„Cu toţii ne dorim un oraş mai curat, mai frumos, demn de un municipiu reşedinţă de judeţ”
La finele anul trecut, Primăria Municipiului Călăraşi a achiziţionat nu mai puţin de opt containere, conforme cu normativele europene şi internaţionale aplicabile, pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Mai exact, 2 pentru deşeuri menajere, 2 pentru hârtie şi carton, 2 pentru plastic şi metal, respectiv 2 pentru sticlă. Şi, 6 dintre aceste containere au fost deja amplasate pe strada Bărăganului, în zona blocurilor cu zece nivele. Investiţia vizează creşterea gradului de colectare a deşeurilor reciclabile, diminuarea cantităţii de deşeuri neconforme, păstrarea unui aspect salubru al domeniului public. De aceea, în acest an, împreună cu operatorul de salubritate REBU, municipalitatea va intensifica campaniile de conştientizare în rândul locuitorilor.
Astfel a informat, recent, la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, primarul Marius Dulce. „Cu toţii ne dorim un oraş mai curat, mai frumos, demn de un municipiu reşedinţă de judeţ. Din acest motiv, în acest an, împreună cu operatorul de salubritate REBU, dorim să intensificăm în această direcţie, acţiunile de conştientizare şi informare privind colectarea selectivă. Noi am semnat şi pentru ecoinsule şi aceasta înseamnă o zonă de containerizare între blocuri, unde încercăm să selectăm deşeurile, să venim în sprijinul cetăţenilor, să le vină mai uşor, să nu mai arunce amestecat. Acestea sunt securizate şi poate, în felul acesta, reuşim să conştientizăm populaţia că dacă reciclăm, plătim mai puţin la mediu penalizări. De exemplu, zilele acestea, iarăşi ne-au ieşit din calcule că trebuie să dăm 350.000 lei penalizare la mediu, fiindcă nu reuşim să atingem indicatorii de reciclare. Oricum e îmbucurător, că au mai scăzut. Acum au ajuns indicatorii la 50 -60%, din ceea ce se adună ca gunoi menajer”, a precizat primarul Marius Dulce, specificând că prin aceste demersuri, în niciun caz, nu se face treaba REBU. Municipalitatea este responsabilă de gestionarea deşeurilor din punct de vedere legal. Şi se caută soluţii, pentru a se încuraja populaţia să colecteze gunoiul selectiv, împreună cu societatea de salubritate. „Nu facem treaba firmei de salubritate pentru că există o legislaţie în vigoare. Nu respectăm decât legea. Noi suntem răspunzători. Suntem cei care trebuie să facem în aşa fel încât populaţia să conştientizeze că trebuie să selecteze gunoiul, să-l punem separat şi să ne îmbunătăţim traiul. Voi avea o rundă de discuţii cu operatorul pentru a găsi nişte pachete stimulative pentru persoanele care selectează gunoiul – în special la case unde putem să controlăm mai uşor situaţia – să plătească mai puţin. Dacă am avea la blocuri asociaţii de proprietari şi un interlocutor – cu care am putea discuta – am încerca o soluţie şi în acest caz. Însă, având în vedere că nu avem asociaţii decât în centru – cred că sunt şapte asociaţii la nivel de Călăraşi, funcţionale – ne va fi foarte greu să gestionăm acest lucru la blocuri. De aceea vom începe cu nişte mecanisme pilot, pe case. Ideea este că vom instala containere selective în tot oraşul. Ţinând cont că ecoinsulele vor fi tot în gelul acesta de containerizare, am achiziţionat un lot de 8 containere şi le-am amplasat în zona blocurilor cu 10 nivele, ca să vedem ce se întâmplă acolo, cum reuşim să implementăm colectarea selectivă. Iar la case, am convenit cu operatorul să colecteze gunoiul din poartă în poartă de la fiecare. Nu putem să punem câte un container la fiecare poartă. Mai sunt două sau trei platforme unde se aruncă necontrolat deşeuri, dar le monitorizăm şi vom vedea. Mai ales că vom face şi un centru de colectare prin aport voluntar pentru deşeurile mari – de lemn, saltele, bureţi, demolări din construcţii mobilă. Se pot duce în mod gratuit acolo ca să nu le mai arunce te miri pe unde. Şi, de acolo, noi le vom recicla”, a mai adăugat primarul municipiului Călăraşi.
Ramona BUTNARIU