„Cu siguranţă, după ce incidenţa va scădea sub 3 la mie, vom reîncepe activităţile în organizaţia municipală”
Principalul deziderat al preşedintelui Organizaţiei Municipale PNL Călăraşi, Alin Drăgulin, îl reprezintă deschiderea către călărăşeni. Acest mesaj a fost transmis de lider, în cadrul primei sale conferinţe de presă, în data de 12 noiembrie 2021.
Mai exact, preşedintele Drăgulin şi echipa, pe care o coordonează, îşi doresc dezbateri constructive în ceea ce priveşte proiectele pentru Călăraşi, atât cele în implementare cât şi cele de viitor. „Vom evalua situaţia şi lua atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în administraţia locală din judeţ şi mai ales municipiu. Activitatea noastră a fost oarecum suspendată, în această perioadă. Am evitat întâlnirile faţă în faţă, mai ales după ce pandemia a trecut într-o fază acută ca şi incidenţă. Cu siguranţă, după ce incidenţa va scădea sub 3 la mie, vom reîncepe activităţile în organizaţia municipală. Dar, în mediul online, am venit cu mesajele a 17 lideri din organizaţia municipală, care şi-au asumat mesaje pro-vaccinare. Demersul vine în continuarea mesajelor noastre trimise de-a lungul timpului către electorat, în sensul conformării măsurilor pentru restrângerea efectelor pandemice. În campaniile electorale, noi am luat acele măsuri de distanţare, pe cât a fost posibil. Am purtat mască de fiecare dată, spre deosebire de contracandidaţii noştri care, din păcate, au şi funcţii de reprezentare publică – primar, preşedinte de Consiliu Judeţean. Nu de fiecare dată au respectat măsurile. Iar asta, alimentează scepticismul faţă de măsurile care s-au luat, de diminuare şi combatere a efectului Covid, pe de o parte, sau de stimulare a procesului de vaccinare”, a precizat Alin Drăgulin, care a fost impresionat negativ de modul de abordare al actualului primar de Călăraşi, vizavi de situaţia pandemică. Edilul a avansat, acum două săptămâni, o declaraţie halucinantă în spaţiul public. „S-a referit la faptul că nu are încasări la Primărie din cauza certificatului verde. Mie mi s-a părut chiar halucinant să spui aşa ceva. În opinia mea, din contra, cred că ar fi trebuit să dea dovadă de responsabilitate, să spună concetăţenilor să intre în acest proces de vaccinare, ca să trecem cât mai repede şi sănătoşi peste pandemie. Pe de o parte. Pe de altă parte, singurul motiv pentru care îţi pare rău, că un cetăţean nu poate intra în Primăria Călăraşi, este acela că nu-şi poate plăti impozitul, nimic mai mult. Cu toate că, cetăţenii din municipiul Călăraşi au o serie de probleme care trebuie rezolvate de către Primărie”, a mai adăugat Alin Drăgulin, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Călăraşi.
Ramona BUTNARIU