Dar din dar se face rai. FABC primeşte donaţii şi le oferă celor aflaţi în nevoie

În cadrul ediţiei din acest an a campaniei „Are nevoie de tine. Vorbeşte cu ea!”, organizată de FABC, Societatea Română de Chirurgie şi Ginecologie Oncologică, IOCN şi Asociaţia Imunis, cu sprijinul Roche România, a fost implicată şi echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca. Pentru a transmite sprijinul lor faţă de proiect, jucătorii au purtat echipamente roz la două dintre meciurile din luna octombrie. Le-au scos, ulterior, la licitaţie şi au strâns nu mai puţin de 5000 de euro, bani împărţiţi între cele două asociaţii: FABC şi Imunis.
FABC a decis să transforme banii primiţi în 60 de ecografii mamare pentru femei la risc din Bucureşti şi Braşov.
De asemenea, în urma unei alte donaţii primite de la compania Telus International, FABC a achiziţionat 30 de proteze mamare pe care le distribuie acum pacientelor care le solicită prin call-center (0212530591).
„Într-o perioadă grea din viaţa noastră, cauzată de această pandemie şi de lipsurile din sistemul de sănătate, am încercat, cu ajutorul partenerilor noştri să aducem o rază de speranţă doamnelor noastre. Vrem să le trasnmitem mesajul că nu sunt singure în lupta cu cancerul. În urma acestui proiect, am constatat că în România există, încă, responsabilitate socială, solidaritate şi speranţă”, transmite Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Cătălina GHEORGHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )