Creșterea siguranței stradale și combaterea infracționalității, obiective majore pentru Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița

În prima jumătate a anului 2024, polițiștii din județul Ialomița și-au canalizat resursele și eforturile pentru a crește gradul de siguranță și protecție a cetățenilor. Acțiunile au vizat protejarea persoanelor și patrimoniului, sporirea siguranței stradale și rutiere, precum și destructurarea grupărilor infracționale. În primele șase luni ale anului, gradul de ocupare al posturilor în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița a fost de 77,83%. Polițiștii au beneficiat de sesiuni de instruire privind folosirea dispozitivelor de oprire în trafic, conducerea vehiculelor de serviciu cu regim prioritar și au participat la ședințe de tragere.
Inspectoratul a implementat trei programe de prevenire: prevenirea victimizării minorilor, prevenirea violenței domestice și prevenirea criminalității informatice. Aceste programe au inclus activități precum Săptămâna Prevenirii Criminalității și Proiectul Siguranța Online. În domeniul combaterii infracțiunilor, au fost sesizate 3.547 de infracțiuni, dintre care 51,81% în mediul urban și 48,19% în mediul rural. Infracționalitatea judiciară a crescut cu 4%, în timp ce infracționalitatea economică a scăzut cu 1%. În județul Ialomița s-au produs 21 de accidente grave de circulație, soldate cu 14 decese și 9 răniți grav. Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru asigurarea siguranței pe drumurile publice, constatând 313 infracțiuni la regimul rutier și aplicând 21.458 de sancțiuni contravenționale. Principalele cauze ale accidentelor au fost indisciplina bicicliștilor și pietonilor, precum și adormirea la volan. Au fost sesizate 1.245 de infracțiuni contra patrimoniului, în scădere cu 2% față de perioada similară a anului trecut. În domeniul silviculturii și pisciculturii, polițiștii au constatat 32 de infracțiuni și au confiscat aproximativ 855 de metri cubi de material lemnos. În ceea ce privește braconajul piscicol, au fost confiscate peste 1,5 tone de pește.
În prima jumătate a anului 2024, polițiștii au desfășurat 46 de acțiuni specifice pentru combaterea ilegalităților economice, aplicând 45 de sancțiuni contravenționale și confiscând bunuri în valoare totală de 450.648 de lei. Polițiștii au desfășurat 1.547 de activități în unitățile de învățământ și au înregistrat 30 de infracțiuni în mediul școlar. Activitatea de patrulare a fost intensificată, iar polițiștii de proximitate au constatat 319 de infracțiuni și au aplanat 620 de conflicte. În primele șase luni ale anului, au fost emise 62 de ordine de protecție provizorii și înregistrate 29 de petiții privind protecția animalelor. Polițiștii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale în acest domeniu.
Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița își propune continuarea acțiunilor pentru creșterea siguranței cetățenilor, reducerea infracționalității stradale și asigurarea unui climat legal pentru mediul de afaceri. Eforturile vor fi direcționate atât din punct de vedere profesional, cât și logistic, pentru a îndeplini cu succes misiunile și a menține siguranța cetățenilor din județ.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )