Deputatul Luminiţa Barcari a avut o activitate legislativă intensă în ultimii patru ani, iniţiind şi co-iniţiind numeroase proiecte de lege cu impact social semnificativ
Ţinând cont că mandatele de parlamentari se apropie de final, o parte şi-au făcut un bilanţ al activităţii desfăşurate pe parcursul ultimilor patru ani. Dacă unii au destule de trecut în raportul de activitate, alţii nu prea au cu ce să se prezinte în faţa cetăţenilor care, în data de 1 Decembrie, cu siguranţă că, îi va sancţiona pe cei ce le-au înşelat încrederea, atunci când i-au trimis să le reprezinte interesele în Parlament. Deputatul PNL Ialomiţa, Luminiţa Barcari face parte din prima categorie, care a fost destul de activă şi şi-a făcut datoria cu responsabilitate în Parlament. Astfel, în perioada ianuarie 2022 – iunie 2024, Luminiţa Barcari a semnat, în calitate de iniţiator, un număr de 144 proiecte de lege.
Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-a scris, în calitate de iniţiator de proiect, alături de alţi 30 de colegi deputaţi, a vizat completarea art. 249 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prin includerea în categoria personalului didactic auxiliar a funcţiilor de auditor, consilier juridic, consilier, expert şi referent din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, în vederea eliminării discrepanţelor evidente de salarizare între categoriile de salariaţi aparţinând aceluiaşi sistem de învăţământ, în speţă cel preuniversitar, astfel încât să nu dispară motivaţia profesioniştilor de a rămâne în posturile respective din inspectoratele şcolare. Iniţiativa legislativă a trecut şi de plenul Senatului, fiind promulgată de către preşedintele României (Legea 321/2021). Şi a intrat în vigoare începând cu anul şcolar 2022-2023.
Printre proiectele de lege unde Luminiţa Barcari a avut calitatea de co-iniţiator şi care au fost promulgate deja de către preşedintele României se numără: proiectul de lege prin care sunt înfiinţate cele 8 centre regionale de tratare a dependenţilor de droguri; proiectul de lege prin care se înfiinţează Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri; proiectul de lege care le dă mamelor minore dreptul să decidă pentru ele şi copilul lor, atât în relaţia cu instituţiile statului, cât şi pentru obţinerea drepturilor financiare (alocaţia de stat pentru copii sau indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului); proiectul care prevede instituirea schemei de certificare voluntară „De Origine România – DORˮ la care vor avea acces doar producătorii şi procesatorii români şi va oferi consumatorilor, garanţia că produsul cumpărat din magazine este realizat pe teritoriul României şi fabricat din materii prime de origine românească; proiect de lege care prevede ca pensionarii care îşi primesc drepturile prin virament bancar să poată primi în format electronic talonul de pensie – Legea 270/2021; proiect de lege prin care, începând cu 1 ianuarie 2022, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale – Legea 267/2021; proiect de lege prin care cuantumul TVA-ului pentru comercializarea de cărţi (atât în format tipărit, cât şi în format electronic) este stabilit la 5% – Legea 291/2021; proiect de lege ce prevede introducerea unui mecanism declarativ bazat pe redirecţionarea unor sume, în cazul când contribuabilii nu au utilizat impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau burse, prin care aceştia pot dispune asupra diferenţei astfel calculată pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau burse private până la 31 decembrie a anului pentru care se depune declaraţia anuală de impozit pe profit/declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin completarea unui formular de redirecţionare pentru fiecare sponsorizare şi/sau acte de mecenat sau burse – Legea 322/2021.
În aceeaşi perioadă, deputatul Luminiţa Barcari a adresat Guvernului, în total, 17 întrebări şi interpelări cu privire la problemele cu care se confruntă cetăţenii şi a susţinut, de la tribuna Camerei Deputaţilor, un număr de 11 declaraţii politice. „În ceea ce priveşte întrebările şi interpelările, acestea s-au referit la circulaţia cu dificultate din zona viitorului pasaj de la Drajna, peste DN 3 A Lehliu – Feteşti şi magistrala de cale ferată Bucureşti – Constanţa, starea deplorabilă în care se află DN 3 B, pe tronsonul Feteşti – Făcăeni – Vlădeni – Chirana. În urma acestui demers am fost informată că pentru întregul sector de drum DN3B a fost întocmită deja expertiza tehnică prin care au fost stabilite soluţiile de remediere şi că până la alocarea fondurilor necesare demarării lucrărilor de reabilitare vor fi executate lucrări de reparaţie. Am mai adus în atenţie situaţia personalului medical şi auxiliar care a fost angajat, în baza Legii 55/2020, fără concurs, pe posturile vacante din instituţii sanitare publice (spitale, servicii judeţene de ambulanţă, DSP – uri) pe perioada stării de alertă; normele privind livrarea produselor alimentare destinate elevilor către alte centre de asistenţă socială în contextul suspendării cursurilor şcolare; finanţarea energiei verzi; tratamentul alcoolicilor în România; detalii referitoare la Subprogramul Naţional de Fertilizare în vitro şi embriotransfer 2021; finanţarea de bază a şcolilor private cu curriculă internaţională; deficitul resursei umane calificate din sistemul de învăţământ preuniversitar; situaţia taberelor pentru elevi şi studenţi; schemele de ajutor din Fondul de Modernizare; situaţia fondurilor pentru dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale; situaţia poluării olfactive din Slobozia şi Ciulniţa; şcolile care îşi desfăşoară activitatea în clădiri cu risc seismic; controalele făcute de către instituţiile statului la toate staţiile GPL din ţară; situaţia mamelor minore;
Ordinul de Ministru care prevede strategia de combatere a plagiatului în cazul lucrărilor de doctorat”, a precizat Luminiţa Barcari, specificând că şi în ceea ce priveşte declaraţiile politice, susţinute de la tribuna Camerei Deputaţilor, subiectele au fost diverse. Anume, de-a lungul mandatului a vorbit despre necesitatea clarificării normative a decontării transportului elevilor, precum şi de acte normative care să reglementeze modul în care produsele furnizate elevilor prin „Programul pentru şcoli al României” pot fi redistribuite, în cazul unei alte suspendări a cursurilor, către spitale sau centre sociale; Problema infertilităţii, în România 1 din 5 cupluri având dificultăţi în ceea ce priveşte conceperea unui copil, şi măsurile de sprijinire a acestora; Situaţia îngrijorătoare a creşterii numărului mamelor minore; Personalul medical şi auxiliar care a fost angajat în baza Legii 55/2020 fără concurs, pe posturile vacante din instituţii sanitare publice (spitale, servicii judeţene de ambulanţă, Direcţii de Sănătate Publică), în perioada stării de alertă; Cei peste 2 milioane de români dependenţi de alcool;Violenţa împotriva femeilor în societatea românească; Managementul de tip dictatorial de la Spitalul „Anghel Saligny” din Feteşti; Creşterea alarmată a consumului de droguri în rândul elevilor.
Cristina ANDREI