Consiliul Județean Ialomița aduce noi modificări Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie Slobozia
Consilierii județeni au aprobat, ieri, un proiect de hotărâre care presupune modificarea denumirii Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie Slobozia în Centru de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu.
Secretarul județului Ialomița, Robert Ionescu, a oferit, în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Județean, mai multe detalii cu privire la noile modificări. „La solicitarea Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Ialomița, ca urmare a modificării cadrului legal, este necesară o rectificare a Hotărârii 47 din 2006. Astfel, denumirea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie Slobozia se va schimba în Centru de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Slobozia. De asemeni, este necesar ca, în cadrul acestei Hotărâri de Consiliu Județean, să se specifice exact și capacitatea maximă a centrului. Vorbim de 24 de beneficiari pe zi”, a precizat secretarul județului Ialomița.
Petruța RIDICHE