Consiliul Judeţean Ialomiţa sprijină excelenţa în educaţie!
Autorităţile judeţului Ialomiţa au demonstrat, nu o dată, că sprijină învăţământul, asigurându-le elevilor cele mai bune condiţii ca aceştia să îşi poată desfăşura actul educaţional. În plus, Consiliul Judeţean sprijină excelenţa în educaţie, acesta fiind cel de-al şaptelea an când olimpicii şi cadrele didactice îndrumătoare sunt recompensaţi pentru performanţele obţinute. Valoarea totală a premiilor oferite este de 218.700 lei, pentru 491 de elevi premiaţi şi 176 de profesori îndrumători, din 28 de unităţi de învăţământ.
Ceremonia de semnare a contractelor de finanţare, cu privire la granturile acordate unităţilor de învăţământ pentru olimpicii ialomiţeni şi cadrele didactice îndrumătoare, aferente anului şcolar 2021-2022, a avut loc, miercuri, 23 noiembrie, în Foaierul Sălii „Europa” a Consiliului Judeţean Ialomiţa. La eveniment au participat Marian Pavel (preşedintele CJ Ialomiţa), Cătălin Grigore (vicepreşedintele CJ); Alexandru Potor (administratorul public al judeţului Ialomiţa); Adrian Ionescu (secretarul general al judeţului Ialomiţa), directorii şcolilor premiate.
În deschidere, Marian Pavel a felicitat cadrele didactice prezente pentru modul în care îşi fac datoria şi-i educă pe copiii, ce reprezintă viitorul ţării. „Astăzi încununăm un proiect de suflet al domnului vicepreşedinte Cătălin Grigore, la care a lucrat foarte mult. Vreau să vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră în parte, pentru ceea ce faceţi. Şi, o faceţi cu dedicaţie. Sunteţi până la urmă răspunzători de ceea ce înseamnă viitorul nostru. Dumneavoastră ne asiguraţi viitorul, prin educaţia pe care o daţi, zi de zi, copiilor noştri. Îi îndrumaţi şi-i transformaţi în cetăţenii de mâine ai judeţului şi ţării noastre, ai Europei. Încă o dată vă felicit. Eu ştiu că aveţi buzunarele pline de felicitări. Nu astea sunt cele mai importante. Dar, până la urmă, cel mai important lucru este recunoaşterea pentru fiecare dintre noi. Dincolo de chenzină, de activitatea de zi cu zi, cel mai important lucru pentru noi toţi este ca cineva – de regulă şi de dorit tot mai mulţi – să ne recunoască fiecăruia activitatea şi rezultatele pe care le avem. Sunt lucruri care rămân şi dăinuie. Singura certitudine în viaţa asta este moartea şi toţi alergăm, într-un fel sau altul, după o zonă a nemuririi. Iar, după marii noştri poeţi şi dramaturgi, au rămas operele lor, ce au dus la nemurire. În fiecare localitate din Ialomiţa există o şcoală, bibliotecă, stradă care poartă numele unui nemuritor, ce a reuşit să dăinuie prin ceea ce a făcut. Şi, nu prin banii sau proprietăţile proprii. Vă urez succes şi la anul să luaţi mai mulţi bani. Să aveţi o activitate adecvată, o comunicare bună cu copiii noştri, căci se schimbă în fiecare zi. Conflicte între generaţii au existat şi vor exista întotdeauna. Important este ca noi, generaţia de mijloc, să reuşim să-i înţelegem, să ne pliem pe ceea ce doresc ei. Trebuie să găsim o cale de comunicare între ceea ce vrem noi şi ceea ce vor ei, să reuşim să-i transformăm în ceea ce suntem noi, astăzi, înmulţit cu trei. Adică, mult mai buni şi mult mai profesionişti decât noi, să ştim că avem un viitor asigurat”, a precizat preşedintele Marian Pavel.
Programul îşi face efectul şi contribuie la bunul renume al Ialomiţei la nivel naţional
Vicepreşedintele Cătălin Grigore a informat audienţa că acest program, de grant-uri, a ajuns anul acesta, la cea de-a şaptea ediţie. Cu sprijinul consilierilor judeţeni, programul a avut şi are continuitate, iar asta i-a încurajat pe tineri să se perfecţioneze în număr tot mai mare. „În acest an avem un record al sumei acordate de Consiliul Judeţean, ca şi grant ce premiază elevii care au obţinut premiul I la Olimpiada judeţeană sau medalia de aur. Dar şi cadrele didactice, îndrumătoare. Se pare că şi unităţile de învăţământ, ca şi întreg, vor avea o oportunitate extraordinară de colaborare cu CJ în perioada următoare. În acest an, 218.700 lei sunt acordaţi, în total, elevilor şi cadrelor didactice, respectiv 491 elevi şi 176 de profesori îndrumători. Este un record, atât ca sumă, cât şi ca număr de elevi şi cadre didactice. Anul trecut, ca rezultat al pandemiei, nu au fost premiaţi decât 27 elevi şi 22 cadre didactice, suma fiind modică, de 22.000 lei. Iar acum doi ani, când am premiat un an normal, am avut 378 elevi, faţă de 490, cât sunt acum şi 125 cadre didactice, faţă de 175 în acest an. Îndrăznim să spunem, cu modestie, că programul îşi face efectul şi, după şapte ani, contribuie alături de eforturile cadrelor didactice, elevilor, părinţilor, la bunul renume al Ialomiţei la nivel naţional. Pentru că, aceşti elevi au mers mai departe şi au reprezentat Ialomiţa la competiţiile naţionale, cu rezultate pe măsură”, a subliniat vicepreşedintele Cătălin Grigore.
27 unităţi de învăţământ din Ialomiţa vor fi eficientizate energetic, prin Programul Elena
O intervenţie a avut şi Alexandru Potor, care a felicitat, la rândul lui, cadrele didactice pentru efortul depus. Totodată, administratorul public al judeţului, a venit cu două veşti bune pentru managerii unităţilor şcolare. În sensul că pot colabora cu Consiliul Judeţean Ialomiţa, pentru a fi incluşi în două programe de finanţare. „Vă felicit şi eu pentru performanţa deosebită a şcolilor şi liceelor pe care le reprezentaţi. E cu adevărat extraordinar că se promovează excelenţa. Copiii, elevii, studenţii excepţionali trebuie să fie susţinuţi, încurajaţi, pentru că ei vor schimba faţa societăţii de mâine. Sunt absolut convins că în Ialomiţa, în fiecare localitate unde există o şcoală, se face învăţământ de calitate, de performanţă. Întâlnirea de astăzi este un prilej de a vă mulţumi tuturor pentru efortul depus. Pe parcursul anului trecut am vorbit despre Programul Elena, de finanţare pentru pregătirea proiectelor de eficienţă energetică a clădirilor publice. Vreau să vă anunţ că acest program evoluează la nivelul ADR Sud Muntenia. Sunt 35 de clădiri care în final au fost cuprinse în acest program, după un proces destul de complicat de selecţie. Din 35 de clădiri, 27 sunt unităţi de învăţământ (şcoli sau licee). Este o performanţă absolută, dacă ne comparăm cu toate celelalte judeţe din regiune. Judeţul Ialomiţa are un buget de investiţii programat de peste 19 milioane euro. Şi vestea foarte bună e că finanţarea este asigurată. Eu sunt sigur că vom avea un parcurs extraordinar de frumos”, a punctat Alexandru Potor, specificând că a doua veste se referă la activarea unei linii de finanţare din PNRR, pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu mobilier, materiale didactice, echipamente digitale. Consiliile Judeţene pot obţine aceste grant-uri pe baza unor analize de nevoi, realizate la nivel local şi apoi centralizate la nivel judeţean. „Practic, va exista un parteneriat între Consiliul Judeţean şi toate unităţile de învăţământ. Fiecare unitate de învăţământ va realiza o analiză a nevoilor în lumina categoriilor de cheltuieli eligibile. Vom coopera, există o echipă tehnică la nivelul CJ care se ocupă de pregătirea acestui proiect. CJ va pune la dispoziţie şi resurse financiare pentru partea de susţinere, fiindcă proiectele la dimensiunea aceasta au totuşi nevoie de expertiză externă. Eu sper că va fi un al doilea proiect major. Încă o dată, felicitări. Mă bucur că ne aflăm la un moment aşa de frumos”, a mai adăugat administratorul public al judeţului Ialomiţa. „Mă bucur că există linia asta de finanţare prin PNRR şi este accesată de CJ. V-aş ruga să colaboraţi şi să trimiteţi către Consiliul Judeţean informaţiile pe care le solicităm, pentru că este în interesul nostru – al meu şi-al dumneavoastră”, a completat preşedintele Marian Pavel.
Şcolile şi liceele de elită ialomiţene
După alocuţiuni, a urmat momentul în care directorii unităţilor de învăţământ premiate, au semnat contractele de finanţare cu preşedintele CJ Ialomiţa. De asemenea, aceştia au primit câte un certificat de excelenţă, pe care cu siguranţă, îl vor afişa la loc de cinste în unitatea şcolară.
Astfel, cea mai mare sumă a primit-o Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia, valoarea premiilor fiind de 44.700 lei, pentru 51 elevi şi 34 cadre didactice. Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia a primit 36.600 lei, pentru 32 elevi premii individuale, 57 elevi la echipaje şi 31 cadre didactice; Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei” Slobozia – 18.600 lei (17 elevi premii individuale, 34 elevi la echipaje şi 14 cadre didactice); Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Urziceni – 17.300 lei (10 premii individuale elevi, 58 elevi premiaţi pe echipaje şi 14 cadre didactice); Liceul Teoretic „Carol I” Feteşti – 16.700 lei (19 elevi premiaţi individual, 13 elevi la echipaje şi 12 cadre didactice); Şcoala Gimnazială Nr. 3 Slobozia – 12.900 lei (12 premii individuale elevi, 10 elevi la echipaje şi 12 cadre didactice); Şcoala Gimnazială „Ion Heliade Rǎdulescu” Urziceni – 10.100 lei (1 echipaj cu 6 elevi la Crucea Roşie, 11 premii individuale elevi şi 8 cadre didactice); Liceul Pedagogic „Matei Basarab” Slobozia – 10.000 lei (9 premii individuale elevi, 10 elevi la echipaje şi 9 cadre didactice); Şcoala Gimnazială „Alexandru Odobescu” Urziceni – 8.500 lei (9 premii individuale elevi, un echipaj cu 10 elevi şi 6 cadre didactice); Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” Slobozia – 5.000 lei (5 premii individuale elevi, 5 cadre didactice); Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Feteşti – 4.000 lei (5 premii individuale elevi şi 3 profesori îndrumători); Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gura de Aur” Slobozia – 3.500 lei (4 premii individuale elevi şi 3 cadre didactice); Liceul tehnologic „Înălţarea Domnului” Slobozia – 3.400 lei (2 echipaje cu 24 elevi şi 2 profesori îndrumători); Şcoala Gimnazială „Constantin Gurgu” Nr. 1. Gura Ialomiţei – 3.300 lei (2 echipaje cu 23 elevi şi 2 cadre didactice); Şcoala Profesională „Areta Teodorescu” Griviţa – 3.000 lei (3 elevi şi 3 cadre didactice); Liceul Tehnologic Fierbinţi – Târg –2.500 lei (un premiu individual, un premiu pentru un echipaj de 10 elevi şi 2 cadre didactice); Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” Urziceni – 2.500 lei (3 elevi şi 2 cadre didactice);
Şcoala Gimnazială Săveni – 2.000 lei (2 elevi şi 2 cadre didactice); Liceul Teoretic „Paul Georgescu” Ţăndărei – 2.000 lei (2 elevi şi 2 cadre didactice); Şcoala Gimnazială Coşereni -2.500 lei (un echipaj de 10 elevi, un elev premiu individual, 2 cadre didactice); Şcoala Gimnazială Dridu – 1.500 lei (2 elevi premii individuale şi un cadru didactic); Şcoala Gimnazială „Arhanghelii Mihail şi Gavril” Munteni Buzău – 1.500 lei (2 premii individuale elevi, un cadru didactic); Şcoala Gimnazială „Al. Rădulescu” Mărculeşti – 1.300 lei (un echipaj de 8 elevi şi un cadru didactic); Şcoala Gimnazială „Apostol D. Culea” Sudiţi – 1.300 lei (un echipaj de 8 elevi şi un cadru didactic); Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti – 1.000 lei (un elev şi un cadru didactic); Liceul Tehnologic Ţăndărei – 1.000 lei (un elev şi un cadru didactic); Şcoala Gimnazială „George Vâlsan” Amara – 1.000 lei (un elev şi un cadru didactic) şi Şcoala Gimnazială Bărbuleşti – 1.000 lei (un elev şi un cadru didactic).
În total, au fost acordate 204 premii individuale, a câte 500 lei; 287 premii pe echipe, a câte 100 lei şi 176 premii cadrelor didactice, de câte 500 lei fiecare.
Diana ARON