„Dacă nu reuşim să readucem normalitatea în viaţa noastră, înseamnă că virusul ne-a învins”
• spune Marian Neacşu, candidatul Pro România Ialomiţa la Camera Deputaţilor • în opinia sa, testarea este singura soluţie de combatere a pandemiei
Aşa cum se ştie, la nivel de municipiu reşedinţă de judeţ, recent, Pro România Ialomiţa a organizat o acţiune inedită, în parteneriat cu Asociaţia Dr. Adina Alberts. Anume testarea gratuită a o sută de locuitori, cu ajutorul unor teste rapide de depistare a virusului Covid-19. Iniţiativa a aparţinut candidaţilor formaţiunii la Camera Deputaţilor, respectiv Senat, Marian Neacşu şi Victor Moraru. Scopul a fost de a responsabiliza autorităţile locale şi judeţene, de a alege testarea în masă şi nu carantina, care afectează viaţa oamenilor şi economia locală. „S-au promis testări şi nu se fac. Acum s-au promis vaccinuri. Slobozia este în carantină de zece zile şi, din datele pe care le-am văzut publicate pe site-ul Prefecturii, rata de infectare, la nu ştiu câte teste, că nu se specifică, este mai mare decât în momentul în care a intrat în vigoare această măsură. Atunci, mă întreb, de ce carantina ar fi fost o măsură foarte potrivită? Şi, am atras atenţia, cu orice prilej, că măsura carantinării nu este un scop, ci un mijloc. Dacă nu este însoţită şi de o testare corespunzătoare a oamenilor, pentru a se stabili foarte clar nivelul epidemiologic şi ce măsuri trebuie luate, atunci oamenii stau închişi degeaba. Nu sunt împotriva ideii de carantinare, ci împotriva ideii de carantinare ca singur scop. Ideea de carantinare, adică de închidere în casă, este o practică de Ev Mediu. Nu mai trăim în Evul Mediu. Acum trăim într-o lume civilizată, decentă, în care, în primul rând, trebuie să ştim, să avem informaţii. Ori, tocmai asta nu avem. De aceea, oamenii sunt temători şi speriaţi… Am plecat de la mai multe considerente, atunci când m-am gândit la această iniţiativă de testare. În primul rând, un stat mic, cum este Slovacia, a reuşit să testeze întreaga populaţie în două week-end-uri. Austria a început testarea acum o săptămână şi la finalul acestei săptămâni o va închide. Nu e destul numai atât. Pe data de 6 octombrie, am scris un proiect legislativ – iar colegii mei, parlamentari l-au şi depus la Camera Deputaţilor – prin care ceream instituirea programului naţional de testare gratuită. Evident că nu putem să facem testare obligatorie, ci voluntară. Dar, în acelaşi timp, avem obligaţia ca stat, dacă ne pretindem a fi un stat puternic, să putem suporta cheltuiala cu aceste teste. Fiecare român trebuie să aibă posibilitatea să se testeze şi statul să-i asigure financiar acest demers. Dacă se face într-un spital de stat, să nu plătească nimic, dacă se face la privat, în 30 zile, pe baza unei solicitări a testului respectiv, a rezultatului testului şi a chitanţei, să poată să-şi primească banii. Eu cred că era un proiect foarte bun, dar am observat că majoritatea parlamentară nu a avut voinţa politică să dea drumul unei astfel de legi extrem de generoase şi benefice. Din aceste considerente am spus că este foarte important să tragem un semnal de alarmă. Am făcut un contract de sponsorizare cu o asociaţie medicală din Bucureşti. Medicul respectiv, doamna Adina Alberts, care a fost candidatul nostru pentru Primăria Sectorului 1, a venit şi a făcut, împreună cu colegii noştri de aici, o sută de teste la Slobozia. De fapt, au fost 98 de teste, la două dintre ele s-au spart recipientele. Din cele 98 de teste, cinci au ieşit pozitive. Dacă extrapolăm – şi este arbitrară chestia asta, dar facem un exerciţiu de logică – asta înseamnă că 50 de locuitori, dintr-o mie, din Slobozia, prezintă infectare cu virusul Covid. Vreau să aduc aminte că Slobozia a fost carantinată pentru faptul că avea un nivel de 7,2 sau 7,3 la mie. A patra motivaţie a fost faptul că, în mas media a apărut o ştire că SJU Slobozia face 80 de teste pe săptămână, extraordinar de puţin. Atunci ca să sensibilizăm factorii locali, dar şi naţionali, am zis să arătăm că se poate şi am făcut pe cheltuiala noastră această testare”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Tribuna electorală”, dedicată alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, Marian Neacşu (candidatul Pro România Ialomiţa, la Camera Deputaţilor, poziţia unu pe listă).
(Continuarea in editia tiparita a ziarului IMPACT)
( Diana ARON )