Dezbatere pe tema legii învățământului preuniversitar, organizată la Consiliul Județean Ialomița

Marți, la Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița, a avut loc dezbaterea dedicată colectării propunerilor de modificare a proiectelor pe legea educației.
La eveniment au fost prezenți deputatul PSD Ștefan Mușoiu, deputatul PSD Raluca Dumitrescu, deputatul PNL Luminița Barcari, senatorul AUR Adrian Costea, prefectul Județului Ialomița, Marin Constantin, vicepreședintele Consiliului Județean Cătălin Grigore, lider de sindicat IȘJ, Liviu Neagu și inspectorii școlari adjuncți Manuela Nicoleta Coteș și Marian Baboi. Fiecare dintre aceștia au ascultat cu receptivitate toate propunerile transmise de către cei prezenți în sală, iar dezbaterile nu se vor opri aici. „La fel ca ceilalți parlamentari, Instituția Prefectului și Consiliul Județean Ialomița, am considerat că este de bun augur și reprezintă datoria noastră morală să organizăm o astfel de dezbatere în cadrul seriei care se desfășoară în perioada 13-24 august, conform agendei Ministerului Educației. Bineînțeles că aceasta este una dintre dezbaterile care vor avea loc pe această lege a educației și promitem că vom mai organiza. Ulterior propunerilor, aceste legi vor ajunge în Parlament. Acolo, dezbaterile vor fi mai ample. Vom mai avea dezbateri și în momentul în care legea va ajunge în Parlament”, a declarat Ștefan Mușoiu.
Deputatul PSD Raluca Dumitrescu a pus accent pe importanța amendamentelor venite de la cadrele didactice din județ care își doresc să exprime puncte de vedere asupra noii legi. „Vă mulțumesc mult tuturor celor care ne-ați trimis amendamente pentru acest proiect de lege. Vreau să vă asigur că suntem aici să vă ascultăm și, împreună, să facem o lege care are ca obiect elevul și profesorul. Pentru că vorbim de ceea ce este cel mai important pentru o nație, și anume de educație. Aveți în noi partenerii siguri. Sunt convinsă că în Ialomița aveți cei mai buni parteneri care să vă susțină interesele. Vă mulțumim și sper să avem rezultatele pe care dumneavoastră le așteptați și pe care noi ne obligăm să le susținem”, a precizat aceasta.
Cadru didactic de profesie și foarte implicată în sistemul educațional, Luminița Barcari a vorbit, în continuare, despre principalele amendamente care s-au făcut până în prezent în cadrul dezbaterilor. S-au efectuat, deja, unele modificări. Fiecare noutate din varianta actualizată a legii va fi explicată în detaliu, la nivel de județe și de unități școlare. „Mă bucur că astăzi sunt alături de dumneavoastră și mulțumesc invitației Consiliului Județean și colegilor mei. Au fost mai multe dezbateri la nivelul țării, în fiecare județ. În weekend am participat la o dezbatere la Brașov, unde au fost prezenți toți cei din conducerea Ministerului. Înainte de a începe dezbaterile, vreau să știți că s-a agreat de către conducerea Ministerului, cu federațiile sindicale, să se facă deja câteva modificări. Printre acestea se numără posibilitatea legală de a organiza concurs de admitere la colegii după Evaluarea Națională. La o săptămână după Evaluarea Națională se pot organiza aceste concursuri. Al doilea punct este referitor la Examenul Național de Bacalaureat, s-a propus ca Limba și Literatura Română să fie o probă distinctă și cu elemente de gramatică. S-au primit foarte multe amendamente de la liceele tehnologice. Aceste unități vor funcționa cu respectarea principiului asumării filierei, dar, pentru filiera profesională s-a agreat titulatura de liceu tehnic și profesional. Și, bineînțeles, pentru învățământul special, integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă se va face gradual, doar în măsura în care, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de masă, vor fi asigurate condiții specifice din perspectiva existenței resursei umane calificate. Sunt membru în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților. Vă asigur că și la nivelul Camerei Deputaților, la fel ca la Senat, vor fi dezbateri ample înainte de a lua o decizie finală și se va ține cont de propunerile primite. Sunt propuneri pe care marea majoritate le agreează. Această lege trebuie să fie bună pentru elevi, în primul rând pentru cadre didactice. Au fost discutate multe lucruri legate de formarea inițială, formarea continuă și iată că avem și instituțiile, de la nivel central până la nivel județean care să asigure implementarea acestor prevederi. Vă mulțumesc pentru interesul acordat și ne dorim cu toții să iasă o lege cât mai bună”, a punctat deputatul PNL.
Senatorul AUR Adrian Costea a adăugat că esențial este ca noile prevederi ale legii să îndeplinească actualele cerințe ale elevilor. „Văd în sală mulți dintre foști colegi de ai mei. Pentru că am avut ocazia, în opt ani, să predau în 13 școli din acest județ, cunosc pe foarte multă lume din această sală. Referitor la noile modificări ale legii educației, sper ca acestea să răspundă nevoilor noilor generații de elevi. Sper, de asemenea, să se țină cont foarte mult de necesitatea dezbaterii publice. Comisia Europeană susține că o reformă a sistemului de educație se va face doar la firul ierbii”, a subliniat senatorul.
Vicepreședintele Cătălin Grigore a evidențiat, de asemenea, importanța discuțiilor continue pe baza noilor modificări și implicarea constantă a Consiliului Județean. „Chiar dacă este penultima zi de dezbateri prevăzută de Ministerul Educației, consider că dezbaterile de foc și susținerea pe care trebuie să o manifeste acele observații pertinente ce le aveți dumneavoastră la adresa acestei legi, va fi o perioadă în care urmează o dezbatere parlamentară. Ne dorim să promovăm observațiile pe care dumneavoastră, cei ce reprezentați cu adevărat sistemul educațional preuniversitar, le aveți. Sunt sigur că, la fiecare dezbatere la care ați participat până acum, ați avut foarte multe observații și le-ați expus. Nu strică să reluați, pentru că acum sunt alți oameni în fața dumneavoastră și noi ne dorim să centralizăm aceste lucruri. Ca reprezentant al Consiliului Județean, vă urez bun venit. Cunoașteți implicarea Consiliului Județean și dorința acestuia de a face ca sistemul educațional din Ialomița să meargă mai bine”, a precizat vicepreședintele.

Din partea Consiliului Județean Ialomița al Elevilor, au răspuns invitației președintele Carla Nicoleta Popa și secretarul Petruț Matei. În cadrul evenimentului, s-au strâns propuneri referitoare la amendarea celor două proiecte de legi ale educației, transmiterea și posibila transformare în noi proiecte de acte normative. „În articolul 11 din legea învățământului preuniversitar actual, nu este specificat în mod explicit acțiunile care au potențial de a crea situații de vulnerabilitate. Atunci, cum putem să asigurăm sancționarea imediată și fără menajare a factorilor care perturbă actul educațional? Vi se pare corect și credeți că se mulează pe necesitățile noastre actuale ca o viitoare generație acest articol? Nu este suficient de clar cât să se poată lăsa măsuri imediate. Amendamentul prioritar propus din partea delegaților prezenți în sală a Consiliului Județean Ialomița este specificarea în mod explicit a acțiunilor care creează situații de vulnerabilitate. Este vorba despre discriminarea pe bază de etnie, rasă, condiție socială, dizabilități, performanță școlară, religie, convingeri și așa mai departe. Acestea ar putea fi asumate prin intermediul prezentului proiect de lege”, a transmis Carla Popa, președintele Consiliului Județean al Elevilor Ialomița.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )