De când a trecut la AUR, Radu Paros are viaţă grea cu actualul primar al municipiului Slobozia

În cadrul unei recente conferinţe de presă, cunoscutul om de afaceri şi politician Radu Paros, actualmente coordonator al Organizaţiei Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) Slobozia, a vorbit, printre altele, despre eforturile constituirii filialei şi presiunile făcute de primarul Dragoş Soare asupra sa, după ce s-a alăturat acestui partid.
Referitor la constituirea organizaţiei din Slobozia, Radu Paros spune că procesul a demarat şi continuă prin identificarea celor mai potriviţi oameni, care să candideze pe diverse funcţii la alegerile locale din 2024. În ceea ce-l priveşte, Paros afirmă că nu a ţintit cu precizie fotoliul de primar, iar numai sondajele vor stabili candidatul. „După ce nu mai am mai activat de patru ani în politică, am tot sunat contactele, cetăţenii, prietenii şi au venit în număr foarte mare la prima întâlnire. Cred că am fost peste 80 de persoane. Urmează să aibă loc o selecţie şi constituite organizaţiile de seniori, tineret, femei şi vârstnici. Mergem în continuare cu organizarea, cu aducerea la partid a unor oameni de caracter şi asta zice tot. Pentru candidaturi la lista de consilieri locali, judeţeni, la Primăria Slobozia, aşa cum am mai declarat, nu am venit fix pe postul de candidat la funcţia de primar. Vom identifica persoanele care vor sta cel mai bine în sondaj şi s-a văzut că electoratul ne oferă surprize. Sunt exemple de candidaţi care n-au mai activat în politică şi au fost aleşi de cetăţeni. Putem să ne referim inclusiv la domnul Dragoş Soare care nu prea a avut o activitate extraordinar de furtunoasă, decât în Consiliul Judeţean, o propagandă ieftină între dumnealui şi preşedintele CJ de la vremea respectivă…Aşa că nu e nevoie să fie un candidat super cunoscut, ci unul serios, apreciat de cetăţenii municipiului. Vom face sondaje la vremea respectivă, deocamdată ne constituim…Nu e un obiectiv pentru mine ca Radu Paros să ajungă primar. Obiectivul meu este să facem ceva în oraşul acesta, să se schimbe ceva. Toată e lumea deranjată de câte ceva şi, din păcate, nimic nu merge”, a precizat Radu Paros, specificând că odată cu venirea sa la AUR au început şi tunurile să fie orientate către el. Nu se vaită, căci este obişnuit cu asalturile din partea oponenţilor. Însă, nu îi plac lucrurile discutate pe la colţuri, ci să fie lămurite pe faţă, corect şi clar. „Nu mă vait, sunt obişnuit, nu e asta o problemă, dar nu îmi plac lucrurile discutate pe la colţuri, prefer să fie tranşate corect şi clar. E vorba de faptul că am fost acuzat, aşa, pe la colţuri, că Radu Paros a dorit să pună mâna pe acea extindere a cimitirului. Este o problemă veche, de când eu am făcut o declaraţie cu domnul Dragoş Soare, în care solicita şi, cu ghilimelele de rigoare, mă şantaja. Propunerea a fost să-i predau 50% din acţiunile de la Radio Campus, unde eu sunt administrator. În contrapartidă, aș fi fost numit manager la Ambulanţă şi aş fi executat cele 600 de cavouri pe locurile de veci din această extindere. Am refuzat. După ce s-a întâmplat asta, am convenit cu dumnealui că nu e normal, să mergem mai departe, ce a fost, a fost şi să ne vedem de treabă. Din păcate, domnul Dragoş Soare, de la momentul respectiv, continuă atacurile. Şi dosarul nu s-a încheiat, este la Poliţia Municipiului Slobozia pentru ameninţările făcute la adresa mea că dacă nu facem, dăm cu maşina peste tine şi tot felul de chestiuni de genul acesta. Avem dosare în Instanţă, chiar astăzi am depus o contestaţie la Tribunal, pentru că doreşte dumnealui să demoleze clădirile pe care le am acolo din anul 2000, chiar şi mai înainte, că acum nu îi mai convine. După ce s-a anchetat această chestiune, DNA spune negru pe alb: Cu ocazia acestei întâlniri, primarul municipiului i-a dat de înţeles că este de acord cu solicitarea de a fi numit director la Ambulanţa Ialomiţa şi chiar i-a oferit exclusivitatea de a construi 600 de cavouri în Cimitirul Bora, în schimbul cedării a 51% din acţiunile postului Radios Campus. Paros Radu Mihăiţă a refuzat această ofertă, lucru care l-a deranjat pe primarul municipiului, ce a părăsit întâlnirea intempestiv. Cam aşa s-au întâmplat lucrurile şi îmi pare rău că a trebuit să discut astăzi aici, deşi convenisem că îngropăm acest subiect. Dar, pe zi ce trece, de când mi-am anunţat intrarea în partidul AUR, au început şi tunurile să fie orientate către mine. Nu ştiu ce vede, că aşa din sondaje se pare că dumnealui e pe cai mari acolo şi-o să fie primar 20 de ani de-acum încolo. Nu e un caz singular Radu Paros şi firma mea, sunt mai multe firme ameninţate de acest primar, se ştie foarte bine scandalul Taboo şi altele mai mici, controlate la ordinul domnului primar. Iar pentru că nu ne mai potolim, noi aşteptăm şi celelalte firme să ni se alăture, să facem front comun, pentru că e uimitor ce se întâmplă. De 20 ani, de când fac eu politică şi am avut certuri cu domnul Ionaşcu, cu domnul Stoica, cu domnul Mocioniu, nu s-au întâmplat lucrurile astea şi n-am auzit vreo firmă să fie în asemenea hal de hăituită. Am început deja cu plângeri penale, din păcate şi pentru funcţionarii publici care semnează documente în numele primarului. Eu unul n-o să mai am toleranţă, pentru că deja nu mai înţeleg. Ţi-ai asumat, ai semnat acolo, deja am trecut la plângeri penale împotriva celui care a făcut o carte funciară. În urma corpului de control de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, s-a constatat că aceştia au făcut declaraţii şi înregistrări eronate, fără să respecte regulamentul. Au fost trimişi în comisia de disciplină, la fel şi eu mi-am asumat această sarcină şi le-am făcut plângeri penale. Şi, nu că e o ameninţare, dar îi anunţ pe toţi, pentru că vor urma alte plângeri. La Urbanism, unde e jale mare, un singur om semnează absolut toate dispoziţiile, deşi avem arhitect şef, dar nu vine. El trăieşte în perioada de pandemie, lucrează în telemuncă, vine de la Bucureşti o zi sau două pe săptămână şi cam aşa se întâmplă lucrurile la Primăria Slobozia. Vom vedea cine semnează după reorganizarea legislativă, unde vor dispărea anumite posturi. Nu mi se pare corect ce se întâmplă. N-am văzut o semnătură a doamnei arhitect şef, pe nimic, pe nicio adresă, de demolare, fie ea. Vreau să spun că am deja trei procese de demolare, între care se numără şi cea a antenei de la Radio Campus”, a mai adăugat Radu Paros.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )