Consiliul Judeţean Călăraşi vizează dezvoltarea judeţului, în ciuda limitărilor financiare impuse de bugetul modest

Anul acesta a debutat pentru Consiliul Judeţean Călăraşi cu o veste mai puţin plăcută. În sensul că, bugetul instituţiei pentru 2023 este mai mic cu 10 milioane lei. Aşa a fost formula de repartiţie la nivelul Ministerului Finanţelor şi nu numai Călăraşiul a fost afectat. Ialomiţa, Giurgiu şi Teleorman au primit şi ele cu 10 milioane lei mai puţin, la partea de funcţionare. Astfel a subliniat la Radio Fresh FM, n cadrul Emisiunii „Subiectul Zilei”, Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi. Acesta spune că deşi bugetul este unul de sacrificiu, cofinanţarea proiectelor pe care CJ Călăraşi le are rămâne prioritară, fiind prevăzută suma de 60 milioane lei pentru dezvoltare. Pe lista de proiecte sunt cele care vizează Spitalul Judeţean Călăraşi unde corpul nou se doreşte a fi gata în 2025. Apoi, portul de ambarcaţiuni, ce are şi el ca termen de finalizare anul 2024. Se adaugă proiectul privind extinderea Ambulatoriului, realizarea unei parcări deasupra Ambulatoriului, construirea unui pod peste Borcea, construirea unui stadion nou la Călăraşi, în poligonul militar iar Consiliul Judeţean se va angaja ca în următorii patru ani de zile să asigure cofinanţarea a peste 300 de milioane de euro. „Podul de la Radovanu a fost finalizat, s-a făcut şi recepţia. Mai avem Promenada care este în asociere cu Primăria Municipiului Călăraşi, unde noi suntem lideri de proiect, împreună cu bulgarii. Este un proiect transfrontalier care urmează să fie finalizat în 2025. Noi avem mai multe proiecte în diverse forme de implementare. Mai avem proiecte depuse pe Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Le-am depus, am semnat contractele de finanţare şi urmează să le punem în implementare. Suntem acum la întocmirea proiectului tehnic şi scoaterea la licitaţie, pentru a găsi un constructor. Proiectul care vizează Şcoala Specială numărul 1 este unul din cele depuse pe PNRR. Apoi, Şcoala nr. 4 «Cristian Ţopescu», dotarea cu mobilier a 18 UAT-uri, a Şcolii Speciale şi la Palatul Copiilor. 20 de unităţi de învăţământ vor avea mobilier şi vor fi dotate. Noi suntem lideri de proiect, am preluat de la administraţiile locale care şi-au dorit să depunem proiecte în numele lor, să putem face mai puţine documente pentru toate în acelaşi timp. CJ şi-a asumat această responsabilitate. În ce priveşte corpul de la spital, FGH, ce a avut expertiză că la un cutremur ar putea să se dărâme, îl vom consolida şi moderniza. Avem în vedere dezvoltarea infrastructurii medicale spitaliceşti, asistenţă medicală pentru ambulatoriu. Deja avem un proiect semnat la el, cel în care urmează deasupra acestui ambulatoriu să fie şi o parcare. Proiectul este neeligibil, dar CJ îl va finanţa cu 3 milioane euro. Mai avem cicloturismul. Sunt avute în vedere și pistele de biciclete. Consiliul Județean este lider al proiectului. Vorbim 3.000 de km, plecând din Giurgiu, Ilfov, Călărași, continuând cu Constanța, până la Năvodari, pe acest traseu de cicloturism. Este un proiect destul de mare, cu valoarea de 336 milioane lei. Eu zic că sunt proiecte pe care Europa doreşte să le implementeze astăzi în România. Şi, de ce n-am fi şi noi prezenţi în toate proiectele care înseamnă o modernizare nu doar a României, ci şi a Europei? Căci, acest traseu de cicloturism va fi conectat cu Ungaria şi mai departe cu Austria, Germania, ţările europene ce doresc să implementeze proiecte comune”, a precizat Vasile Iliuţă, specificând că, într-adevăr, mai sunt şi proiecte aflate în întârziere. Anume Portul de ambarcaţiuni unde se aşteaptă ca acesta să intre în Comisia Tehnico – Economică de la Ministerul Turismului, spre aprobare, fiindcă proiectantul a venit cu o nouă soluţie tehnică, ca urmare a creşterii şi scăderii apelor Braţului Borcea. În întârziere este şi Drumul Judeţean 403, fiindcă atunci când executivul a considerat că nu se respectă proiectul iniţial, a făcut o expertiză. Şi, în urma acesteia, a trebuit să se intervină cu reparaţii sau să se refacă anumite porţiuni din drumul pentru care constructorul nu a respectat proiectul tehnic iniţial. După expertizarea şi refacerea neconformităţilor, proiectul va fi continuat.

„În continuare alocăm fonduri pentru drumurile judeţene”

O prioritate a Consiliului Judeţean Călăraşi o constituie infrastructura, în ultimii ani intervenindu-se puternic în această direcţie. Astfel, la preluarea mandatului de preşedinte, de către Vasile Iliuţă, în anul 2016, la nivelul judeţului Călăraşi existau un număr de 26 drumuri judeţene, cu o lungime totală de aproximativ 700 km, din care mai puţin de jumătate erau asfaltaţi şi în stare bună de exploatare. În cei 7 ani de mandat s-a reuşit, prin intermediul lucrărilor de reparaţii şi întreţinere efectuate de către Societatea Drumuri şi Poduri S.A. Călăraşi, respectiv prin lucrări de investiţii ale Consiliului Judeţean Călăraşi, asfaltarea şi aducerea într-o stare bună a marii majorităţii drumurilor judeţene. În această perioadă s-a reuşit transformarea, prin lucrării de reparaţii şi investiţii, a peste 250 km drumuri judeţene de pământ în drumuri cu îmbrăcăminte bituminoasă. „În continuare alocăm fonduri pentru drumurile judeţene. Anul acesta am prevăzut 15,3 milioane lei. Este vorba de Societatea Drumuri şi Poduri S.A. Călăraşi, unde CJ este asociat unic. Încercăm prin această societate să întreţinem drumurile şi pe anumite tronsoane mai mici să venim direct cu îmbrăcăminte bituminoasă. Trebuie să nu mai lăsăm la nivel de piatră, să venim cu primul strat de asfalt, să putem să facem circulaţia cât mai facilă pentru toţi beneficiarii ce vor tranzita acele drumuri. Dacă aş face un inventar din 2016, când am preluat Societatea Drumuri şi Poduri S.A. Călăraşi, şi prezent, cred că cea mai mare realizare este că am reuşit să o refacem, modernizăm şi dotăm cu utilaje performante…În proiectul pe care l-am prezentat în 2020, în campania electorală, am spus că ne preocupă spitalele, străzile şi şcolile. Asta este prioritatea pe care administraţia Iliuţă a promis că o va îndeplini în mandatul 2020-2024”, a punctat preşedintele Iliuţă.

Atragerea de investitori, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului, alte priorităţi ale CJ Călăraşi

O altă prioritate a CJ Călăraşi este atragerea de investitori şi crearea de locuri de muncă. A aduce investitori – atrage atenţia Vasile Iliuţă – înseamnă noi locuri de muncă şi acestea din urmă îi pot readuce în ţară pe călărăşenii plecaţi în afara graniţelor ţării. Saint Gobain şi Tenaris doresc să pregătească noua generaţie, investind în învăţământul dual. Însă este important să plătească salarii medii, nu minimul pe economie, căci tinerii sunt foarte bine informaţi şi ştiu că în alte ţări munca este remunerată mult mai bine. „Dacă vor gândi că vor finanţa copiii şi vor merge pe salariul minim pe economie, se vor înşela. Noua generaţie este destul de informată şi tinerii vor afla ce salarii ar lua dacă s-ar duce ca necalificaţi într-o ţară terţă. Ar vedea că salariile pot să fie de trei ori mai mari, decât ar putea să câştige în România. De aceea le-am spus că prima regulă pe care trebuie s-o aibă toţi, e să vină cu salariile medii din zona europeană. Asta pentru a putea să-i readucem pe cei plecaţi în afară şi să ne gândim şi la noua generaţie, că trebuie să fie plătită mai bine. O altă prioritate pe care mi-am propus-o este turismul. La cât de frumos e Călăraşiul, mica deltă a României, până să ajungi la Tulcea, ai putea să ajungi la Călăraşi. Portul de ambarcaţiuni urmează să fie făcut, apoi faleza, promenada va fi şi ea finalizată, gara fluvială. Prin tot ce vom face aici, ne gândim că vom putea dezvolta turismul pe viitor. Apoi, proiectul cu AquaParc, o zonă de relaxare. Ne gândim pe viitor cum putem să punem podul peste Braţul Borcea, pe care noi îl avem astăzi pus în lista de sinteză a Ministerului Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii. Vrem ca judeţul Călăraşi să rămână unul agrar, dar să capete şi o componentă turistică destul de importantă pentru ce înseamnă Constanţa, Bucureşti. Să ofere facilităţi celor care doresc să vină să viziteze mica Deltă a României, să fie Călăraşiul această deltă”, a mai adăugat Vasile Iliuţă, preşedintele CJ Călăraşi.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )