Consumul de droguri în rândul tinerilor a crescut alarmant!
Recent, Rodica Barcari (deputat PNL Ialomiţa) a readus în atenţia colegilor, parlamentari, un subiect deosebit de alarmant pentru întreaga comunitate. Mai exact, aceasta le-a vorbit despre fenomenul consumului de droguri, în rândul tinerilor,
care, pe zi ce trece, devine tot mai îngrijorător.
Ultimele date statistice relevă faptul că România numără 1,2 milioane de consumatori ocazionali sau dependenţi la nivel naţional, însă în realitate numărul acestora este mult mai mare.
Peste 16% dintre tineri au consumat măcar o dată droguri, consumă ocazional sau sunt deja dependenţi. În Capitală, unul din patru bucureşteni, cu vârste cuprinse între 12 şi 65 de ani, a încercat măcar o dată să consume stupefiante. Zilele trecute, mai mulţi tineri care au participat la Festivalul Saga din Bucureşti au fost duşi în stare gravă la spitalele din Capitală după ce au consumat droguri. Doi dintre aceştia au decedat în urma supradozajului. În cele trei zile de desfăşurare
a Festivalului Saga, care a avut loc pe Arena Naţională din Bucureşti, jandarmii şi poliţiştii de la Crimă Organizată au constatat 129 de infracţiuni, dintre care 119 au fost referitoare la trafic şi consum ilicit de droguri. „Ne confruntăm cu o situaţie alarmantă. Proiectele desfăşurate în teritoriu, împărţirea de pliante, evenimentele din şcoli, în timpul cărora elevii află despre pericolul pe care îl presupune consumul de droguri, se dovedesc a fi insuficiente, astfel încât s-a înregistrat o creştere a consumului în România, precum şi o scădere a vârstei consumatorilor de la an la an. În acest context, singura ţară din Europa care nu
deţine, în regim public, niciun spital de dezintoxicare, este România. Consumatorii de droguri, la fel ca şi alcoolicii, sunt internaţi în secţiile de psihiatrie ale spitalelor publice, unde nu primesc cel mai eficient tratament, deoarece nu avem personal medical specializat strict pe consumul de stupefiante. Secţiile de psihiatrie ale spitalelor nu pot dedica resurse exclusiv pentru primirea şi îngrijirea dependenţilor de stupefiante, deşi aceştia au nevoie de atenţie permanentă, complexă şi de echipe medicale
specializate. Puşi în faţa unui fenomen amplu şi anevoios, atât pentru pacienţi, cât şi pentru echipele medicale, cum este acela al tratării dependenţei de droguri, devine imperios necesară existenţa unor unităţi medicale de stat dedicate. De asemenea, prevenirea consumului de stupefiante necesită eforturi conjugate din partea tuturor: părinţi, şcoală, Biserică, autorităţi locale, ONG-uri, instituţii abilitate, care să lupte conjugat împotriva acestui flagel social”, a precizat Luminiţa Barcari, specificând că va susţine proiectele de lege care să sprijine toate aceste eforturi,
precum şi iniţiativa colegilor liberali legată de mărirea
pedepselor pentru trafic şi consum de stupefiante.
Diana ARON