacă discuţia nu se va încheia corect, de ambele părţi, va continua şi peste ani. „Am participat şi la şedinţa publică din 2020. Mi-aduc aminte că acelaşi tip de discuţii au avut loc. Cu domnul Vlădescu m-am întâlnit de nenumărate ori, inclusiv cu instituţiile statului. Am fost unul dintre cei care am sesizat, atât instituţiile locale, cât şi pe cele centrale, legat de abateri. Mirosul, nu trebuie să vină cineva cu aparatul să ni-l contabilizeze, să îl măsoare, îl simţim cu toţii. Dacă aici este o stare tensionată, e pentru că atât cetăţenii din Ciulniţa, cât şi cei din Slobozia, au de suferit din cauza acestei investiţii. Primarul din Ciulniţa este normal să-şi reprezinte un investitor strategic, care plăteşte taxe şi impozite şi creează locuri de muncă. Nu-l puteţi acuza că, de ce ia apărarea unui investitor. Pe de altă parte, cetăţenii au perfectă dreptate, că şi-au făcut case aici şi beneficiază de o calitate a aerului mai scăzută. Problema este că s-a creat un cerc al neîncrederii între instituţiile statului, cetăţeni şi această societate Clean Tech. S-a promis de ani de zile că nu va mai mirosi, se fac investiţii. Şi, în final, s-a ajuns la concluzia că, indiferent ce investiţii s-au făcut, tot miroase. Nu transformaţi această chestiune în scandal politic, pentru că nu trebuie. Dacă nu se rezolvă problema de la Clean Tech vom avea cu toţii de suferit. Voi fi primul care va solicita cele mai drastice controale. Eu am făcut sesizare către Garda naţională, Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, Guvernul României, ANSVSA, pentru că la Clean Tech, problemele sunt mai complicate. Nu doar APM are atribuţii, mai sunt şi alte instituţii. Legat de marfa care ajunge acolo… cum ajunge, dacă este conform, levigatul şi alte aspecte. Eu înţeleg emoţia pe care o trăieşte toată lumea, dar trebuie să ieşim din acest context pentru că nu este constructiv. Să n-aibă cineva impresia că noi vrem să nu se pună lucrurile în ordine la Clean Tech. Şi, aici întreb Garda de Mediu, APM şi Clean Tech. Avem vreo garanţie că această problemă se va rezolva odată ce investiţia va fi finalizată? De promisiuni suntem şi noi sătui. Nu mai vrem să avem această problemă. Dacă nu se reface cercul încrederii, nu se va rezolva nimic”, a accentuat primarul Soare, întrebând APM dacă este corect că apele uzate de la Clean Tech au ajuns în sistemul de epurare de la Slobozia.
Colegul de la Ciulniţa l-a asigurat că îi dă el răspuns la toate şi îl şi întreabă ceva. „Vă aduc eu ape uzate de la mine. Acum închei contract cu Urban şi o să aducă la dumneavoastră, pentru că aşa spune legea. Trebuie să închei contract cu un operator, poţi să-l duci şi la Constanţa, la Bucureşti, peste tot. Întrebaţi Avicola dacă îşi epurează ceea ce dă la dumneavoastră. Aţi întrebat de unde miroase. Verificaţi-vă Avicola, Expur. Cercul încrederii se reface în felul următor: să participaţi la invitaţia care vi se face, să daţi roată în fabrică, dar n-aţi vrut. Toate instituţiile care au fost în verificare – Garda Naţională, DSV naţional – au zis că nu e nicio problemă. Dar, pentru că faceţi dumneavoastră scris – şi o faceţi politic, că aveţi forţă să vă duceţi să schimbaţi pe cineva – să cerceteze să verifice, de-aia a ajuns ITM la ei? Aveţi obligaţie pentru comunitatea dumneavoastră. Aţi acţionat aşa: Voi duceţi-vă şi închideţi-l. Vreau în trei zile să fie închis şi ăsta şi Taboo şi cine nu-mi convine mie. Chemaţi-i pe cei de la ITM, să spună cine i-a trimis. Atenţie mare! Şi către Avocatul Poporului aţi făcut sesizare scrisă. Până n-a venit Avocatul Poporului la Slobozia n-aţi făcut, iar apoi, imediat. Dacă vreţi să ne arătăm muşchii, ne arătăm. Noi suntem în stare să ne dăm în cap unii la alţii pentru că trebuie să moară şi capra vecinului…Totul este legal. Vă rog eu, dacă este ilegal, mergeţi în Instanţă”, a îndemnat primarul Stelică Gheorghe.
„Recunoaştem că firma dumneavoastră pune pâine pe masă unor cetăţeni ai acestei localităţi”
Un cuvânt de spus a avut şi senatorul Rodica Boancă. De fapt, ar fi spus mai multe, însă nu s-a putut, căci, pe parcursul întregii dezbateri, toată lumea a ţipat la unison. A fost un fel de care, pe care sau fiecare pe limba lui. Asta, cu toate că primarul Stelică a tot făcut apel la raţiune. „Eu nu am nicio problemă cu această firmă. Ştiu că pune pâine pe masă unor oameni din această localitate şi nu numai. Ştiu că este o firmă importantă şi strategică. Ştiu, de asemenea, că este amplasată foarte prost…”, a intervenit Rodica Boancă. „Nu. Este foarte bine amplasată, doamnă. Dacă era în Slobozia, era foarte bine”, a întrerupt-o primarul Stelică Gheorghe, specificând că românii sunt obişnuiţi să îngroape cadavrele de animale, în vreme ce alţii le procesează, fiind mai blânzi cu mediul. Primarul a atras atenţia că şi Saint Gobain a vrut să activeze în judeţul Ialomiţa, dar până la urmă a plecat la Călăraşi. Iar acum şi Clean Tech este rugată să plece la Călăraşi. Şi, imediat s-a găsit cineva să lanseze remarca: Să meargă, domnule! Moment în care a fost apostrofat: Dar de ce nu mergeţi dumneavoastră? Apoi, primarul Dragoş Soare a încercat să revină la ideea cu ,,cercul încrederii”, însă nu i-a mers. Un localnic a pledat pentru Rodica Boancă, să fie lăsată să vorbească. La care, altul, i-a reproşat: Lasă că de când a venit, a vorbit, într-una. În cele din urmă, dacă a văzut că nu poate să se facă auzită – din cauza vacarmului creat – senatorul a ieşit în faţă, ca la clasă. „Este o situaţie pe care n-o vom rezolva nici de acum până într-o sută de ani dacă nu ajungem la un consens şi un compromis. Pe de o parte, am recunoscut şi recunoaştem că firma dumneavoastră pune pâine pe masă unor cetăţeni ai acestei localităţi, ceea ce este extraordinar de bine. Ştiu că aţi făcut şi investiţii care au fost asumate de domnul primar pentru a câştiga alegerile…”, a mai adăugat Rodica Boancă, fiind din nou întreruptă pentru ultima remarcă de către primarul Stelică Gheorghe, care s-a dovedit a fi mult mai vocal decât ea. „Toată lumea are interese. Credeţi că sunt eu mai bătăios pentru fabrică? Sunt pentru oameni, nu pentru fabrică. Pentru că, oamenii respectivi trăiesc şi muncesc aici. Lăsaţi fabrica şi locurile de muncă în pace, doamnă”, a somat-o primarul Stelică Gheorghe.
„Noi, ca autoritate de reglementare, vom pune o măsurătoare anuală de miros”
În planul de gestionare al mirosurilor nu există montarea de senzori. Dar, ca măsură, în plan, este prevăzută o măsurătoare strict pe miros. Nu s-a făcut până acum, ci doar măsurători privind calitatea aerului. „În proiectul de autorizaţie revizuită – care poate fi îmbunătăţit prin concluziile de la dezbaterea publică de astăzi, prin recomandările publicului ţintă – noi, ca autoritate de reglementare, vom pune o măsurătoare anuală de miros, care se măsoară în unităţi de miros. Măsurătoarea anuală va fi obligatoriu vara, cu funcţionare la capacitate a instalaţiei şi pe direcţia vântului predominant, spre localitate. Se face în funcţie de standardul de măsurătoare, pe 24 ore, 48 ore. Monitorizarea este făcută de un institut, singurul din ţară acreditat RENAR, să facă aceste măsurători de miros. Şi urmare a măsurătorilor vom avea un buletin de analiză. Problema noastră este că nu avem normativ cu ce să îl comparăm. Dar, pe de altă parte, legea spune că dacă există unităţi de miros, înseamnă că a mirosit. Acum, depinde de fiecare. Dar, până nu vom avea un normativ care să ne spună că de la 10 unităţi de miros încolo, 20-30, mirosul se consideră ca disconfort… Societatea este obligată să-şi facă un plan de gestionare a mirosurilor pe amplasament. Şi-au propus şi dânşii să facă această măsurătoare, iar noi o vom prelua ca obligaţie de monitorizare a autorizaţiei integrate de mediu. În obligaţia veche erau doar măsurători de calitate a aerului. Olfactometria dinamică va fi introdusă acum ca obligativitate. La momentul actual există o măsurătoare de olfactometrie dinamică depusă la documentaţia de revizuire şi poate fi consultată”, a expus problema, consiliera APM, Genţiana Popescu.
„Dacă Ciulniţa mai are încă o investiţie de tipul acesta la noi, devenim independenţi financiar”
Una peste alta, la final, primarul Stelică Gheorghe a ţinut să scoată în evidenţă că toată răfuiala nu se poartă de fapt cu fabrica, ci cu el. „Mă bucur că sunt mai mulţi cetăţeni în sală şi pot să vă spun un lucru. Aţi observat că toate bătăile respective nu sunt până la urmă cu fabrica, ci cu mine. Aşa a fost mereu. Au început să spună că eu am acţiuni la fabrică. Au vehiculat că terenul de sub fabrică este al meu. La momentul când firma a venit să deschidă fabrica aici, nu exista nimic în zona respectivă. Ca să poată primi corespondenţă, să deschidă un punct de lucru la noi, le-am dat pe contract de comodat, garajul meu de acasă, fără să iau nici un ban. Mă rog ca toţi cetăţenii din Ciulniţa să fie bogaţi, să le dea Dumnezeu la toţi în fiecare minut cât am primit eu pentru contractul de comodat cu Clean Tech. Eu mă bat pentru locurile de muncă. Dacă Ciulniţa mai are încă o investiţie de tipul acesta la noi, devenim independenţi financiar, ceea ce nu le convine la mulţi. Că vor ca oamenii să stea cu capul în jos, că le dă ajutor social. Dacă ai bani în buzunar, atunci stai altfel la masă. Nu cred că au ei în Slobozia, salariile pe care le avem noi în Ciulniţa. De asta este problema lor. Dacă acum la ora actuală, ei ar dori să închidă fabrica, pe mine mă doare din cauză că oamenii suferă. Eu de bine, de rău, am cu ce să trăiesc. Pot să mai trăiesc încă 15-20 de ani, că restul s-au dus. Dar copiii copiilor noştri, tot aici rămân. Iar dacă noi nu creăm pentru ei acum – şi comunitatea asta să fie unită – locuri de muncă, nu va fi bine. Trebuie să stăm mereu la mâna Guvernului, să ne dea Consiliul Judeţean bani? Păi câţi bani a dat Clean Tech pentru copiii şi bătrânii din sat, dar pe astea nu le vede nimeni”, a concluzionat primarul comunei Ciulniţa.
Marius BĂDRĂGAN