„Creşterea numărului de îmbolnăviri este rezultatul activităţilor de peste vară, când nu s-a respectat absolut nimic”

Ministerul Învăţământului şi guvernanţii nu reuşesc să stăpânească pandemia, cel puţin în ceea ce priveşte elevii, cadrele didactice şi personalul auxiliar. Dar nu numai în învăţământ se întâmplă acest lucru, ci peste tot.

Astfel a atras atenţia, recent, Luminiţa Barcari (deputat PNL Ialomiţa), la radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”. Aceasta subliniază că numărul mare de îmbolnăviri este rezultatul activităţilor din vară. „Creşterea numărului de îmbolnăviri este rezultatul activităţilor de peste vară, când nu s-a respectat absolut nimic. Am fost fericiţi la începutul verii şi toată lumea a declarat, inclusiv preşedintele: Am învins pandemia. Ne-am relaxat cu totul, atât, noi, cetăţenii, dar şi instituţiile. Şi, iată că, a venit valul patru. Era prevăzut. Au spus, la un moment dat, că vine valul patru. Dar, am considerat că vaccinarea va avea un mare succes şi se vor imuniza mai mulţi oameni decât s-au imunizat concret. Care este soluţia? Paralel, cu măsurile pe care statul le ia, trebuie şi noi, ca cetăţeni, să fim responsabili. Teoriile astea antivacciniste au făcut foarte mult rău. Pentru că, se ştie foarte bine, vaccinuri facem de mici. Teorii sunt peste tot, într-adevăr. În alte state, conducătorii au ştiut cumva să-i convingă pe cetăţeni să se vaccineze masiv. Dar, ţine şi de gradul de pregătire al fiecărui cetăţean. Am fost şocată să văd că medici aveau astfel de teorii. Mă întreb, de ce anumiţi oameni şi mulţi intelectuali au teorii antivacciniste? Căci, sunt oameni care au terminat instituţii de învăţământ superior. Dacă nu au încredere în instituţiile statului, să se uite ce se întâmplă în alte ţări. Nu trebuie să aibă încredere în ce spune X, Y din România. Să se uite ce spun alţi specialişti, din alte ţări. Nu mă refer la un pensionar care nu are acces la Internet şi se uită doar la două posturi de televiziune. Mă refer la oameni care ar putea să aibă informaţii de peste tot. Eu respect dacă tu nu vrei să te vaccinezi, dar nu caut să fac aşa o teorie, să apar la televizor şi să spun în gura mare, pentru a influenţa cât mai mulţi oameni. Nu, pur şi simplu, stau în banca mea, nu ies cu astfel de teorii. Deci, haideţi să ne respectăm reciproc: cei care milităm pro vaccinare şi cei care militează antivaccinare”, a precizat Luminiţa Barcari, accentuând că dacă unii nu vor să se vaccineze, să nu o facă. Dar, să stea cuminţi în banca lor, să nu-i influenţeze şi pe alţii care poate că s-ar vaccina.

Referitor la testare, deputatul are o teorie proprie. Testele rapide nu sunt atât de precise. Pot da rezultate fals pozitive sau negative. „Am o teorie în legătură cu testarea. Eu pot, astăzi, să mă testez şi să fiu negativă. Dar, peste două zile pot deveni pozitivă, pentru că între timp pot lua virusul. Cei care s-au vaccinat, pot fi purtători, fără să aibă simptome. Deci, cum, pe cine să testezi? Pe toată lumea, în fiecare zi? Mai bine s-ar vaccina toată lumea. Tot avem noi nu ştiu câte doze în plus de vaccin. Decât să plătim acele teste, să le facem zilnic. Este mult mai dificil…Nu putem decât să încercăm, fiecare, la locul nostru de muncă sau ca cetăţean responsabil, să contribuim la sănătatea publică, iar Guvernul să facă mult mai multe pentru a împiedica răspândirea acestui virus”, a mai adăugat deputatul liberal ialomiţean.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )